Eu te-am facut, eu te omor!

Auzim des aceasta expresie, care pe mine ma ingrozeste. Acum nu stiu daca parintele chiar are de gand sa-si omoare copilul, dar aceste cuvinte le auzim din gura parintilor la nervi sau cand bietul copil greseste cu ceva. Si de multe ori greselile sunt minore pentru a da dovada de un asa resentiment incat sa tipi la copil spunand: “animalule te omor cu mana mea”. La un moment dat, fiecare parinte poate simti ca a ajuns la capatul rabdarii si ca exista anumite situatii in care copilul merita sanctionat, insa nu trebuie sa uite faptul ca exista multe alte pedepse, care nu implica lovire, si care sunt de zeci de ori mai bune din punct de vedere al rezultatelor obtinute.
 
Nu uita ca un copil batut va creste cu ideea ca este absolut normal sa lovesti pe cineva atunci cand consideri ca persoana respectiva greseste si, mai ales, va crede ca este bine sa folosesti violenta atunci cand cineva te supara. De asemenea, parintii sunt oglinda copiilor si ei vor repeta ceea ce vad la parintii lor, de cate ori vor avea ocazia si nu vor ezita sa-si loveasca atat prietenii sau colegii, cat si fratii, parintii si chiar bunicii.

Cel mai recomandat este sa discuti sincer cu copilul tau, sa-i explici ce este bine si ce este rau, de ce nu are voie sa faca lucrurile pe care tu i le interzici si care sunt urmarile daca el nu tine cont de parerea ta. Astfel, copilul va fi constient si va invata inca de mic ca totul se poate rezolva prin comunicare si nu prin violenta fizica. Violenta distruge nu educa pe nimeni.

Daca in trecut bataia la copii era un lucru aparent normal, la care apelau parintii ori de cate ori vroiau sa-i pedepseasca pe copii, in zilele noastre a devenit un subiect foarte delicat. Bataia era considerata o metoda indispensabila de educare si formare a copilului. In schimb, parintii din ziua de azi au descoperit si dezvoltat metode mai bune si mai practice de a-si face micutii sa-i asculte.
Bataia este o forma de abuz, nu de disciplinare a copilului. Se spune ca bataia a dus la rezultate mai bune la scoala, dar se pierd din vedere consecintele bataii asupra psihicului unui copil, asupra suferintei lui emotionale declansata de abuzul fizic. Aceste lovituri (fie ele si cu limita) aplicate cu scopul de a disciplina, pot avea urmari negative asupra dezvoltarii copilului. Un copil batut la varsta mica (intre 2 si 6 ani) va deveni o persoana timida, umila, fara initiativa, pentru ca va dezvolta teama de a gresi, si la randul lui, poate sa manifeste un comportament agresiv si sa invete sa urasca.

Din punctul meu de vedere, exista multe metode pozitive de disciplinare a copiilor care dau rezultate minunate, care ajuta copilul sa se dezvolte armonios, sa discearna intre bine si rau, sa aiba incredere in sine si ceilalti.

 “Te omor, cu mana mea te omor”, “Eu te-am facut eu te omor”, “Esti un animal nu esti bun de nimic”.

In ultima vreme am auzit aceste vorbe din gura unui parinte de 60 de ani fata de "copilul" de 40 de ani. Inteleg si eu ca multe se spun la nervi, dar exista o limita. Ce este mai grav e ca aceasta "mama" foloseste agresiunea fizica ca o arma tocmai pentru a se simti stapana pe situatie, pentru ca stie ca nu este capabila de un alt mod de comportare. Sunt plini de mila astfel de persoane. E dureros cred pentru un copil de 40 de ani sa fie bruscat, amenintat si agresat fizic, cu scuipaturi. 

Din pacate fiecare cuib isi are propria viziune, nimeni nu poate decide asupra celorlalti, mai ales cand avem de-a face cu adultii. Fiecare cu paduchii lui.

Sa aveti o viata minunata!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nodul Nord si Lilith

SARMISEGETUZA SI SECRETELE EI