Viata este un cadou!!!
Atunci
cand viata noastra se deruleaza conform planului bine stabilit de catre
noi, ne este usor sa zambim si sa imbratisam acele aspecte care ne
compun zilele, saptamanile si anii. Atunci traim un “Da” continuu pentru
ca stim ca este ceea ce ne dorim si ne sprijinim linistea pe o oarecare
certitudine, chiar daca aceasta este, de obicei, iluzorie, noi vrem si
tinem neaparat sa credem in ea, pentru ca ne aduce siguranta,
securitate, echilibru. Dar de cate ori sau cat de dese sunt cazurile in
care viata chiar merge conform unui plan bine pus la punct? In
complexitatea acestei lumi, neprevazutul pandeste intotdeauna dupa colt
si ameninta tot timpul aceasta siguranta fabricata de catre minte. In
acele clipe ne dam seama ca echilibrul construit undeva inafara noastra,
care se sprijina pe aspectele manifeste ale vietii de zi cu zi, aspecte
care tin de mediul exterior, defapt nu exista, pentru ca sunt prea
multe elemente ale cotidianului asupra carora chiar nu avem control.
Avem control doar asupra propriei noastre persoane si singurul echilibru
solid care poate atinge acel stadiu in care nu mai poate fi daramat,
este echilibrul nostru interior.
In momentul in care incepem macar sa ne construim acest echilibru
sufletesc si emotional, se intampla un fenomen putin spus interesant.
Necunoscutul, care pana mai ieri parea sa ne ameninte integritatea
planurilor bine calculate, poate, dintr-o data, sa capete valenta de
oportunitate. In momentul in care stim sa privim la acest “necunoscut”
cu interes si curiozitate, vom avea surpriza sa observam ca “noul”
deschide, de foarte multe ori, noi drumuri in viata noastra, noi
ferestre, noi perspective ce ne imbogatesc cunoasterea, experienta si
realitatea pe care o traim. A trai tot timpul dupa o serie de coordonate
fixe si a ne pierde cumpatul atunci cand lucrurile nu merg asa cum
ne-am fi dorit, in schimb, ne tine intr-o falsa impresie de siguranta,
iar un eventual “esec” ne poate duce la o dezamagire mult mai mare decat
cea provocata uneori de aparitia unui neprevazut imbratisat si
acceptat.
Ce
inseamna sa spunem “da” vietii? Inseamna sa ne deschidem cu incredere,
curiozitate si interes, noului care patrunde in viata noastra.
Intr-o
zi, fara sa vrem, traficul este blocat pe arterele pe care circulam de
obicei si suntem constransi sa luam un alt drum sau un prieten cu care
trebuia sa ne vedem ne propune sa ne intalnim undeva in oras, dar odata
ajunsi acolo primim un telefon prin care acesta ne anunta ca nu mai
poate veni, seful nostru decide ca nu mai poate sustine un numar “n” de
angajati si ne pomenim pe lista de disponibilizari sau pizzeria la care
obisnuiam sa ne petrecem cateva ore de relaxare cu prietenii este
inchisa pe timp nelimitat.
Neprevazutul despre care vorbim poate fi mai
mult sau mai putin “grav”, sa afecteze cursul vietii noastre intr-o
masura mai mare sau mai mica, dar aproape intotdeauna, in fata unei
situatii de acest gen, tindem sa manifestam o oarecare reactie de
iritare. Si totusi… poate ca drumul cel nou pe care am fost “fortati de
imprejurari” sa pasim ne aduce la cunostinta deschiderea unei noi
galerii de arta, poate ca, dat fiind ca prietenul care trebuia sa ne
tina companie nu a mai putut onora intalnirea, avem cateva ore pentru
noi si ne permitem sa facem acea plimbare linistita pe care ne-o doream
de ceva timp, poate ca serviciul la care tocmai a trebuit sa renuntam
face loc in viata noastra unei noi aventuri, ne forteaza cumva sa ne
reevaluam prioritatile, sa decidem care este domeniul in care ne-am dori
cu adevarat sa activam si poate ca o noua oportunitate ni se va
deschide exact in aceasta directie, poate ca tocmai pentru ca pizzeria
noastra preferata este acum inchisa, descoperim o cafenea sau un nou loc
simpatic si placut in care sa ne petrecem acele cateva ore,
diversificandu-ne in acest fel optiunile.
Viata ne poate oferi un numar infinit de experiente. Cu toate acestea,
de obicei tindem sa parcurgem mereu acelasi drum pe care l-am batatorit
deja de sute de ori. Este si aceasta o forma de limitare, care ne face
sa pierdem, cu pretul unei sigurante iluzorii, o gama variata de
conjuncturi, culori, nuante, oportunitati, persoane si situatii care
ne-ar putea imbogati realitatea, cunoasterea, intelegerea.
Asadar, ori de cate ori poti, cauta sa-ti construiesti echilibrul in
interior si lasa viata sa ti se dezvaluie asa cum curge pentru ca,
curgerea clipelor in forma in care ele se succed in mod natural,
acceptata fara a opune atata rezistenta, poate aduce cu sine surprize
extrem de placute! Alege sa traiesti cat mai multe dintre aspectele pe
care viata ti le ofera si, cu masura si cumpatare, aduna din toate
aceste experiente darurile nepretuite care iti parvin.
Aminteste-ti ca
tu participi in permanenta la crearea propriei realitati iar o anumita
situatie neprevazuta, poate sa fi fost creeata sau atrasa chiar de tine,
la nivel inconstient sau la niveluri subtile, tocmai pentru a te
apropia de darul sau lectia de care aveai nevoie in acel moment.
Comentarii