Back to the top

Back to Top

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Cranii enigmatice




Exista oameni care sint atrasi de mister cu o forta careia nu i se pot opune. Un astfel de om este si arheologul Robert Connolly. Mare colectionar de artefacte apartinind vechilor civilizatii, el a vazut o data un craniu de o forma mai ciudata. De atunci nu am mai avut liniste; a batut lumea in lung si in lat pentru a gasi astfel de exemplare. Dupa cum puteti vedea din imaginile care urmeaza, eforturile sale nu au ramas fara rezultate. El este acum posesorul unei impresionante colectii cranii de cu forme dintre cele mai neobisnuite.    

Singurul craniu de tip "M" descoperit pina acum este incomplet. Capacitatea sa, de 3000 cm3, ar putea fi explicata doar prin prelungirea excesiva a perioadei de crestere, maturizarea survenind mult mai tirziu. Pastrind proportiile, aceasta ar insemna ca speranta la viata a indivizilor acestei presupuse specii trece bine de 120 de ani...


Primul tip de craniu conic, numit si "premodern". Antropologii spun ca este o imposibilitate biologica. Probabil, dar el exista.
O intreaga aventura arheologica
   Goana dupa cranii cu forme bizare nu a fost usoara deloc. Ca orice arheolog, Robert Connolly si-a incept cautarile in bilbioteci. Era interesat de orice referire la "specii aproape umane". Ori, astfel de referiri, a constatat el, se intilnesc aproape peste tot. Practic, fiecare civilizatie are in mitologia ei personaje jumatate oameni, jumatate... altceva. Uneori sint oameni obisnuiti, la origine, dar care au tost transformati, fie prin magie, fie prin interventia zeilor, ca urmare a unor pacate grave.
   In fata acestei avalanse de informatii, Robert Connolly a inteles ca trebuie sa isi orienteze cercetarile numai spre acele culturi care mentioneaza si prezenta unor oseminte neobisnuite. Daca era sa urmareasca firul oferit de constructiile atribuite altor civilizatii, ar fi avut nevoie de citeva vieti si de fonduri imense pentru a le cerceta. In fine, dupa citiva ani de documentare laborioasa, tinta cercetarilor sale avea sa prinda contur: continentul sud-american, mai precis Mexicul si Peru.


Capacitatea enorma a acestor cranii este evidenta, pornind de la un minim de 2200 cm3, spre 2500 cm3. Deformarea lor severa poate fi interpretata un raspuns biologic la cresterea masiva a masei cerebrale. Dar originea acestei cresteri ramine un mister.
Comunitatea stiintifica a fost socata
   In timp, au fost descoperite mai multe cranii, de mai multe tipuri, in diferite stari de conservare. Cele mai valoroase piese au fost expuse in diferite muzee. A fost insa necesara trimiterea lor in laboratoare de cercetari, pentru a le fi constatata autenticitatea. Practic, Connolly avea nevoie de "certificate de buna purtare", caci acuzatiile la adresa lui incepusera sa curga.
   Arheologi din toate colturile lumii s-au grabit sa deplinga "deraierea" colegului lor de breasla, care se apucase sa falsifice cranii de forme imposibile, numai pentru a-si face reclama. Intimplator sau nu, cert este faptul ca nici unul dintre acuzatori nu avusese curiozitatea (se citi si bunul simt) de a incerca sa vada personal craniile, inainte de a aduce vorba despre fals.
   Pe scurt, lui Robert Connolly descoperirile sale i-au adus numai necazuri si nicidecum vreo recunoastere a activitatii sale stiintifice. Dar, fie si cu reputatia distrusa, daca tot s-a angajat in aceasta directie de cercetari, Connolly a vrut sa isi duca munca pina la capat. Alaturi de simpla prezentare a craniilor, se impunea de la sine plasarea lor in cadrul unor teorii viabile, care sa le explice provenienta, evolutia si disparitia. Aceste cranii exista, dar au marele defect de a nu-si gasi deloc locul in istorie. De fapt, nimeni nu stie inca unde sa le plaseze pe scara evolutiei.

Sub semnul inexplicabilului
   Au urmat alti ani de cercetari. Dupa eforturi laborioase, arheologul nostru avea sa prezinte o concluzie pe cit de simpla, pe atit de sincera si modesta in acelasi timp: prezenta enigmaticelor cranii nu poate fi explicata intr-un mod satisfacator din punct de vedere stiintific. Cu alte cuvinte, el recunoaste ca nu este capabil sa arate care este originea lor si admite ca enigma il depaseste pur si simplu. Singurul lucru pe care il poate face este sa puna la dispozitia celor interesatii craniile descoperite.
   Trist dar adevarat, in loc sa aprecieze aceasta mostra de onestitate, lumea academica s-a grabit sa jubileze, sustinind ca de fapt Robert Connolly s-ar fi autodemascat, aceasta fiind in ultima instanta o forma voalata de a marturisi falsul.
O veste buna totusi: doi cercetatori, unul din Statele Unite, altul din Franta, si-au exprimat intentia de a analiza bizara colectie de cranii. Ramine de vazut la ce concluzii vor ajunge.


Specii super-inteligente?
Masuratorile au aratat ca la cele trei tipuri de cranii descoperite capacitatea variaza intre 2200 cm3 si 3200 cm3. Indica aceasta o inteligenta iesita din comun? Nu este obligatoriu, dar nici se poate exclude aceasta varianta.
Pentru a avea un termen de comparatie, amintim ca literatura medicala arata ca, in medie, un craniu uman poate avea o capacitate maxima de aproape 2000 cm3. Dincolo de aceasta limita se poate banui influenta unor anomalii genetice sau a altor afectiuni - hidrocefalie, de exemplu. Pe de alta parte, s-a vazut ca un volum redus al cutiei craniene nu inseamna in mod necesar subdezvoltarea intelectului. Exemplul clasic ramine cel al lui Anatole France, care cu numai 1100 cm3 a fost totusi un scriitor remarcabil.
Revenind, ipoteza ca am avea de a face cu specii deosebit de inteligente, acesta este sustinta de faptul ca, fata de Homo Spaiens, nu difera flagrant decit volumul craniului. In rest, manibula, arcadele, etc. sint, dupa cum se poate vedea din schite, sensibil apropiate, ca dimensiuni.
Foarte probabil, lucrurile se vor lamuri definitiv atunci cind se va descoperi si primul schelet complet. Caci, sa nu uitam, din punctul de vedere al inteligentei conteaza nu atit volumul creierului, cit raportul dintre masa acestuia si masa intregului corp.
 
Orice este posibil
   Dar pina la niste concluzii finale ale profesionistilor, va trebui sa ne multumim cu speculatii. Iar acestea nu lipsesc deloc. De fapt, descoperirea misterioaselor cranii a relansat ipotezele avangardiste. Sustinatorii acestora nu ezita sa afirme ca este posibil sa ne aflam in fata unor dovezi palpabile ale faptului ca actuala civilizatie nu este nici pe departe si singura care ar fi populat Pamintul. Indiferent ca va ginditi la extraterestri sau la vechi civilizatii de tipul Atlantidei, existenta acestor specii umanoide ar explica o multime de alte enigme.
   Daca pina acum in favoarea unor asemena specii existau dovezi admise doar ca indirecte, deci nu tocmai relevante, straniile cranii descoperite de Robert Connolly au fost vazute drept argumente supreme. Astfel existenta unor civilizatii premergatoare, cu mult diferite de cea a noastra este repusa in discutie.
   Desigur, terenul este foarte propice speculatiilor, ne abtinem de la a le da curs, insa ceea ce va trebui recunoastem este faptul ca aceste cranii numai de Homo Sapiens nu sint. In plus, mai este ceva care da de gindit, anume capacitatea craniana enorma a acestor misterioase specii umanoide.


Desi unghiul axei acestui craniu este neobisnuit, proportiile sale raportate la cele ale unui homo sapiens sint foarte asemamatoare.



La craniile de tip "J", forma nu este atit de impresionanta. In schimb capacitatea lor este impresionanta: intre 2600 si 3200 cm3.







Cit de vechi sint piramidele


Desi au fost studiate, masurate si analizate asiduu in ultima suta de ani, piramidele egiptene ce alcatuiesc ansamblul de la Giseh refuza sa isi dezvaluie secretele. Unul dintre acestea este vechimea lor, o problema extrem de controversata in ultima perioada. O noua teorie le stabileste virsta de 4.478 de ani, cu o eroare de plus/minus cinci ani.
Vechimea piramidelor ramine un subiect de disputa intre egiptologi.
Marturiile cerului
   In absenta altor indicii, savantii s-au gindit sa stabileasca vechimea piramidelor in functie de... stele. Pornind de la alinierea lor foarte exacta pe axa nord-sud, egiptologul Kate Spence, de la Universitatea din Cambridge, a presupus ca elementele de reper utilizate de egipteni au fost o stea din Carul Mare si una din Carul Mic.
   Problema este ca, datorita oscilatiilor axei Pamintului, nordul geografic "s-a miscat" putin cite putin de-a lungul secolelor. Astfel, alte piramide, construite in alte perioade, prezinta mici abateri fata de linia nord-sud. Luind in calcule aceste aparente erori ale vechilor egipteni, Kate Spence a reusit sa stabileasca intervalele de timp la care au fost ridicate. Ulterior, ea a introdus in ecuatie si pozitia acutala a celor doua stele mentionate. O simpla simulare pe calculator i-a permis sa stabileasca vechimea piramidelor de la Giseh la 4.478 de ani. In felul acesta, ele au devenit mai batrine cu aproape o suta de ani fata de virsta acceptata in general.

O vechime mult mai mare?
   Totusi ar fi prematur sa ne grabim cu concluzia ca - gata - am fost rezolvat si misterul acesta. Ipoteza emisa de Kate Spence nu este singura care "suna bine" si este inca departe de a se bucura de o recunoastere unanima.
   O alta teorie, deloc usor de demontat, plaseaza constructia piramidelor acum aproximativ 12.500 de ani. Ea se sprijina pe asemanarea izbitoare dintre dispunerea piramidelor si aranjamentul stelelor din constelatia Orion. Ori abaterea care exista si in cazul acesta, ar fi fost nula acum 12.500 de ani, conform calculelor efectuate.
   Asadar, cit de vechi sint piramidele? Iata o noua ocazie in care nu putem spune decit ca ramine de vazut...

marți, 19 noiembrie 2013

Sezonul acesta se poarta Cranberry!

Alegerile noastre

 

Fiecare dintre noi alege drumul pe care paseste in viata.

Unora le plac cararile inguste si drepte in timp ce altii zabovesc in fata rascrucilor. De asemenea, unii isi aleg camarazi in tot acest drum in timp ce altii sunt insotiti doar de propriul cantec.

Analizand atat drumul meu, cat si drumul celor din jurul meu, am observat ca noua, oamenilor nu ne plac scurtarurile. Cu totii stim ca incercarea de a ajunge din punctul A in punctul B cunoaste o serie de alternative.

Am fost si sunt in continuare una dintre acele persoane care desi stie exact care sunt visurile care ar trebui bifate pentru a simti fericirea, continua sa ramana intr-o alta situatie mai putin favorabila. De parca aceasta asteptare ar “imbuna” fericirea sa ne cuprinda mai intens in bratele sale…Stiti ce vreau sa spun, nu?
Cu totii actionam astfel in diferite aspecte ale vietii noastre.

Chiar daca ne dorim un partener afectuos si deschis, ramanem in continuare intr-o relatie rece, cu speranta ca urmatoarea se va apropia de idealul nostru. Desi ne-am conturat mai clar locul de munca in care ne-am dori sa ne investim energia, ne agatam de un serviciu care ne oboseste si care ne indeparteaza de dorintele noastre. Desi constientizam ca o anumita relatie nu este deloc productiva, ne sprijinim pe umerii acesteia avand speranta ca va interveni o schimbare.

Daca in timp ce strabatem drumul cu care ne-am obsinuit atat de tare ar aparea “o pasare salvatoare” care ne-ar spune ca ne-ar purta pe aripile sale pana la destinatia dorita, cred ca multi dintre noi nu am accepta asta.

Chiar daca drumul cel mai lung este plin de poveri si peripetii, probabil ca exista ceva care il determina sa fie mai savuros. Sau poate ca aceasta este capcana pe care ne-o intindem singuri si in care cadem in mod constant.

Exista o parte din noi insine care simte cu ardoare sa stie ca ea a facut pasul urmator, ca ea a atins o anumita culme, ca ea a incercat ceva ce altii nu au reusit.

Unii ar oferi denumirea de “ego” acestei bucati din noi insine. Aceasta parte din noi este atat de infometata si neobosita incat in momentul in care a bifat un scop, isi propune imediat altul. Poate ca ego – ul este elementul care ne determina sa alegem drumul cel mai lung…

Totusi, daca privim dincolo de acest concept spiritual, ma intreb in continuare:
De ce nu ne plac scurtaturile? De ce credem ca in momentul in care ne vom opri, nu va exista o cale de intoarcere sau o cale de iesire dintr-o situatie nefavorabila?

Poate ca urmand drumul cel mai lung nu facem altceva decat sa indepartam incetul cu incetul toate posibilitatile care ne-ar putea arata scurtaturile . Sau poate ca acest drum este presarat cu atatea indicatoare incat vom simti ca este usor de strabatut. Sau poate ca ne este pur si simplu drag sa-l strabatem. Inca nu am gasit un raspuns…

Cu toate acestea, consider ca exista un element care ar putea scurta considerabil chiar si cel mai incurcat drum si anume: momentul potrivit. Insa, din pacate, acesta poate fi prins in plasa timpului pentru ca in secunda urmatoare sa dispara…precum convingerea ca am prins un fluture care se transforma in iluzie o data ce-l privim cum zboara liber spre cer…

vineri, 1 noiembrie 2013

Relatia cu ceilalti


Vi s-a intamplat vreodata sa incercati sa convingeti pe cineva ca aveti dreptate si sa esuati, in ciuda tuturor argumentelor oferite? Intentia de a-l convinge pe celalalt de partea noastra de poveste esueaza, de cele mai multe ori, pentru ca a convinge implica un razboi de putere. Nu ar fi mai eficient ca, in loc sa convingem, sa ne spunem ferm opinia si sa ii ascultam si pe ceilalti, fara sa respingem sau sa contra-argumentam din start?

Acest exercitiu, ale carui implicatii sunt departe de a fi epuizate de atitudinea de mai sus, se reflecta in pozitionarea unei persoane. Insa nu se reduce la atat. Pozitionarea presupune, pe de o parte, exprimarea foarte clara la nivel verbal si discursiv a opiniilor si asumarea deplina a acestora, iar, pe de alta parte, se refera si la armonizarea lucrurilor exprimate cu credintele, principiile si tot ceea ce tine de viata interioara a individului.

O pozitionare de succes este o pozitionare care inspira celorlalti respectul. Mai des decat am crede, este mult mai avantajos pentru noi doar sa punem la comun parerile pe care le avem, fara a forta un acord din partea celorlalti. Demnitatea, franchetea si verticalitatea cu care ne asumam, zi de zi, ceea ce ni se intampla, fie ca este vorba despre o situatie dificila prin care trecem, fie ca este vorba despre o decizie care este in defavoarea noastra sau chiar atunci cand simtim ca parerile noastre nu sunt auzite, ii fac pe ceilalti sa adere in mod firesc la credintele noastre.

O persoana, executiv, manager sau antreprenor, care este constienta ca parerea celorlalti nu il/o defineste este o persoana care se pozitioneaza eficient. In cele din urma, forta liderilor din organizatie provine tocmai de aici – ei nu se grabesc sa judece, nici nu se grabesc sa impuna, nu se simt ofensati daca ceilalti nu sunt de acord cu ei si nici nu pornesc vendete personale.

Pozitionarea inseamna, de fapt, un echilibru perfect intre patru piloni relationali importanti: ceea ce cerem, ceea ce oferim, ceea ce primim si ceea ce refuzam. Daca cele patru dimensiuni sunt pastrate separat in orice discurs relational, atunci inseamna ca ne pozitionam eficient. In orice situatie ne-am afla, ca lideri de organizatie, e necesar sa stim cum ne putem pozitiona in acord cu ceea ce credem si ceea ce vrem sa transmitem.

De exemplu, daca avem de-a face cu un executiv care crede ca perceptia nefavorabila a celorlalti asupra sa determina modul in care este, atunci vorbim despre o disfunctionalitate de pozitionare a acestuia. Cu alte cuvinte, prin alegerea unui alt set de comportamente, executivul poate sa se pozitioneze diferit in raport cu cei din jur – poate accepta un refuz fara sa fie deranjat, isi poate exprima o parere in dezacord fara a se teme ca va fi respins, poate oferi ceva fara a astepta altceva in schimb.

A spune ceea ce crezi, a pune pur si simplu lucrurile la comun fara a pretinde recunoasteri si aprecieri, laude si aprobari inseamna a fi in control asupra propriei noastre persoane si asupra situatiilor prin care trecem. Fie ca suntem pusi in pozitia de a da feedback negativ, fie ca avem un conflict cu cineva din echipa, fie ca ne apasa probleme personale pe care le purtam involuntar cu noi in mediul profesional, pozitionarea in oricare dintre cazuri respecta un principiu sigur: sa declaram ceea ce se intampla, sa vorbim despre fapte – nu sa judecam persoane –, sa fim onesti cu ceilalti in aceeasi masura in care e necesar sa fim onesti cu noi insine.

Fara lupte din transee, fara atacuri de guerrilla, totul e in acord cu noi si noi suntem in acord cu lumea. In cele din urma, pozitionarea de succes inseamna o relatie onesta cu noi insine si cu exteriorul.