Amorteala simturilor in secolul vitezei

Zilele trecute am fost martora unei intamplari care m-a determinat sa reflectez la ideea de indrumare si la reactia noastra fata de aceasta ghidare pe care o constientizam sau nu.

Eram in tramvaiul 21, iar o fata a urcat in tramvai si, in timp ce vorbea la telefon, ii spunea interlocutoarei sale ca se afla in tramvaiul 16 si ca va ajunge cat se poate de repede la destinatia dorita. O doamna dornica sa o ajute i-a spus rapid:
,,Domnisoara, acesta nu este 16, acesta este 21”, dar tanara parea ca este receptiva doar la conversatia pe care o avea la telefon. Ciudat era ca de fiecare data dupa ce ea rostea faptul ca se afla in tramvaiul 16, o alta persoana din mijlocul de transport o atentiona intr-un fel sau altul ca tramvaiul este gresit.
La un moment dat, cineva chiar i-a aratat unde sa coboare pentru a lua tramvaiul de care ea avea nevoie, insa toate simturile sale pareau amortite. Dupa patru statii de mers in directia gresita si in urma insistentelor rostite in van de ceilalti calatori, tanara a privit pe geam, dandu-si seama ca nu este pe drumul dorit. S-a intors catre o persoana de langa ea si a intrebat-o: ,,Asta nu e tramvaiul 16?”, iar la raspunsul negativ primit, a coborat din tramvai.
Un exemplu atat de mic m-a indemnat sa constientizez unele lucruri pe care doresc sa vi le impartasesc in cele ce urmeaza:

1. Chiar daca suntem rigizi in fata existentei, suntem permanent ghidati.

Fie ca ne referim la ghizii spirituali a caror prezenta nu o simtim de fiecare data, fie ca sunt oamenii pe care iarasi nu parem sa ii auzim in ciuda eforturilor lor de a ne ajuta, cumva, suntem indrumati in drumul nostru de dezvoltare personala si evolutie spirituala. Si chiar daca aceste voci nu vor avea tonalitatea pe care ne-o dorim sau daca aceste chipuri vor fi cu totul altfel decat cele conturate in sufletele noastre, poate ca ar trebui pentru o clipa sa intoarcem capul catre persoana pe care o ignoram si care pare sa nu detina nimic din ceea ce noi ne dorim.

2. Oricat de mult par sa cunoasca cei din exterior cheia problemelor noastre, uneori doar prin lovitura pe care o primim ajungem sa invatam cu adevarat o lectie.

Poate ca exemplul fetei de mai sus este exemplul fiecaruia dintre noi, iar in ciuda valului pe care ceilalti incearca sa ni-l indepartzeze de pe ochi, noi vom fi singuri capabili sa ne lasam scaldati de lumina razelor soarelui. Fie ca ne referim la relatii cutremuratoare in care acceptam sa ne jucam rolurile chiar daca ne-au obosit prea tare mastile pe care le purtam, fie ca opunem rezistenta in fata abundentei care ne poate intampina mai repede decat ne imaginam, fie ca refuzam sa ne accesam potentialul despre care stim ca exista in interiorul nostru, uneori alegem sa ducem singuri aceasta lupta.
Si nu stiu daca acest lucru va face gustul victoriei mai placut sau arata pur si simplu faptul ca multi dintre noi ,,ne dorim” la un nivel mult prea ascuns sa suferim pentru a simti cu adevarat ca o lectie a fost invatata.
Poate ca fiecare dintre noi desprinde alte invataturi din aceeasi intamplare, ceea ce ma determina sa concluzionez ca in ciuda ideii de repetitie si ciclicitate a Universului, unicitatea intamplarii este cea care ne modifica perceptiile asupra aceluiasi eveniment.