Cele sapte lectii esentiale in relatia de cuplu




1) Prima lectie importanta pe care o ai de invatat intr-o relatie de cuplu este independenta.
Daca esti dependent de partener, ajungi sa fii ca o povara care atarna pe umerii sai si ajunge sa isi doreasca sa te dea jos.
Pe primul nivel de dezvoltare personala este capacitatea noastra de a ne descurca, de a avea grija de noi singuri, de a supravietui in mijlocul lumii.
Cautam o persoana cu care sa formam un cuplu in functie de ce lectii nu le-am invatat inca si speram ca cealalta persoana sa aiba invatate acele lectii pe care noua ne lipsesc.  Imi amintesc asta de la scoala cand la lucrarea de control ma asezam in banca cu cineva care invatase exact alte subiecte decat am invatat eu, tocmai ca sa putem sa ne ajutam unul pe altul.  Dar din punct de vedere al evolutiei, asta inseamna sa trisezi, nu sa evoluezi.
 
2) A doua lectie pe care incercam sa o trisam in relatia de cuplu este acceptarea.  
Cautam un partener care sa ne accepte asa cum suntem. Doar asa ne simtim iubiti, doar asa ne simtim doriti si doar asa simtim ca suntem importanti si valorosi.  Daca nu gasim aceea persoana care sa ne vada extraordinari, minunati, atunci nici noi nu ne consideram importanti si extraordinari si pur si simplu nu ne acceptam.
Ce anume iti doresti de la partener? In general spui ca iti doresti sa te respecte (tot acceptare e asta), iti doresti sa te iubeasca (adica tot sa te accepte asa cum esti), sa te faca fericit (aici e dependenta de la prima lectie).
Iti doresti de la partener sa iti faca el temele pe care tu singur nu le faci in evolutia ta. Iar daca nu le face, te simti abandonat.
Bineinteles ca si partenerul tau are lectiile lui de invatat. Asa ca fiecare cere de la celalalt sa indeplineasca lectii de viata pe care el singur nu le poate indeplini.
In momentul in care unul dintre parteneri isi da seama ca celalalt nu are “lectiile facute” pur si simplu se indeparteaza, iar relatia incepe sa se rupa.
 
3) A treia lectie a relatiilor este increderea
Nu ai incredere in tine, asa ca iti doresti sa ai incredere in celalalt. Iar cand celalalt iti inseala increderea e vai si amar. Nu te deranjeaza ca tu nu ai incredere in tine, dar te deranjeaza ca nu poti sa ai incredere in celalalt.
Am vazut cupluri care nu aveau deloc problema de incredere unul in celalalt. Dar asta doar dupa ce fiecare au dezvoltat propria lor incredere in sine.
Cand nu ai incredere in tine, ai nevoie ca celalalt sa fie bastonul tau in viata, celalalt sa merite increderea ta. Tu nu meriti increderea in tine? Doar cauti sa ai incredere in celalalat si crezi ca asta rezolva totul?
Acest nivel de dezvoltare este cel al personalitatii, al afirmarii, al puterii interioare. Aici este si lectia certurilor in relatii. Cand apar ceruturi intre parteneri, e de fapt semn ca au probleme amandoi cu aceasta lectie a increderii in ei.
Cearta are scopul de a il “pune la punct” pe celalalt. Ca si cand cearta il va face pe celalalt cuminte, ascultator, etc.  Cel care se cearta doreste sa il controleze pe celalalt, nici macar nu conteaza cine porneste cearta. Ca sa existe o cearta, e necesar sa fie doi oameni care nu si-au invatat lectia nivelului acesta. Nu te poti certa cu un zid, nu te poti certa decat cu o oglinda, cu cineva care are exact probleme de incredere ca si tine. 

4)  A patra lectie in evolutia relatie tale este iubirea
Aici am o veste proasta pentru tine. Doar dupa ce celelalte lectii sunt macar pe jumatate invatate, poti spune ca incepi sa iubesti. Cu cat ai invatat mai mult din lectiile anterioare, cu atat mai mult poti activa lectiile superioare.
Deci, daca un om nu a invatat deloc lectia 1, pur si simplu lectiile 2, 3, 4 si celelalte, nu exista inca pentru el. Daca a invatat insa jumatate din prima lectie, atunci are acces macar la jumatate din lectia a doua, dar inca nu are acces la lectia a treia, dacat daca a inceput sa invete cat de cat din lectia doi.
E ca si cand o cortina de fier inchide lectiile urmatoare daca nu ai invatat deloc cele anterioare.
Ca sa ai acces la iubire e nevoie sa ai incredere in tine macar un pic. Daca ai deplin incredere in tine, atunci si lectia iubirii este pe jumatate invatata.
Iubirea este opusul fricii. Iar un om care are incredere in el nu se mai teme. Asa ca avand incredere in tine, pui bazele iubirii, pentru ca ai eliminat frica (frica de abandon, frica de suferinta, etc)
Lectia iubirii are multe forme in cuplu, uneori este iubire neconditionata si nelimitata pentru cineva. Alteori este compasiune, alteori este tandrete, alteori este liniste sufleteasca profunda.
Cel mai des apar confuzii intre ” a avea nevoie”  si ” a iubi” pe celalalt. Cand ai nevoie de cineva, asta nu inseamna decat ca tie iti lipseste ceva, nu ca ai deja acel ceva. Iar cand iti lipseste ceva inseamna ca interiorul tau e inca gol. 
Cand simti ca ai nevoie de celalalt, esti la lectia a doua. Doar cand simti ca nu conteaza decat iubirea pe care tu o simti pentru celalalt si ca poti sa iti iubesti partenerul orice ar fi, atunci esti la lectia a patra si ai ajuns la acest nivel de dezvoltare.  
Iar dupa asta incepe lectia urmatoare. 

5) Aceasta lectie este despre puritate si constiinta
Cand ai inceput sa simti cu adevarat ce inseamna iubirea de la lectia anterioara, incepe sa se intrevada si acest nivel de puritate si constiinta.
Cei doi parteneri se vad unul pe celalalt ca niste suflete pure si nu ca persoane, masti ale sufletului (“persona” inseamna “masca” in limba greaca).  Pe acest nivel vezi dincolo de chipul partenerului, vezi direct sufletul sau.   
Acum gandirea ta nu mai este interesata de lucrurile marunte ale existentei, pentru ca orice probleme materiale sau sociale ai avea, le rezolvi foarte rapid si fara absolut nici un efort.
Aceasta lectie e legata de frumusetea vietii, de filozofie si apare doar dupa ce lectiile anterioare sunt rezolvate.
Pe acest nivel de dezvoltare, partenerii isi traiesc viata dupa reguli scrise si gandite de ei, in acord cu principiile lor de viata, fara sa mai fie influentati de regulile societatii.
Cei doi parteneri au propria lor lume in care traiesc, pentru ca au cucerit deja orice tinea de lumea inconjuratoare, nu au nici o problema sa se impuna in lume, nu au nici o problema de incredere in sine, nici o problema de teama de abandon sau de teama ca ceva ii pune in pericol.
Pentru ca deja au depasit nivelul patru (cel cu iubirea si pacea interioara) ei au in permanenta iubire unul pentru celalalt. Metaforic vorbind, pe acest nivel de dezvoltare personala traiesc oamenii care au “adus raiul pe pamant”. Este o metafora pe care am auzit-o mai demult dar care mi se pare ca explica ce simt acesti oameni.
Nu am cunoscut nici o persoana care sa fie pe acest nivel. Probabil ca ajungand la acest nivel de evolutie, acesti oameni nu isi fac public modul de gandire si modul de viata. Nici nu stiu daca societatea nu i-ar considera nebuni daca ar afla ca exista cineva care traieste si gandeste asa.
 
6 ) A sasea lectie de evolutie in cuplu este intelepciunea
Deja nivelul 5 era abstract, cu cat evoluezi cu atat cuvintele descriu mai greu lucrurile acestea.
O sa incerc sa explic cat reusesc.  Cand cuplul a ajuns la lectia de nivel sase, partenerii au inteles ca sufletul e etern, ca nu exista moarte, ca dincolo de viata aceasta exista ceva misterios si ca evolutia nu inceteaza odata cu moartea.
Deja toate celelalte niveluri anterioare sunt complet activate, iubirea este foarte intensa, cei doi parteneri isi simt nu doar corpurile ci si sufletele iar gandirea lor este acum condusa de dorinta de evolutie si de a intelege misterele vietii si mortii.
Ei doi stiu ca o sa fie tot timpul impreuna, ca nu ii desparte nimic, ca materia e o aparenta, ca totul e energie. 
Acest nivel este cel despre care se vorbeste in religie ca fiind cel al mantuirii, cand un om a intrat in imparatia cerurilor si are acces la toate bunatatile, fericirea si eternitatea. 

7) Ultimul nivel este cel al spiritualitatii
Cuvantul “spiritualitate” este atat de des folosit incat si-a pierdut mesajul. Acum orice are legatura cu un banal horoscop sau cu bioenergia, sau cu comunicarea telepatica, e inclus la spiritualitate.
Spirit inseamna de fapt flacara, o flacara a constiintei. Sensatia aceea ca tu existi, ca esti viu, ca traiesti e data de acest spirit al tau. Spiritul tau foloseste mintea si corpul pentru a se cunoaste pe sine complet, pentru a fii complet accesibil.
Acest nivel de evolutie este cel pentru care cuplul exista. Pare ceva SF dar pentru cineva interesat de ce inseamna dezvoltare si evolutie, acest nivel este tinta.
Cuplul exista ca sa te ajute sa urci pe acest nivel. Altfel el nu isi are rostul. Ar fi prea putin sa formam cupluri doar pentru perpetuarea speciei. Sunt o gramada de specii care nu formeaza cupluri, nu au nevoie de socializare si inca nu sunt pe cale de disparitie.
Asa ca eu cred ca exista ceva si dupa acest nivel de perpetuare a speciei. Iar tinta este aceasta spiritualitate.
 
 
Ce parere ai despre scopul cuplurilor?
Relatia de cuplu este o metoda de evolutie. Partenerul este oglinda ta. Nu poti sa iti alegi un partener decat daca are cam acelasi nivel de evolutie cu al tau. Iar evolutia se face mai rapid cand ai o oglinda in care observi tot ce nu iti place la tine.
Pentru ca exact acele lucruri care te deranjeaza la partener sunt de fapt propriile tale lectii, doar ca oglinda le deformeaza si nu iti spune clar “vezi ca asta e lectia ta”. 
Cand ceva te deranjeaza la parener, incearca sa te vezi pe tine cu ochii partenerului.
Imagineaza-ti ce vede el, ce il supara la tine, ce simte el cand tu spui sau faci (sau nu spui si nu faci) anumite lucruri.
Asa iti poti da seama de propriile lectii, de propriile etape in evolutia ta.
 
*
*              *
 
Am cunoscut oameni care spuneau “eu am ajuns la un nivel superior” dar proba daca cineva a ajuns pe un nivel este sa verifici daca poate foarte repede sa rezolve orice probleme de pe nivelurile anterioare. Deci daca cineva zice ca a trecut de nivelul 1 (cel al sigurantei fizice, al autonomiei financiare, materiale) atunci inseamna ca poate sa faca bani mult mai bine si mai usor decat orice alt om. (asta ca exemplu ca sa iti dai seama usor daca cineva a depasit acest nivel)
Atentie, daca cineva face bani, dar face cu dificultate, muncind mult si cu stres, atunci inseamna ca nu a depasit nivelul 1 ci este chiar pe acest nivel.
 
Cei mai multi oameni sunt inca la prima lectie de dezvoltare, iar cei mai putini la ultima. Cand spun ca pe ultima lectie sunt putini, asta inseamna ca poate sunt pe planeta cateva zeci de persoane care sunt la aceea lectie, eu nu am cunoscut pe nimeni acolo.
 
Concluzie
 
Iti ziceam la inceput ca lucrez la o tematica, iar acest articol e o completare la ce vreau sa fac in vara, acel curs despre psihologia relatiilor.
Iti scriu acum pentru ca am nevoie de ajutorul tau. Vreau sa imi dai 2-3 minute din timpul tau si sa imi raspunzi la 7 intrebari super scurte. Chestionarul este confidential, nu e nevoie de nume sau alte date.
Raspunsurile tale o sa ma ajute sa imi dau seama care e problema cea mai frecventa cu care se confrunta oamenii si care e lectia care te incurca cel mai mult. 

Apasa pe linkul urmator ca sa raspunzi la cele 7 intrebari despre relatia ta:
http://www.surveymonkey.com/s/69LSV8N

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nodul Nord si Lilith

SARMISEGETUZA SI SECRETELE EI