Back to the top

Back to Top

duminică, 28 iulie 2013

Nu esti jobul tau...

 
Nu esti masina pe care o conduci. Nu esti continutul portofelului tau. Nu esti pantalonii tai kaki.
Recunosc ca n-am inteles afirmatia asta prima data cand am auzit-o, insa a reusit sa trezeasca ceva in mine. O constientizare a faptului ca modul in care traim, cum gandim si cum actionamnu ne serveste. Nu, nu inseamna ca trebuie sa renunti la lucrurile astea, ci sa te gandesti cum ar fi daca nu te-ai mai identifica cu ele.
Sunt in luna a 2-a de cardio si meditatie zilnica. Nu recomand tuturor cardio zilnic, indicat e consult medical inainte si exercitii de maxim 3 ori pe saptamana, cu cel putin o pauza de o zi intre. Totusi, cum am reusit “performanta” asta? Detasandu-ma de ceea ce credeam ca sunt Eu. Nu gandesc in termeni de 30, 60 sau 90 de zile. In schimb, am un mindset de curiozitate: Ce efecte va avea asupra mea? Ce se va intampla diferit?
Nu se simte ca si cum ar fi devenit un obicei, ci e in continuare un efort constient. Ce s-a schimbat e viteza cu care reusesc sa ma urnesc. Am o oarecare rutina, care desi nu e automata, e mult mai ok acum, deoarece a ajuns sa-mi fie mult mai familiara.
Ce m-a determinat sa fac asta? Anumite realizari. In primul rand, meditatia te face sa constientizezi foarte multe lucruri si te ajuta sa le pui cap la cap. Una din realizari e ca “totul” este programare sociala. Pana si meditatia, chiar. Nu este ceva inventat de mine sau ceva ce am descoperit in mod natural, ci un lucru invatat din media de dezvoltare personala. Pana si “puterea prezentului” ai invatat-o de la Tolle. :) Bineinteles, sunt lucruri care te ajuta si lucruri care te trag in jos, insa nu putem neglija natura lor.
Ceea ce ma duce cu gandul la urmatoarea realizare: exfolierea straturilor de ceapa. Unii interpreteaza metafora asta ca eliminarea gandurilor negative, credintelor limitatoare si obiceiurilor proaste. E mai mult de atat. Inseamna detasarea de tot ce compune Ego-ul.

Ce inseamna ca nu esti jobul tau, nu esti aia, nu esti ailalta?

Inseamna ca avem tendinta sa ne ascundem in spatele profesiei, al stilului de viata, al obiceiurilor, sa spunem ca “asta sunt eu” cand defapt sunt doar niste tipare pe care le-am adoptat, pentru a ne simti “protejati” intr-o lume nesigura, plina de incertitudini. Rolurile cu care te identifici, pana si personalitatea ta, au o natura maleabila.
Ne facem teste de personalitate, vrem sa ne descoperim punctele forte, insa nu esti tiparul personalitatii tale, nu esti punctele tale forte.
Poate cea mai mare realizare este faptul ca tot ce zici ca esti tu sunt defapt niste pattern-uri de gandire si de comportament, pe care le-ai adoptat ca fiind ale tale. Pattern-uri care pot fi rupte, indoite, inlocuite cu altele mai bune, simplificate, imbunatatite si modificate dupa bunul plac.
As putea zice ca asta e defapt si mesajul filmului “The Matrix”, un mesaj neoriginal de altfel, deoarece vechile invataturi au incercat sa transmita asta tot timpul: tot ceea ce crezi ca esti sunt defapt pattern-uri, si meditatia e un mod de a le vedea, intelege, accepta si de a le reprograma.
Insa in vremurile moderne, am ajuns sa fugim de noi. Nu putem sta locului, trebuie sa ne ocupam tot timpul cu ceva. Ne e frica de singuratatea si de tristetea pe care am putea trai-o ca urmare a acestei practici. Nu degeaba ai ajuns sa fii un cautator disperat si etern nemultumit, in incercarea de a afla “cine sunt eu” si “care e menirea mea pe acest pamant“.
M-a amuzat o vorba, ieri: daca toata lumea ar face ce-i place, am avea mult mai putini ingineri, avocati, gunoieri si constructori. Mie-mi place sa zic ca viata era mult mai usoara in vremurile cand singura vocatie disponibila era vanarea tigrului. Osho zice ca nu exista scop predefinit, si ca viata e frumoasa tocmai datorita acestui lucru.
“Chemarea” ta trebuie sa se bazeze pe probleme reale de rezolvat si pe ce e interesant pentru tine. Sa-i ajuti pe ceilalti, sa servesti aceasta lume, sa faci ce este de facut. De ce tindem sa complicam lucrurile? Asa ajungem la ultima realizare.

Este mai important “cum faci” decat “ce faci”

Intri in depresie pentru ca nu ti-ai atins obiectivul, speri ca intr-o zi o sa ai greutatea ideala, o gramada de bani in cont si jumatatea perfecta alaturi. Iar in momentul in care le obtii, stai cu frica-n san ca le pierzi. Altul trebuie sa fie “punctul de referinta”: experientele pe care le ai, provocarile pe care ti le setezi.
Din punctul meu de vedere, asta e definitia dezvoltarii personale: sa te provoci in toate ariile vietii, impingandu-ti limitele, concentrandu-te asupra procesului, imbratisand atat succesul cat si esecul.
Iti reprogramezi pattern-ul detasandu-te de el. In momentul in care incetezi sa te mai identifici cu el, apare si o stare de calm, de usurinta, de eleganta. Nu trebuie sa-i demonstrezi nimanui nimic, nu ai nimic de castigat si nimic de pierdut. Exista doar “sa faci”.

Ce vrei sa alegi?!?



1. Muncesti pentru bani.
Treci prin scoala generala, liceu si facultate fiind un elev de nota 10. Partea buna e ca fiind un elev de nota 10 ai la activ o serie de victorii personale. Partea mai putin buna e ca lucrurile pe care le inveti sunt pentru a deveni un vanzator si un sclav. Incepi sa faci proiecte, sa lucrezi pe gratis si sa-ti faci un portofoliu, doar doar te angajeaza cineva.

Apoi mergi pe la 100 de firme, dai 100 de interviuri, ca intr-o zi sa ajungi sa te angajezi intr-o firma pe un post pe care-l urasti, pentru o cauza care nu este (si) a ta. Trec 2 ani, 5, 10, devii din ce in ce mai bun, ai parte de mariri de salariu, de promovari, dar nu esti implinit. Ajungi undeva pe la varsta a 3-a sa te intrebi “oare am contat cu adevarat in viata asta, sunt eu implinit”? Raspunsul s-ar putea sa nu-ti convina, de aceea cred ca exista o metoda mai buna.
2. Scopul tau e mai mare decat un salariu.
Vezi care sunt “pasiunile” tale, adica la ce esti bun, si conectezi acele lucruri cu ceva “maret”. In cazul meu, a fost web design-ul, scrisul si dezvoltarea personala. Daca nu ai nici cea mai vaga idee, atunci concentreaza-te sa experimentezi in cat mai multe domenii. Eu asta fac si acum, lucrez in mod activ sa-mi dau seama daca anumite activitati ma fac sa ma simt implinit si daca pot deveni “pasiuni” la un moment dat.

Identifica-ti valorile. In topul valorilor mele, primele sunt independenta, creativitatea si “iubirea”.
Acum e momentul sa te intrebi: cum pot sa combin pasiunile mele cu valorile mele? In cazul meu:
Cum pot sa combin scrisul cu independenta? Raspunsul care mi-a venit a fost: scriu despre independenta.
Cum pot sa combin web design-ul cu “iubirea”? Fac site-uri de dezvoltare personala sau pentru cauze.
Nu in ultimul rand, intrebarea cea mai mare, ce trebuie sa fac pentru a trai din asta?
Unde scriu despre independenta? Fac un blog si atrag genul de oameni care sunt la fel ca mine.
Cum fac site-uri de dezvoltare personala sau pentru cauze? Construiesc, ca freelancer, site-uri care schimba lumea.
Poate visul tau e sa ai firma ta, unde-ti instaurezi propriile tale valori, insa cum poti sa pornesti de jos ca sa ajungi acolo?
Ce propun poate parea un pic nerealist, insa e drumul pe care am mers eu si voi merge in continuare.
In loc sa-ti faci un portofoliu ca sa te angajeze cineva, de ce nu te duci pur si simplu la o singura firma? Nu la orice firma, ci la firma ta ideala, care este pe aceeasi lungime de unda cu valorile tale, sa muncesti pentru o cauza in care crezi.
Dar firma ta ideala s-ar putea sa n-aiba nevoie de tine. Esti dispus sa faci tot posibilul sa devii un om de baza? Esti dispus sa inveti lucrurile pe care trebuie sa le inveti? Esti dispus sa muncesti pe gratis? O sa zici: nu mersi, asta faceam la 16 ani. Da, dar diferenta e ca o faceai ca sa vinzi, ca sa fii acceptat. Esti dispus sa muncesti doar pentru ca nu ti-ar face placere sa lucrezi, pe bani grei, in nici o alta firma? Esti dispus sa muncesti doar pentru ca lucrul in sine pe care-l faci te implineste si eventual iti aduce si venit?
Eu pot sa ma uit in urma si sa spun ca am contat prin deciziile si actiunile mele. Tu poti?

Eliberarea noastra de judecata


Eliberarea noastra de judecata, de a-i incadra pe altii in tiparele noastre mentale poate fi o mare oportunitate pentru noi de a ne elibera de lanturi grele cu care ne legam singuri. La fel se intampla si cu circumstantele din viata noastra. Cum ar fi sa le intampinam deschisi, fara sa avem vreo preconceptie mentala? Fara "sa stim" mereu? 

Cum ar fi sa ne abandonam fluxului vietii care ne conduce pe fiecare dintre noi precum milioane de rauri sunt conduse in ocean? In oceanul vietii...Multi dintre voi stiu, poate inteleg, dar reusiti sa asta in practica constient si efectiv in fiecare moment al vietii?

Sfaturi utile

 

Se intampla adesea sa devenim atat de ancorati in abstract incat sa uitam sa traim cele mai concrete experiente in drumul nostru de dezvoltare personala.


In cele ce urmeaza, regasiti 15 sfaturi practice pe care le putem urma pentu a ne bucura de viata noastra:

1. Atunci cand metroul/ autobuzul/ taxiul intarzie, foloseste aceste momente pentru a-ti linisti mintea, nu pentru a te stresa.
2. Spala-ti farfuria imediat dupa ce ai terminat de mancat.
3. Priveste-ti prietenia ca pe un dar, nu ca pe o posesie.
4. Majoritatea lucrurilor nu sunt atat de serioase pe cat par la prima vedere.
5. Inainte sa te duci la culcare, scrie 3 lucruri pe care vrei neaparat sa le faci ziua urmatoare.
6. Fa cel mai important lucru inca de dimineata.
7. Atunci cand iti doresti ceva, scrie acest lucru pe o lista si priveste lista peste o luna. Daca inca ti-l mai doresti, inseamna ca merita sa investesti in el.
8. Zambeste…si vei fi ajutat mai mult decat iti inchipui.
9. Plimba-te in fiecare zi.
10. Fa ceva relaxant inainte sa adormi. Orice nu implica tehnologia.
11. Renunta sa mai iei lucrurile personal de fiecare data.
12. Defineste ce este o prioritate pentru tine si refuza invitatiile care nu iti sunt de folos.
13. Suna-ti parintii si spune-le ceva frumos.
14. Vorbeste mai mult despre ceea ce iubesti si mai putin despre ceea ce urasti.
15. Daca un plan da gres, schimba planul, dar nu schimba scopul.

sâmbătă, 20 iulie 2013

Frumusetea ce se vede!

 
Oare de ce unele femeie sunt tot timpul frumoase, altele ocazional sau niciodată?
Bineînțeles, este vorba de cum ne simțim și cum ne percep ceilalți – simultan. Putem să ne imaginăm lumea ca o pajiște infinită în care oamenii se privesc prin lentilele unui caleidoscop personalizat pe care îl putem denumi, mai tradițional, un filtru prin care ne trăim realitatea unică și subiectivă în funcție de convingerile noastre pe care le-am acumulat de-a lungul anilor (sau vieților – pentru cititorul New-Age).
Pentru a înțelege frumusețea metafizică putem porni de la Tabula Smaragdina al lui Hermes Trimegistos care, explicat pe un limbaj mai vestic, s-ar putea traduce prin afirmația Universul este mental. Vorbind de frumusețe, putem folosi metafora oglinzii ca să înțelegem acest world-view hermetic: universul nostru mental – gândurile noastre proprii – se reflectă în exterior prin realitatea pe care o trăim, oamenii pe care îi întâlnim și care au repercusiuni asupra modului în care arătăm, ne mișcăm, ne afișăm în fața celuilalt.
 
Frumusețea fizică se poate transforma în urâțenie și acum nu mă refer la starurile care nu arată dimineața când deschid ochii la fel ca pe covorul roșu, deși și de aici ar izvorî o altă discuție – tot metafizică! Reformulez, frumusețea doar fizică, în accepțiunea ei cea mai mundan posibilă este un tablou inert care privit printr-un filtru diferit își pierde calitățile estetice. În afara contextului, frumusețea este doar un obiect (acum înțelegeți frustrarea femeilor atrăgătoare care își iau plasă, aparent fără motiv) fără suflu.
 
Ce este contextul?
Contextul este totul. Tot ceea ce gândești despre tine, gradul tău de atractivitate, capacitatea ta de transmisie estetică, capacitatea ta de a rezona cu oameni sau ființe care să fie capabili să-ți citească, înțeleagă sau percepe frumusețea. Ca să dau un exemplu concret pentru ultima parte a afirmației – ca să devină și mai concret – o voi creiona pe Sorina : o fată drăguțică, cam la 24 de ani, cu niște bănuți puși deoparte și câțiva oameni de treabă care o ajută la nevoie pe de o parte, cu un istoric amoros destul de șovăielnic,  cu bărbați care nu îi respectau opiniile sau alegerile în multe situații. Sorina și-a dezvoltat următoarea convingere: 1)nu sunt destul de frumoasă/bună dacă nu pot să-mi câștig respectul și 2)bărbații de care mă îndrăgostesc nu mă respectă. În baza convingerilor ei și în baza teoriei emise mai devreme concluzionăm că Sorina se îndrăgosește/se atașează de bărbați care o fac să se simtă hidoasă. Acum, vom tăia din ecuația mentală a Sorinei convingerea numărul 2). Rezultă că frumusețea ei depinde de respectul pe care îl poate câștiga sau nu. Folosind o concluzie statistic-primitivă deducem că Sorina va avea parte de momente de urâțenie sau frumusețe în funcție de respectul pe care îl câștiga (în baza altor convingeri de ale ei pe care nu le vom divulga).
 
Matematica....frumusetii
Și acum vă invit, fetelor, să ieșim pentru o secundă din labirintul de convingeri, din ce este sau poate fi adevărat sau fals, și să ne insuflăm în corp, minte și spirit o stare de perfecțiune imanentă și permanentă, o stare în care frumusețea este aparentă și concretă, simultan, o stare din spirit în care să fim capabilă să trăim o frumusețe neîntreruptă în interior care să se reflecte, unde? în exterior! Ecuația este foarte simplă, iar procesul este foarte complex. Matematica frumuseții, dacă vreți, constă în selecționarea atentă a convingerilor noastre proprii despre frumusețe, ghidate de stări și de acea forță misterioasă, numită și conștiință universală.
 
Ca să închei cu o premiere, biletul spre drumul inițiatic al frumuseții este câștigat de acea sau acel care este chemat s-o facă. Cine nu a fost chemat să mai insiste!

Minunat!!!


Un pui de urs curajos se lupta cu o puma!
Frumusetea naturii!
Iubirea de mama...
Imbratisarile din barlog de la sfarsit.....minunat!!!!
Urmariti pana la sfarsit!!!

miercuri, 17 iulie 2013

Oare ceilalti stiu mai bine decat tine?!?!

 
 Ma intreb când vor înţelege unii oameni că ceea ce spun despre alţii îi descrie mai degrabă pe ei înşişi, decât pe ceilalţi? Atunci când arunci cu vorbe urâte la adresa altora nu faci decât să arăţi lumii întregi câte frustrări ai adunat în interior şi cât de nemulţumit eşti de tine însuţi. Cred cu tărie că oamenii răi sunt, de fapt, cei care suferă cel mai mult, în timp ce  aceia care găsesc plăcere în a-i discuta pe alţii sunt doar nesiguri pe ei, iar viaţa personală nu le oferă destulă satisfacţie. 
    Nu mă refer la bârfa nevinovată de genul “Ai citit cu cine s-a sărutat vedeta X?” sau “Ai văzut ce rochie şi-a luat vecina de la doi?”. Nu. Mă refer la cuvintele care fac rău, la “detaliile” pe care unii simt nevoia să le adauge unor poveşti doar pentru a le face mai interesante. Mă refer la oamenii care împroşcă cu noroi în alţii fără să aibă vreun fundament, la cei care găsesc plăcere în a-i face pe ceilalţi să se simtă prost, la cei care împrăştie răutate şi venin peste tot în jurul lor. 
     Mă întreb, oare, dacă ar lua drept obiect de studiu propria persoană, ar mai fi la fel de duri? Sau poate că sunt deja conştienţi de ceea ce reprezintă şi cât valorează, aşa că vor să-i facă şi pe alţii să se simtă la fel de mizerabil ca şi ei. Dacă şi-ar canaliza toată această energie spre a-şi îmbunătăţi sinele, atunci ar vedea că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi împăcat cu tine însuţi…şi ne-ar scuti şi pe noi, restul, de o bătaie de cap în plus.
      Nu mai ţin minte exact unde am citit asta, dar mi-a plăcut ideea că trebuie să vorbeşti “numai dacă ceea ce ai de spus e mai frumos decât tăcerea”. Crezul meu in viaţă este că dacă nu poţi spune o vorbă bună, mai bine taci; să deschizi  gura şi să îţi dai cu părerea e foarte uşor…asta poate să facă oricine.
      Unii mai puţin evoluaţi înjura, în timp ce mulţi alţii vorbesc doar pentru că vor să se audă şi nu pentru că ar avea ceva de spus. Toţi judeca. De ce ai critica felul în care îşi trăieşte cineva viaţa? Dacă un om e fericit aşa cum este acum, înseamnă că principiile după care se ghidează sunt în concordanţă cu felul său de a fi. Cine eşti tu să-i spui că nu e bine ca el şi că e bine ca tine? 
     Cât de mult am putea evolua, dacă ne-am lua privirea de la alţii şi ne-am preocupa de noi înşine, dacă am lăsa deoparte toate răutăţile şi interesul faţă de viaţa altora şi le-am înlocui cu eforturile de a ne transforma în oameni mai buni. Dacă ne-am da seama că vorbele nu au valoare atunci când nu sunt susţinute de fapte…şi că primul pas în a schimba lumea în care te afli se afla în a da tu un exemplu şi a te schimba pe tine însuţi.

              Cu toate acestea, mulţi aleg calea mai usoara; prefera să critice, vorbesc mult şi prost, sunt la curent cu toate noutăţile şi au un punct de vedere cu privire la orice subiect. Aceşti oameni sunt peste tot în jurul nostru, la şcoală, la muncă, pe stradă, în cercul de prieteni, sunt sigură că şi tu, cititorule, cunoşti cel puţin o astfel de persoană. Poate ţi s-a întâmplat să auzi lucruri pe care nici tu nu le ştiai despre tine (!), să afli că o anumită cunoştinţă te discuta în termeni mai mult sau mai puţin binevoitori, însă atunci când ai dat nas în nas cu ea ţi-a zâmbit de parcă aţi fi cei mai buni prieteni din lume.
           Ei sunt cei care îţi pun eticheta pe frunte din prima: dacă eşti frumoasă, atunci sigur eşti proastă şi nu te înteresează decât bărbaţii cu bani (iar de aici vor izvorî o mulţime de poveşti despre unde, cu cine şi ce ai făcut), dacă eşti discret şi nu-ţi place să fii în centrul atenţiei, atunci clar eşti arogant şi cu nasul pe sus, iar dacă arăţi bine şi ai o carieră de succes, înseamnă că ai avut pe cineva în spate care să te susţină, ca şi cum performanţa pe scara profesională e direct proporţională cu lungimea părului/dimensiunea bustului sau se asortează cu a ochilor culoare.
            După un timp, însă, începi să devii imun şi îi laşi pe ei să se scalde în continuare în noroi, iar tu îţi vezi de ale tale. Oamenii mici nu îi pot înţelege pe cei mari, iar ca să fii “mare” cu adevărat va trebui să te obişnuieşti cu ideea că ceilalţi vor râde de tine, te vor comenta, te vor ataca fără motiv, iar vorbele lor vor şterge pe jos cu tine. 
           Minţile închise râd în fata lucrurilor pe care nu le înţeleg, trec prin lumea asta fara să  se lege de nimic şi nici nu vor lăsa ceva în urmă. 

           Tu le-ai afectat viaţa fără ca măcar să vrei asta…nu-i lăsa şi pe ei să ţi-o afecteze pe a ta.

marți, 16 iulie 2013

Nu lua in mod personal tot ce se petrece in jurul tau!

 

Importanţa personală, sau faptul că iei lucrurile personal, este expresia maximă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că totul este despre mine. În timpul educaţiei noastre, a domesticirii noastre, învăţăm să luăm totul personal, credem că suntem responsabili pentru tot.

 Eu, eu, eu, întotdeauna eu! 


Nimic din ceea ce ceilalţi oameni fac nu este din cauza ta. 

Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei sunt într-o lume complet diferită de aceea în care trăieşti tu.

 Când luăm ceva personal, facem presupunerea că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să le impunem lumea noastră în lumea lor.




Chiar când o situaţie pare personală, chiar dacă ceilalţi te insultă direct, aceasta nu are de-a face cu tine. 

Ceea ce spun ei, ceea ce fac ei şi opiniile pe care le au sunt într-o directă legătură cu legămintele pe care le-au făcut în minţile lor. 

Punctul lor de vedere vine din toate programările pe care le-au primit pe parcursul domesticirii lor. Dacă cineva îşi dă o părere despre tine şi spune: „Hei, eşti cam gras!”, nu o lua personal, deoarece adevărul este că acea persoană se confruntă cu propriile sentimente, credinţe şi păreri. Acea persoană încearcă să-ţi trimită otravă doar dacă tu iei ca un afront personal părerea ei, apoi preiei acea otravă şi devine a ta [...]


Când iei lucrurile personal, ca pe un afront, atunci te simţi ofensat, iar reacţia ta este de a-ţi apăra credinţele şi de a crea conflicte. Transformi ceva foarte mic în ceva exterior foarte mare, deoarece ai nevoie să ai dreptate şi să-i faci pe toţi ceilalţi să înţeleagă că greşesc. De asemenea, încerci din greu să ai dreptate oferindu-le părerile tale. În acelaşi mod, orice simţim şi facem reprezintă o proiecţie a propriului nostru vis, o reflexie a propriilor noastre legăminte. Ceea ce faci, ceea ce spui şi opiniile pe care le ai sunt în concordanţă cu legămintele pe care le-ai făcut, iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu mine[...]  

Orice ai gândi, orice ai simţi, ştiu că este problema ta şi nu este problema mea, este modul în care tu vezi lumea. Nu este nimic personal, deoarece tu ai de-a face cu tine însuţi şi nu cu mine. Ceilalţi vor avea părerile lor în concordanţă cu sistemul lor de credinţă, aşa că nimic din ceea ce ei gândesc despre mine nu este cu adevărat despre mine, ci este despre ei.


Tu creezi un întreg tablou sau film în mintea ta, iar în acel film tu eşti regizorul, tu eşti producătorul, tu eşti principalul actor sau actriţă. Oricine altcineva este o actriţă sau un actor într-un rol secundar. 

Este filmul tău. Modul în care tu vezi filmul este în concordanţă cu legămintele pe care le-ai făcut cu viaţa. Punctul tău de vedere este ceva foarte personal. Nu este decât adevărul tău şi nu al altcuiva. 

Astfel, dacă te superi pe mine, ştiu că acest lucru te priveşte. Eu sunt scuza pentru ca tu să te enervezi şi tu te enervezi deoarece îţi este frică, deoarece te confrunţi cu frica. Dacă nu-ţi este frică, atunci nu ai de ce să te enervezi pe mine. Dacă nu-ţi este frică atunci nu ai cum să mă urăşti. Dacă nu-ţi este frică nu ai de ce să fii gelos sau supărat.


Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, nu mai există nici un loc pentru astfel de emoţii, fiind logic că tu te simţi bine. Când te simţi bine, totul în jurul tău este bine. 

Când totul în jurul tău este excelent, totul te face fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, eşti fericit cu viaţa ta, eşti fericit cu filmul pe care-l produci, eşti fericit cu legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi eşti fericit. Trăieşti într-o stare de beatitudine în care totul este minunat. 

Orice fac oamenii, orice gândesc sau spun, nu o lua personal, nu o considera ca fiind un afront. Dacă ei îţi spun că eşti minunat, ei nu o spun din cauza ta, doar pentru a-ţi face plăcere. 

Tu ştii că eşti minunat, oricum. Nu este necesar să-i crezi pe ceilalţi oameni care-ţi spun că eşti minunat.

 Nu lua nimic personal, nu considera nimic ca fiind un afront.


Nu te aştepta ca oamenii să-ţi spună adevărul deoarece ei se mint pe ei înşişi. Trebuie să ai încredere în tine şi să alegi în ceea ce să crezi sau să nu crezi, când ţi se spun diferite lucruri. 

Când îi vezi pe ceilalţi oameni aşa cum sunt, fără a o considera aceasta ca fiind un afront personal, nu poţi niciodată să fii rănit de ceea ce ei spun sau fac. 

Chiar dacă ceilalţi te mint este în regulă. Ei te mint deoarece le este frică. Le este frică că tu vei descoperi că nu sunt perfecţi. Este dureros să-ţi scoţi această mască socială. Dacă ceilalţi spun ceva, dar fac altceva, te minţi pe tine însuţi dacă nu asculţi acţiunile lor. Dar dacă eşti sincer cu tine însuţi, te vei salva de multe dureri emoţionale. 

Trebuie să-ţi spui adevărul despre ceea ce ar putea să doară, dar să nu fii ataşat de durere. Vindecarea se va produce şi este doar o problemă de timp până când lucrurile se vor îndrepta şi pentru tine.



Dacă cineva nu te tratează cu dragoste şi respect, este un dar dacă este îndepărtat de lângă tine. Dacă acea persoană nu pleacă de lângă tine, atunci vei îndura cu siguranţă mulţi ani de suferinţă alături de el sau de ea. A pleca, a te îndepărta poate să doară pentru o perioadă de timp, dar inima ta se va vindeca. Apoi poţi alege ce doreşti tu cu adevărat [...]

Când îţi stabileşti ca obicei să nu iei lucrurile ca pe un afront personal, vei evita multe supărări în viaţa ta. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispare, şi chiar tristeţea ta pur şi simplu va dispărea dacă nu vei lua lucrurile ca pe un afront personal.

 Întreaga lume poate să bârfească despre tine, dar dacă tu nu vei lua nimic ca pe un afront personal, vei fi imun la aceasta. Cineva îţi poate trimite otravă emoţională în mod intenţionat, dar dacă nu consideri aceasta ca fiind un afront, atunci aceasta nu te va afecta. 

Când nu accepţi otrava emoţională, aceasta devine şi mai rea pentru cel care a trimis-o, iar pentru tine fără efect.

Scrie acest legământ pe o bucată de hârtie pe care să o pui pe frigider pentru a-ţi reaminti din când în când: „Nu considera nimic ca pe un afront personal.”


Pe măsură ce-ţi vei face un obicei din a nu considera nimic ca pe un afront personal, nu vei mai avea nevoie să-ţi bazezi încrederea în ceea ce ceilalţi fac sau spun. Tu vei avea nevoie să ai încredere în tine însuţi şi să fii responsabil atunci când alegi. 

Nu eşti niciodată responsabil pentru acţiunile celorlalţi; eşti responsabil doar pentru tine. Când înţelegi cu adevărat aceasta, refuzând să iei lucrurile personal, poţi fi rănit cu greu de către acţiunile sau comentariile jignitoare ale celorlalţi.
 
Dacă vei ţine acest legământ, poţi călători în jurul lumii cu inima complet deschisă şi nimeni nu te va putea răni. Poţi spune, “Te iubesc” fără frica de a fi ridiculizat sau de a fi respins. Poţi cere ceea ce ai nevoie. Poţi spune “da” sau poţi spune “nu”, orice alegi tu, fără nici o vină sau auto-judecare. Poţi alege să-ţi urmezi inima întotdeauna. Astfel, chiar dacă te vei afla în mijlocul iadului, tu vei avea starea interioară de pace şi de fericire. Poţi să te menţii în starea ta de beatitudine, iar iadul nu te va mai afecta deloc!

Don Miguel Ruiz – Cele patru legăminte

Poem

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?

Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

duminică, 14 iulie 2013

Iubirea pe care o constientizezi

Iubirea este firul de aur care uneşte o inimă cu o alta, un suflet cu un alt suflet. Deşi iubirea este unică, noi o înţelegem şi o manifestăm diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a o simţi, de nivelul de conştiinţă pe care îl avem. De aceea putem spune că ceea ce înţelege şi manifestă un om ca fiind iubire, este posibil să difere foarte mult de ceea ce crede un alt om că ar fi iubirea. Multe fiinţe umane au început încă din cele mai vechi timpuri să caute “forma” ideală a iubirii, formă care să fie aceeaşi în înţelegerea tuturor. S-a ajuns treptat să se vorbească despre existenţa unei iubiri pure, obiective, care diferă prin caracteristicile sale într-o măsură foarte mare de ceea ce înţelegem în mod curent prin iubire. Cei înţelepţi au ajuns la concluzia că singura modalitate de a iubi cu adevărat este să iubeşti în mod conştient.





       Motivaţia iubirii conştiente, în starea sa evoluată, este dorinţa ca fiinţa iubită să ajungă la propriile ei perfecţiuni înnăscute, fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru, pentru cel care iubeşte. “Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez”, spune iubitul conştient. “Voi merge în infern, dacă prin aceasta ea va putea sa meargă în paradis.” Şi paradoxul sublim al unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.


       De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni?

     Primul motiv este că marea majoritate a omenilor rămân la stadiul de copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecţiunea este rareori privită ca produsul propriu al iubirii adulte, deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra nivelelor puerile sau animalice. Al treilea este că de obicei omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei hotarâri ferme de a face eforturi în acest scop
      
       Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au aparut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, iar iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel ce doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia, şi poate într-o zi el va atinge măiestria. El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să-şi depăşească orice dorinţă personală şi orice prejudecăţi.






       El contemplă chipul iubit: “Ce fel de femeie este ea?” Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecţiune, al cărei parfum născând este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, Creatorul ei?


       Trebuie la acest punct sa ne întrebăm: voi fi eu capabil de asta fără să mă transform mai întâi pe mine însumi? Dacă sunt sincer trebuie să răspund evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta. Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi mai bine pentru ea, trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea, încă de azi, nevoile sale de mâine, fără a mai gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea sa le reprezinte acele lucruri pentru mine. Dar ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta!






       “Te iubesc”, spune el. “Este ciudat, că nu mă simt mai bine din cauza aceasta”, spune ea... Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi. Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici. Iubiţi? Trebuie sa fii demn de aşa ceva.


       Fără ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de iubire conştientă (adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei), nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. În astfel de cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de o uriaşă energie cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Este ca o dinamită pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor?


       Să recunoaştem că fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele "prea iubite" spunând despre "iubiţii" lor: "Mă îmbolnăveşte, mă omoară." Iar fără putere, iubitul devine cea mai nefericită fiinţă, deoarece nu poate să facă ceea ce doreşte şi ştie că ar trebui să facă pentru binele ei.
       Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii lipsită de înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze iubirea.






       Starea de iubire nu este totdeauna resimţită numai faţă de o fiinţă. Cineva poate avea acest dar, de a eleva pe altcineva în planul iubirii, sau cu alte cuvinte poate face să treaca prin altcineva (el sau ea) energia naturală a iubirii, fără a urmări să capteze aceasta iubire în folosul său. Se povesteşte despre un anumit lama, că oamenii care-i vorbeau deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici de altcineva în particular. Tot ce ei conştientizau era că, după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire pură îi făcea să debordeze de o dorinţă de a servi, de a iubi, care era gata să se răspandească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau fără îndoială cu acest lama.






       Adevărul fundamental al acestei iubiri conştiente: ea este întotdeauna creatoare. Scopul iubirii conştiente este de a aduce renaşterea sau iubirea spirituală. Oricine care poate să vadă dincolo de cuvinte şi forme nu poate să nu remarce modificările şi transformările ce apar de obicei la bărbatul sau femeia care iubeşte, indiferent de vârstă. Aceasta are loc de obicei inconştient, dar nu este din acest motiv mai putin simbolică pentru transformarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat sau o femeie iubeşte conştient sau a putut recunoaşte că iubise conştient. Tinereţea, în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate şi aceasta este, într-adevăr, fântâna tinereţii care curge acum. Crearea unui astfel de “copil spiritual” în fiecare din cei doi iubiţi este o funcţie particulară a iubirii conştiente; iar aceasta nu are nimic de-a face cu căsătoria şi copiii.






       Iubirea fără divinaţie este rudimentară. Un iubit trebuie să poata ''ghici'' sau ''divina'' dorinţele benefice ale iubitei sale cu mult timp înainte ca ea să devină conştientă de ele. Dacă vrea să o poată iubi mai mult decât se iubeşte ea însăşi, el trebuie să ajungă s-o cunoască mai bine decât se cunoaşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfect “ceea ce este”, chiar şi fără proriile ei eforturi conştiente în această direcţie. Eforturile ei conştiente, atunci când iubirea va fi mutuală, vor fi pentru el. Şi astfel, fiecare din ei va lucra în mod delicios pentru perfecţiunea celuilalt.


       Dar aceasta stare superioară a iubirii conştiente nu e tangibilă decât la nivelele spirituale ale conştiinţei; ea nu poate fi decât un fruct al artei lucrului asupra ta însuţi. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai cinici, deşi marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până şi posibilitatea ei. Cu toate acestea, o astfel de iubire este posibilă, cu condiţia ca cei doi iubiţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de la celălalt.




   


       Cum sa înceapă? Îndrăgostitul, atunci când este pe punctul de a-şi întâlni iubita, să se întrebe ce ar putea el să-i aducă, să facă sau să spună pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început, nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea va şti că a avut acea dorinţă şi va fi cu siguranţă încântată că iubitul ei a ştiut să i-o ghicească. Mai tarziu, o altă “surpriză” va putea într-adevăr să o surprindă şi se va minuna: “Cum ai ştiut că asta mă va face atât de fericită, pentru că nici eu însămi nu am ştiut?”

       Eforturile constante pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor benefice minunate ale iubitei (sau iubitului, în cazul femeii), atunci când n-au apărut încă în conştiinţa ei (lui) vor fi metoda iubirii conştiente.





       Intraţi în această pădure fermecată, voi, care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii cu alţii conştient, iar iubiţii conştienţi devin zei.





Amprenta energetica

Deoarece spatiul nostru ambiental este incarcat cu multe informatii de frecventa joasa care predispun la deterioarea campurilor subtile lasand loc instalarii unor dezechilibre cauta sa eviti cum poti situatiile care te atrag in aceste capcane ale violentei vizibile sau subtile. Prezint cateva :
-daca urmaresti frecvent emisiuni tv cauta sa eviti cele in care apar dispute, scene de violenta, provocari la emotii negative, filme horror, desene agresive, showuri cu iz de scandal, indemnari subtile catre a dispretui pe cineva, titluri de stiri.articole scandaloase, etc; evita sa iti hranesti Spiritul si pe cei din jur cu asa ceva.
-daca esti fumator ia-ti pentru pachetele de tigari si mansoanele (de gasit la chiosc) speciale,  care acopera mesajele subliminale ce iti plaseaza in propriul camp informatia bolii si violenta; bolile enuntate pe pachetele de tigari nu au drept cauza fumatul..este cazul asa depasim aceasta ignoranta a unui sistem bolnav si in prag de cadere.
-daca esti in parc, sau comunitate evita sa te lasi atras in provocari directe de cei care fac un deliciu din a deschide subiecte ce pot antrena emotii bulversante, de ex barfa, acuze politice, evidentierea negativitailor, crimelor, redare vocala a scenelor violente din filme/stiri/documentare;
-daca utilizezi frecvent mailul, evita pe cele cu caracter agresiv care inoculeaza frica, depresie, inducerea subtile de informatii amenintatoare, cele care folosesc multe negatii, referiri la apocalipse, referiti la dusmanii excteriori , etc  deoarece pentru cei cu campurile subtile deja deterioare acestea au un impact devastator (desi sunt si oameni care se hranesc cu asa ceva si fac inconstient jocul lumilor subtile antidivine).
-daca ai in anturaj prieteni  care tot timpul se plang, sunt depresivi , critica excesiv la adresa altora, se observa ca sunt dezechilibrati iar tu nu esti un terapuet cu pregatire, sau sunt agresivi verbal ridicand tonul vocii frecvent cautand sa domine discutia , care se invart precum titirezul antrenand si campurile tale, care simt nevoia tot timpul de zgomot/muzica/cearta, etc, evitati contactul cu ei.
       Peste tot vedem informatie sub o forma sau alta; orice structura este o masa informationala, la fel orice creatie sau sunet. Vedem reclame peste tot care indeamna la ceva, unele sunt chiar agresive si mai mult de atat pe fondul alb au inscrise alte mesaje pe care ochiul nu le vede direct dar subconstientul le inregistreaza si asa nu stii cum de ai cheltuit atat de multi bani luna asta sau de ce ai avut un anume gen de comportament in o anume situatie. Nevoia masiva de supravieturie sau de putere pe piata a unor corporatii sau individizi , ii indeamna la a folosi informatia sub forma agresiva iar cei care sunt usor sugestibili actioneaza precum zombi.   
       Daca incercam sa traim mai constienti filtrand ce fel de informatie ajunge la noi putem spune ca traim constient dar ne autosprijinim spre o cale sanatoasa a evolutiei proprii. Atunci cand te incarci cu informatia toxica, agresiva, bolnava, din jur iti poate lua mult timp sa o debarasezi iar de cele mai multe ori oamenii nestiind ce anume i-a mobiliziat in actiuni distructive, isi slabesc sistemul imunitar care mai devreme sau mai tarziu se manifesta sun diverse forme de disconfort psihic sau in corp. Exista destule forme de reparare a campurilor subtile in urma agresiunilor, precum muzica relaxanta, linistea apei, manifestarea iubirii si armoniei, admirarea formelor frumoase ale naturii, atentia pe o operta de arta (ma refer la cele realmente artisitice si nu cele ce reprezinta haosul). A admira, a mirosi aromele naturale placute, a asculta cerul senin, a privi jocul copiilor, a asculta sunete armonioase, etc, sunt metode de reechilibrare care repara campurile subtile distorsionate.

       Cand o informatie toxica este emisa, constient sau nu, aceasta ia o forma geometrica de obicei colturoasa, culori inchise, urata, asa cum arata acele desene din’’arta abstracta’’ considerate de valoare si vandute la mare pret cu care rezoneaza cei cu aura preponderent maron conectati la lumile subtile antidivne. Aceste forme se plaseaza intai pe corpul mental, schimbandu-i vibratia si odata acceptata in corpul auric va fi o baza de formare a unui conglomerat de alte forme similare. Aceste forme mai pot fi vazute in locatii unde au loc accidente foarte multe, sau oamenii se cearta des, odata am vazut o forma similara deasupra parcului de la Opera Romana..de ce acolo? Nu stiu, gandul ma duce la ideea ca in acel parc s-a efectuat candva un ritual ce a deschis o poarta catre o lume de vibratie joasa, lucru des intalnit avand in vedere practicile sataniste, vrajitoriile din trecut si prezent. Cand aceste forme le admitem in campul nostru vor pertuba si corpul emotional afectandu-i vibratia si de aici la a rezona cu scene incarcate toxic nu mai este decat un pas. Acestea au un anume sunet/miros/culori/forme asa cum au cele impregnate de astre in campul nostru informational la nastere.
Ele ne vor duce catre oameni cu care intram in conflict, ne fac sa exageram unele actiuni din jur, sa ne gandim cu furie la cei care ne datoareaza ceva, dam vina pe altii pentru situatiile noastre dificile de viata, aduc stari depresive, de neliniste, amplifica frica ura invidia si toate celelalte ’’bunatati’’ ale lumiilor umbrelor. Depinde de noi cum folosim informatia din jur, depinde de noi in ce anume ne lasam antrenati, depinde de noi sa dorim sa oprim circuitul toxicitatii prezent in pe planeta.
       Nu inseamna insa sa inchizi ochii si sa  ignori ci sa fii constient/treaz despre situatie, de actiunea respectiva. Sa ai o atitudine echilibrata in ceea ce priveste deciziile, sa ai discernament constient, sa  poti lua decizii fara a fi implicat emotional toxic  sa poti actiona constructiv pentru diminuarea toxicitatii in lume fara sa o lasi sa te ’’viruseze’’.  Poti alchimiza energia toxica in beneficitate, trebuie doar gasita solutia inteleapta si odata ce ai reusit asta prima data devine usor data viitoare devenind astfel maestru in alchimia energiilor subtile.
      O actiune constienta in acest sens presupune continua observatie a tipului de informatie propriu emis in jur stiind ca poti virusa cu toxicitate-constienti fiind in acelasi timp ca energia toxica isi are rolul ei distructiv in procesul de metamorfoza a lumii, pentru a construi presupune desori a distruge insa in doze mici utilizate precum in homeopatie :).
      Actuala faza de metamorofza a omenrii este normala, suntem in curs de transformare continuua , fie ca ne place sau nu; actionam insa fiecare mai departe cu rolul sau ce presupune mai intai de toate formare/invatare.

P.S. – exista cateva lumi antidivine, putine (in comparatie cu multitudinea de lumi celeste sublime) dar exista si sunt numite malefice, distructive, umbroase, sau cum stim sa numim negativul...ne place sau nu ele exista si sunt destule discutii/carti/documentare pe aceste subiecte...cel mai neplacut este sa le intalnesti direct, sa te confrunti cu persoane foarte bine conectate la aceste lumi deoarece ele sunt atat de legate incat devin un hau fara fund pe canalul caruia ajung aici energii toxice in cantitate mare, dar este si asta o etapa in formarea necesara spritului. De obicei persoanele care devin punte intre aceste lumi si lumea terestra locuiesc in spatii unde vibratia permite deschiderea acestor porti si manifesta comportamente specifice , constiente sau nu refuza sa faca o schimbare in viata lor - nu inseamna ca aceste spatii/spirite sunt malefice, ci doar ratacite in drumul lor spre cunoastere (as numi-o corigenta). In prezent sunt ceva porti deschise catre lumile subtile umbrite dar mult mai multe catre lumile subtile celeste de vibratia inalta, iar procesul schimbarii ca durata depinde de noi...Teritoriul romanesc ofera structura energetica ideala pentru deschiderea a mai multe porti stelare catre lumi celeste de inalte vibratii si ar fi cazul sa stim acest lucru si sa evitam actiunile in curs de distrugere a acestor teritorii.

Singurul obstacol al omului intre el si Parintele sau Divin este FRICA, iar frica nu vine din lumile celeste benefice...iar cand o integram in campurile noastre subtile va fi musai sa traversam lumile subtile umbrite inainte de ''revenirea acasa''.

Poveste - Trandafirul si soldatul

Motto: ''Limpede nu vezi decât cu inima. 
Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.'' 
(''Micul Prinţ'')

Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nici o fotografie…. Când s-a terminat războiul şi el s-a întors acasă şi-au dat întâlnire. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir alb.

Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână căuta o femeie cu un trandafir alb în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată.

Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea nici un trandafir. Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir alb în mână.

Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Voi ce aţi fi ales?
Persoana cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna în vârstă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:

- Vii cu mine, soldat?

Inima lui era sfâşiată. Decizii… Alegeri… S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continuat drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:

- Bună ziua, şi a invitat-o la cină.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir alb şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restauranul din colţ!

DACA....

 
Daca ai stii ce uriasa si incredibila forta se ascunde in spatele usilor sufletului tau, ai lasa deoparte lumea si te-ai cufunda in tine si te-ai dezmierda cu cuvintele inteleptilor si apa vie a astrilor, in fluidul dulce al netimpului si ai zbura fara hotar de-a lungul intinderii iubirii cea fara de inceput.

Daca ai stii limba ingerilor ai privi inmarmurit in fiecare dimineata cum rasare soarele si ai invata sa astepti maretul spectacol pe piscul cel mai inalt al mintii tale.

Daca ai stii susurul vantului te-ai pierde in chemarea de niciunde catre pretudindeni, te-ai desprinde din nimic si ai deveni totul.

Daca ai prinde clipa, nimic nu ar mai avea sens in ordinea celei mai inalte ordini.

Karyn Maria Lombrea

Rugaciune

34453-motivational-bodybuilding-1366x768
Doamne si Duhule Sfant, astazi am uitat cine sunt.
Aminteste-mi.
Ingaduie-mi sa aud vocea tacerii.
Ingaduie-mi sa vad ceea ce nu poate fi vazut
Ingaduie-mi sa simt cea mai delicata atingere a Ta.
Stiu ca imi esti la fel de aproape ca si respiratia.
Asa ca, respira in mine astazi.
Amin
(Deepak Chopra)

Iubim ceea ce ni se potriveste


Oricat ai fugi de tine, destinul te va ajunge din urma,chiar si in ultima clipa a acestei vieti. Oricat de mult ai pleca din tine, iubirea te va aduce impreuna. Iar oricat de lunga ti se va parea asteptarea in aceasta viata, merita fiecare secunda si fiecare clipa petrecuta, in locul a cateva vieti. Iubirii sa nu-i dai drumul cand o intalnesti ci sa o asezi in cel mai pretios loc al fiintei tale, caci ea te hraneste din apa vietii.

“Când un bărbat şi o femeie se întâlnesc, constată amândoi că le lipseşte ceva. Ce ar fi, până la urmă, un bărbat fără o femeie sau o femeie fără un bărbat? Bărbatul este hărăzit unei femei şi femeia este hărăzită unui bărbat. Şi întrucât se unesc unul cu altul, fiecare obţine ceea ce îi lipseşte. Bărbatul obţine o femeie şi femeia obţine un bărbat.

Este o umilinţă pentru bărbat să accepte că îi lipseşte o femeie, la fel şi pentru femeie să admită că îi lipseşte un bărbat. Lucrul acesta nu se petrece uşor. Fiecare îşi cunoaşte astfel propriile limite. Mulţi ar vrea să evite acestă mărturisire, bărbatul încercând să-şi dezvolte propria feminitate, iar femeia propria masculinitate. Căci astfel bărbatul nu mai are nevoie de femeie şi nici femeia de bărbat. Fiecare poate trăi fără celalalt.

O relaţie de cuplu ia naştere atunci când amândoi, bărbatul şi femeia, admit că celălalt le lipseşte, că au nevoie de celălalt pentru propria lor împlinire. Când fiecare îi oferă celuilalt ceea ce îi lipseşte, amândoi devin împliniţi şi întregi. Iubirea dintre bărbat şi femeie îşi află împlinirea în actul sexual. Acesta este scopul spre care ţinteşte relaţia de cuplu. El este cea mai profundă manifestare a vieţii, cu mult superioară celorlalte, fie ele chiar şi spirituale. Prin el intrăm în armonie cu esenţa universului. Căci ce ne determină la o trăire mai profundă a vieţii şi ce ne favorizează mai mult să creştem şi să evoluam, dacă nu acest act şi urmările lui pentru noi?

Dar de actul sexual se mai leagă ceva. Prin el ia naştere o legătură. In urma lui partenerii nu mai pot fi nelegaţi ca înainte. De aceea nu îl putem trata că pe un act oarecare. El are consecinţe pe termen lung. Ce înseamnă aceasta legătură şi cât de adânc se produce reiese din durerea, din sentimentul de vinovăţie şi de ratare care îi încearcă pe partenerii care se despart. Ei nu se pot despărţi fără a simţi şi recunoaşte această legătură. Ce consecinţe are despărţirea asupra relaţiilor viitoare rezultă din faptul că un copil dintr-o a doua relaţie îl reprezintă pe partenerul din prima. El poartă sentimentele acestuia şi le exprimă în faţa părinţilor săi.

Prin urmare nu putem trata superficial relaţiile anterioare. Ele au efect pe termen lung. Mai observăm următorul fapt: când partenerii se despart, încep o altă relaţie şi se despart din nou, durerea şi sentimentul de vinovăţie sunt mai mici a doua oară. La o a treia despărţire acestea sunt şi mai mici, iar după un anumit timp nu mai joacă nici un rol. De asemenea, partenerii care se despart şi încep o nouă relaţie au inhibiţii în a-şi trata noul partener cu intimitatea cu care se raportau în relaţia lor anterioară. O soluţie a acestei probleme apare dacă, în urma despărţirii, partenerii încă se respectă şi se iubesc. Dar lucrul acesta nu e valabil întotdeauna pentru amândoi, în acest ultim caz, pentru ei rămâne în urmă ceva dureros.

Când un bărbat întâlneşte femeia care îl atrage în mod deosebit, iar femeia se simte atrasă de el în acelaşi mod, pe amândoi îi străbate un sentiment de fericire nemaiîntâlnit şi o dorinţă care pune cu totul stăpânire pe ei. Acest sentiment şi această dorinţă ei le resimt ca iubire. Dacă bărbatul îi spune femeii „te iubesc”, iar femeia îi spune bărbatului acelaşi lucru, amândoi intră într-o relaţie şi devin un cuplu. Dar oare această dragoste la prima vedere pe care o simt reciproc şi pe care o mărturisesc este suficient de puternică pentru a-i ţine împreună un timp îndelungat? Şi dacă s-ar dovedi, după o anumită perioadă, că drumurile pe care au mers laolaltă nu i-au legat decât provizoriu în felul acesta intim? Poate că aceste drumuri străbătute împreună îi unesc chiar pentru mult timp, mai ales atunci când nu sunt numai parteneri într-o relaţie, ci şi părinţi. Dar vor rămâne ei uniţi atunci când drumurile lor vor arăta înspre direcţii diferite? Căci ce ştiu, de fapt, bărbatul şi femeia unul despre celălalt, cuprinşi fiind de ardoarea primei iubiri? Ce cunosc ei despre obscuritatea originilor lor, despre soarta care le-a fost dată, despre trăsăturile care îi definesc? Când ce a stat ascuns iese la iveală, cu ce îi ajută faptul că iubirea lor învinge această realitate şi îi supravieţuieşte? Avem sentimentul că la primul consimţământ „te iubesc” trebuie să se adauge ceva, ceva care pregăteşte cuplul pentru această realitate mai cuprinzătoare, care îl poartă spre depărtarea şi adâncimea aflate dincolo de graniţele iubirii la prima vedere. O frază care circumscrie această realitate mai cuprinzătoare ar fi următoarea: „Te iubesc şi iubesc ceea ce ne uneşte pe amândoi.”

Ce se întâmplă când bărbatul şi femeia îşi spun reciproc cuvintele: „Te iubesc şi iubesc ceea ce ne uneşte pe amândoi”? Dintr-odată ei nu mai sunt atenţi fiecare doar la el însuşi şi la dorinţele lui; ei privesc acum înspre ceva mult mai cuprinzător, care îi depăşeşte. Şi chiar dacă nu ştiu, pentru un timp, la ce îi obligă de fapt această frază şi ce destin le revine, atât individual, cât şi împreună, ea este fraza care pregăteşte şi face posibilă iubirea la a doua vedere, cea care urmează iubirii la prima vedere.” Bert Hellinger.