Relatiile la distanta

 
Probabil ca ochii care nu se vad se uita. O fi adevarat oare? Oamenii sunt grabiti, fiecare cu motivele lui, cu scuzele si peisajele mai mult sau mai putin create de propria imaginatie. Nu inteleg de ce nu ne privim in ochi atat pe noi, cat si pe ceilalti. Oameni care locuiesc pe aceeasi planeta, in aceeasi tara, uneori de doi bani, in acelasi oras sau pe aceeasi strada, uneori in aceeasi casa. 
Nu ne privim in ochi. Pentru ca ochii au darul de a transpune ceva dincolo de mastile purtate zilnic. In ochi in schimb se poate ghici. Daca nu poti vedea gandurile celuilalt, iti poti vedea chipul tau reflectat si nu intotdeauna esti pregatit sa-ti accepti reflectia. Zilele astea m-am tot gandit tare mult la ceea ce este dincolo de privirea noastra si la subconstientul nostru care proceseaza totul fara incetare.

 Fiind o persoana vizuala, pentru mine conteaza foarte mult contactul cu privirea celuilalt si chiar daca nu sunt alaturi de cine este in gandurile mele reusesc aproape de fiecare data sa am in fata ochilor priviri si imagini care m-au marcat intr-un fel sau altul. O sa sustin intotdeauna ca atunci cand ochii nu vad pe cineva, nu inseamna ca nu este nimeni acolo.
 
M-am gandit sa scriu in acest articol o pevestioara din viata reala, dar fara nume ca asa e corect: El sau ea si-a gasit sufletul pereche. Singura problema: locuieste in celalalt capat al tarii, sau al lumii. Este dragostea mai puternica decat distanta? Se poate vorbi despre un cuplu cand cele doua jumatati traiesc la sute de kilometri departare? Este adevarat ca ochii care nu se vad se uita? 

Din punctul meu de vedere, distanta dintre doi oameni reduce sansele ca acestia sa formeze un cuplu reusit pe termen lung. O relatie la distanta este foarte solicitanta pentru cei doi. Si risca sa devina obositoare. Un astfel de cuplu se afla intr-o permanenta stare de du-te-vino. Cei doi au de fapt o relatie de week-end sau lunara, se viziteaza periodic, o mare parte din timpul liber si-l petrec pe drum unul spre celalalt, vorbesc foarte des la telefon incercand sa umple distanta ce-i separa. Toate acestea conduc la aparitia unei stari de tensiune, care pune la incercare rabdarea si increderea celor doi. Eu spun ca un cuplu trainic are nevoie de un spatiu comun de viata si de timp petrecut impreuna. Pentru ca ambii parteneri au o suma de nevoi si dorinte. Doi oameni care se iubesc simt nevoia de a fi impreuna neconditionat, simt nevoia de a fi in siguranta, simt nevoia de a avea incredere unul in celalalt. Un suflet pereche are nevoie de stabilitatea si confortul date de prezenta celuilalt.

Intrebari, indoieli, reprosuri. In cazul celor care au o relatie la distanta, oricat de multa incredere ar avea unul in celalalt, este imposibil ca la un moment dat sa nu apara intrebari de genul: “Oare ce face in lipsa mea?”, “Cu cine se intalneste?”, “Daca nu ma mai iubeste?” etc. Evident, astfel de indoieli nu sunt exprimate inca de la inceputul relatiei, numai ca pe masura ce trece timpul intrebarile incep sa prinda glas si usor-usor incep sa macine cuplul. In perioada dintre intalniri, cei doi acumuleaza tensiuni, framantari, care dau nastere la gelozie, neincredere, posesivitate. Astfel, treptat, revederile dintre ei se transforma din momente placute in discutii interminabile si chiar certuri care pornesc de la reprosuri, suspiciuni etc.

In opinia mea, departarea dintre ei nu poate fi umpluta nici macar cu ajutorul mijloacelor de comunicare moderne: telefon mobil, messenger, e-mail. Pentru ca nimic nu poate inlocui timpul real petrecut impreuna de cei doi. Cum isi pot ei construi un viitor comun atat timp cat sunt despartiti de sute sau poate mii de kilometri distanta? Cine va fi nevoit sa renunte la ceea ce a construit in locul in care a trait astfel incat sa mearga si sa fie alaturi de celalalt? Cum va suporta aceasta schimbare? Cine va fi dispus sa lase de la el? 

In ce mod isi pot construi o viata sociala comuna: un grup de prieteni, preocupari comune? In ce masura relatia la distanta permite accesul la cunoasterea celuilalt? Cum pot afla ca se potrivesc printr-o relatie la distanta? Sunt intrebari la care cu greu gasesc raspunsuri doi oameni care formeaza un cuplu de week-end. In cazul acestora, exista doua posibilitati: fie unul dintre ei renunta la viata dinainte si face pasul catre celalalt, fie cuplul se destrama.

Proba de foc. Perioada de convietuire este acea proba de foc care valideaza un cuplu. Cand fiecare locuieste separat – fie in orase diferite, fie in acelasi oras – relatia se poate derula fara probleme… pana in momentul in care cei doi se muta sub acelasi acoperis. Daca ei reusesc pe o durata de cel putin 3-4 ani sa convietuiasca intr-un ritm echilibrat, se poate spune ca au sanse sa formeze un cuplu reusit. In acest timp au posibilitatea sa se cunoasca, sa-si dea seama daca se potrivesc sau nu, daca starea de indragostire de la inceput s-a transformat in acea iubire care poate dura o viata.
 

Tocmai de aceea are sanse de supravietuire un cuplu in care cei doi, – casatoriti sau nu – locuiesc impreuna si la un moment dat unul pleaca in alt oras la studii sau in interes de serviciu. Spre deosebire de cei care nu au avut o perioada de convietuire, partenerii care au locuit impreuna pornesc intr-o noua etapa a vietii de la un cuplu, cu fundatie solida. Intr-un astfel de cuplu increderea reciproca a fost construita, ceea ce sporeste sansele celor doi de a rezista dificultatilor generate de distanta. In acest sens sunt avantajate cuplurile mature, formate de 10-15 ani, care au intrat pe un fagas comun, care stiu ce presupune traiul in doi. In asemenea cazuri, o pauza de un an, doi poate face chiar bine si poate revigora relatia. Pentru cuplurile tinere insa, distanta se poate constitui intr-un factor de risc. Una este sa spunem “am incredere in ea/el, stiu ca nu ma insala”, si alta e sa fim pusi in situatia de a ne testa increderea cand ea sau el nu mai este langa noi.

Pauze. Unii spun ca distanta dintre doi indragostiti intretine pasiunea, iar momentele revederii sunt traite la intensitate maxima. Sunt de acord cu aceasta afirmatie, cu conditia ca distanta sa nu se mentina pe o perioada indelungata. Plecarea unuia dintre parteneri intr-o delegatie, de exemplu, poate fi o mica pauza binevenita, care reaprinde scanteia de la inceput de relatie. 

Asemenea pauze care se repeta de cateva ori pe an le permit celor doi sa-si “reimprospateze” relatia. Cu conditia ca plecarile sa nu fie nici lungi, nici dese.
Singuratici. Un cuplu format din doi oameni cu personalitati inclinate spre singuratate poate supravietui fara probleme chiar daca partenerii nu locuiesc impreuna. In masura in care amandoi sunt persoane independente, este posibil sa nu simta nevoia de a locui sub acelasi acoperis. De obicei, o astfel de relatie este preferata de fosti celibatari. Insa se pune problema pentru cat timp ei formeaza un cuplu. Pentru ca doi oameni nu pot avea o relatie pana la adanci batraneti fiind la distanta unul de celalalt.

Sfatul meu. Sugerez indragostitilor aflati la distanta unul de celalalt sa vorbeasca deschis despre sentimentele lor. Cu cat cei doi isi exprima mai clar dorintele si nemultumirile, cu atat au mai multe sanse de pastrare a relatiei. 

Sa-si gaseasca timp pentru a fi impreuna, iar vizitele sa se faca alternativ, adica o data vine unul, data viitoare se deplaseaza celalalt. Sa respecte un program al intalnirilor, de exemplu week-end-urile. Sa-si petreaca vacantele si sarbatorile impreuna, sa aiba proiecte comune, inclusiv planul ca intr-o zi sa locuiasca impreuna. In masura in care nu mai spera ca acest lucru se va intampla, iubirea lor va fi pierduta.

Asadar stati aproape unul de celalalt daca vreti sa aveti o viata de cuplu armonioasa.