Postmodernismul si acceptiunile sale


Post-umanism: omul nu este măsura tuturor lucrurilor; omul nu este nici centrul, nici scopul, nici vîrful universului. Umanitatea nu este decît un moment al Vieţii, ea nu este decît o ustensilă în mîinile Marelui Arhitect pentru a construi, cu El, lumea care vine, pentru a purta Viaţa, pentru a zămisli Spiritul. Pe şantierul catedralei gotice, nu lucrătorul este cel care contează, ci edificiul sacru. Masonul tăietor în piatră nu este decît un mijloc, nu un scop. De altfel, el nu semnează operele sale; anonimatul este regula…şi ea trebuie să rămînă şi în lojile noastre. Ego-ul uman nu are nici un loc. Omul nu capătă valoare, semnificaţe şi justificare decît prin ceea ce face, şi nu prin ceea ce este.

Post-raţionalism: raţionalitatea are limitele sale. Esenţialul nu este accesibil prin nici un raţionament. Trebuie să învăţăm să depăşim – fără a o nega – raţiunea raţionantă. Noi ştim să raţionăm; trebuie de urgenţă să învăţăm să rezonăm, să intrăm în rezonanţă cu realul cu ajutorul intuiţiei, anagogiei, simbolului, ritualisticii.

Post-revoluţionarism: singurul Mesia de aşteptat va veni din interiorul fiecăruia dintre noi. Nu este, nu va fi niciodată vorba de un Mesia exterior: nici Ştiinţă, nici Stat, nimic. Salvarea se construieşte din interior. Fericirea de asemenea. Singura revoluţie de făcut este din interior: a depăşi ego-ul şi fantasmele sale, şi a se pune în serviciul Vieţii şi al Spiritului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nodul Nord si Lilith

How can a person's self-presentation communicate both independence and desire for acceptance at the same time?