Back to the top

Back to Top

marți, 30 aprilie 2013

SARMISEGETUSA - UN LOC PLIN DE ISTORIE

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capâlna, Blidaru si Costesti aduna in inima românului, deopotriva, durere si mândrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plângi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute când am vazut cetatile dacilor. La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe, ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti


Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana.
Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.



Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit


Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile?
Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.

Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra


M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.


Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal


Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti.

Dumitru Manolache pt. Gardianul




Avem toate motivele să credem că strămoşii noştri stau la originea societăţii omeneşti. În 1961 au fost găsite în România câteva tăbliţe de lut cu o scriere care s-a dovedit a fi prima din lume. În anul 1999, un studiu făcut la Sarmizegetusa Regia a pus în evidenţă faptul că cetăţile dacice cunoscute acum la Orăştie sunt doar o mică parte a unui oraş uriaş, de 200 km pătraţi, ascuns sub pământ - cel mai mare din Antichitate. Iar în anul 2002, la Anina au fost dezgropate oasele strămoşului tuturor europenilor, botezat de speologi “Ion”. Toate aceste descoperiri sunt grupate în centrul şi sud-vestul României, tot în zona unde au fost găsiţi celebrii dinozauri pitici, unicate mondiale.


După ce au găsit o mandibulă în peştera Anina, acum 7 ani, speologii Institutului “Emil Racoviţă” au pus problema datării fosilei. Acest lucru se face cu ajutorul izotopului Carbon 14 şi este o procedură care costă 500 de dolari. Savanţii români nu aveau însă aceşti bani, aşa că profesorii Erik Trinkaus de la Universitatea din Saint Louis, Statele Unite, şi Joao Zilhao de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au acceptat să dateze ştiinţific mandibula. Ei au concluzionat că relicva are o vechime de 40.000 de ani şi este cea mai veche rămăşită a omului modern din Europa.
Pe de altă parte, pe baza acestui fragment, cei doi antropologi care au reconstituit chipul bărbatului, au descoperit că acesta are trăsături nemaiîntâlnite la vreo altă relicvă de acest fel. Ei susţin că acest craniu este dovada că omul modern (homo sapiens sapiens) s-a împerecheat cu omul de Neanderthal (homo sapiens neanderthalensis), care a trăit de acum 150.000 de ani până acum 35.000 de ani. Ca atare, străbunul nostru a revoluţionat tot ce se ştia despre teoriile antropologice cu privire la originea omului modern şi la legăturile sale cu omul de Neanderthal. Până la această descoperire, antropologii credeau că omul de Neanderthal a dispărut odată cu apariţia cu omul modern.


Ion are însă caracteristicile ambelor tipuri de umanoid; asta înseamnă că ele au convieţuit şi chiar s-au împreunat. Până la descoperirea din Munţii Aninei, cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern erau din Africa şi datau undeva în jurul a treizeci de mii de ani. Imediat după stabilirea vârstei fosilei şi publicarea ştirii, oamenii de ştiinţă autohtoni l-au botezat pe primul european modern cu numele Ion. Cercetătorii au crezut la început că Ion a locuit chiar în peştera în care a fost găsit. După investigaţii ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită. Nu s-au găsit unelte, prin urmare Ion a trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani, mandibula sa a ajuns în adâncimea peşterii. Tot în acea peşteră a mai fost găsit craniul unui om ce a trăit acum 26.000 de ani, care a fost botezat Vasile.
Tot la noi s-a găsit craniul vechi de 35.000 de ani al unei femei
După ce, în februarie 2002, în peştera Anina s-a găsit fragmentul de mandibulă care ar fi aparţinut primului european modern, cunoscut sub numele Ion, în 2003, alte descoperiri făcute în acelaşi loc au certificat faptul că în ţara noastră au trăit cei mai vechi europeni. În urma cercetărilor din 2003, specialiştii au găsit o bucată de craniu veche de 35.000 de ani, care ar fi aparţinut unei femei care a fost “botezată” Maria. (Simona Josan)
Prima scriere din lume, găsită în judeţul Alba
În localitatea Tărtăria, din judeţul Alba, a fost descoperit, în anul 1961, un important complex de cult, cu materiale ce atestă o continuitate de locuire de câteva mii de ani. Printre altele, s-au găsit şi trei senzaţionale tăbliţe de lut ars, realizate pe la 4500 î.Hr., conform datărilor cu izotopul Carbon 14.

Două dintre tăbliţe sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor sumeriene. Iniţial, oamenii de ştiinţă ai considerat că tăbliţele găsite sunt un fals. Însă, datarea cu izotop Carbon 14 a dovedit că aceste obiecte au o vechime de cel puţin 6.500 de ani.
Mai mult, şi în Bulgaria s-a găsit un vas vechi de “doar” 5.500 de ani pe care este desenat acelaşi tip de scriere. Concluzia este că în cazul Tărtăria, vorbim despre prima scriere din lume, care s-a răspândit de aici în Asia şi Europa. Din păcate, semnele au rămas nedescifrate până în ziua de azi.
   
Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului.
În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea, fără ştirea opiniei publice.
Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate.
Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.


Planurile acestui oraş antic, cam de mărimea Bucureştiului, au fost strânse într-un dosar, care a fost trimis Ministerului Culturii, însă instituţia statului nu a mai anunţat nimic în acest caz.

Sursa: http://cybershamans.blogspot.com

Niciun comentariu: