Back to the top

Back to Top

joi, 16 mai 2013

Francmasoneria - poveste sau realitate?

 
Francmasoneria “modernă” este cea care a fost iniţiată la Londra în 1717, noul altoi grefat pe vechiul trunchi al meseriilor medievale. Ea se naşte în plin secol al Luminilor din care se reclamă, de altfel, fondatorii săi, Theophile Desaguiliers, în frunte. Această masonerie “modernă” aparţine deci din plin modernităţii, erei moderne care este această perioadă de o jumătate de mileniu care merge între căderea Constantinopolului şi descoperirea Americii…şi se închide sub ochii noştri, după bătăliile de la Verdun şi Yser şi în marea revoluţie noetică actuală.

Masoneria “modernă” aparţine “modernităţii” şi va muri odată cu ea nu va resuscita sufletul său, dacă ea nu-şi va da un sens dincolo de idealurile învechite ale Modernităţii şi Luminilor. 

Astăzi în toate obedienţele, francmasoneria este un loc al fraternităţii (inima) şi al reflecţiei (intelect). Ea nu este decît extrem de puţin spirituală (suflet) şi deloc mistică (Modernitatea şi Luminile obligă la aceasta). Şi aici este imensul său punct slab actual în această lume unde căutarea sensului şi căutarea Sensului reiau o poziţie centrală pentru aceşti indivizi care fabrică deja ziua de mîine. Astăzi, nicăieri “cum” nu mai satisface, este nevoie de “pentru ce”. Dacă francmasoneria nu devine în mod explicit şi prioritar un loc al Sacrului şi al Sensului, iniţiaţii autentici vor dezerta.

Francmasoneria, după rădăcinile sale medievale, posedă fabuloase instrumente spirituale. Ea se înscrie într-o metaforă incredibil de bogată prin rituri şi simboluri. Această metaforă centrală afirmă implicit un credo spiritual şi mistic, metafizic şi filosofic care, contrar religiilor instituite, converge perfect cu aspraţiile şi valorile noii noastre paradigme umane postmoderne. 

Acest credo ţine de cîteva sentinţe pe cît de simple pe atît de bogate:
* Lumea este un şantier al unui Templu în construcţie.
* Finalitatea acestui Templu este Gloria Marelui Arhitect al Universului.
* Acest arhitect incognoscibil animă întreg şantierul, dar nu trasează nici un plan.
* Riturile şi simbolurile masonice le relevă iniţiaţilor vocaţia lor de constructori.
* Sensul vieţii oricărui iniţiat este de a lucra la acest Templu pe şantierul lumii.

Această formulare, probabil imperfectă, traduce ideea centrală că francmasoneria, mai mult decît o instituţie umană, este şi trebuie totdeauna să devină sufletul unui proces de perfecţionare a omului şi a lumii. Locul unei perfecţionări interioare, departe de false străluciri şi de aparenţe, departe de tentaţiile puterii sau ale confortului. Un loc al depăşirii umanului, un loc de joncţiune între relativ şi absolut, între instantaneu şi atemporal. Un loc sacru al Sensului şi al plenitudinii. Prin francmasonerie omul regăseşte divinul în el. Sufletul francmasoneriei poartă în el sufletul uman în întregime.

Viitorul francmasoneriei va fi mistic sau nu va fi deloc. Dacă ea nu părăseşte Modernitatea şi “Luminile”, ea va muri cu ele. Dacă ea nu părăseşte valorile învechite ale umanismului şi derivele sale egalitariste şi materialiste, ea se va scleroza tot mai mult şi va dispărea. Ea va duce cu sine moştenirea sa spirituală pentru că cei care o au în responsabilitate, continuă să-şi piardă capul cu nimicurile satisfacţiei de sine şi cu hedonismul ambiant.

Niciun comentariu: