LUNA SI EMOTIILE - SPRE CE NE POT INDREPTA
Ne-am obisnuit sa consideram emotiile ca fiind niste manifestari ale
psihicului nostru, unele pozitive, altele negative, pe care unii le
controleaza mai mult sau mai putin, iar altii le lasa libere, le
exteriorizeaza. Si totusi ce sunt, la modul real, emotiile? Sunt reactii
ale corpului fizic la imprejurarile sau evenimentele exterioare, cu
care vine in contact. Este o definitie poate putin nonconformista,
neasteptata, dar corecta.
Cu totii am observat (sau, cel putin unii dintre noi) ca emotiile pozitive ne confera vioiciune fizica, ne inbunatatesc tonusul muscular, ne permit sa ne relaxam, sa ne destindem; emotiile negative, in schimb, ne fac sa ne crispam, sa ne incordam, sa avem tensiuni musculare sau viscerale de intensitati variabile, dureri, uneori dificil de depasit. Explicatia este ca mintea, psihicul (sau, pentru cine prefera, sufletul, termenul grec "psyche" semnificand exact "suflet") nu este separata de corpul carnal, material (caci exista si corpuri imateriale, ce constituie auara), ci impreuna formeaza un ansamblu corp-minte.
Ca urmare, corpul fizic reactioneaza la orice influenta sau impresie ce se exercita asupra psihicului (sufletului) sub forma emotiilor. Oamenii descriu aceste stari drept "fluturi in stomac", "durere de cap", "furnicaturi in picioare", "gheara in inima", etc., ceea ce arata faptul ca emotiile au o localizare fizica precisa. In termenii psihosomaticii, starile psihice (sufletesti) se somatizeaza. Poate termenul psihosomaticienilor e usor imprecis, caci chiar corpul fizic este cel ce genereaza emotiile, inducand stari psihice (sufletesti) specifice.
Prin urmare, stiind ca, din punct de vedere astrologic, Luna guverneaza emotiile, putem spune ca pozitia astrului noptii in semn si casa, ca si aspectele sale genereaza anumite tipuri de reactii fizice, in anumite zone ale corpului. Acestea, daca sunt persistente, daca devin un reflex, o atitudine constanta, pot conduce in timp la boli cu grade variabile de gravitate. Daca psihicul nostru este supus constant unor factori perturbatori, destabilizanti (ceea ce numim "stress psihic"), corpul, care recepteaza toate aceste situatii, conditii nefavorabile, reactioneaza prin emotii negative, ce afecteaza in mod particular starea de sanatate a persoanei in cauza. Cea mai grava afectiune pe care o poate induce Luna este tumora maligna (ca guvernatoare a zodiei Cancerului sau Racului), in zona corporala corespondenta zodiei in care este plasata.
Merita remarcat si faptul ca, uneori, simpla atingere a anumitor zone ale corpului nostru (fara intentia de a realiza procedee gen masaj, presopunctura, acupunctura, etc.) declanseaza emotii sau chiar stari sufletesti deosebite (amintiri, nostalgii, stari afective, etc.). Este totusi necesara o receptivitate de ansamblu a unei persoane, in general, pentru a percepe corect astfel de trairi aparute in urma unor simple atingeri.
Sa vedem in continuare ce efecte poate avea Luna asupra noastra, din aceasta perspectiva.
Luna in Berbec sau in casa I
Aceasta pozitie confera o mare receptivitate in zona capului. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale la acest nivel (pe fondul unor emotii intense, violente), care pot genera progresiv diverse afectiuni (nevralgii, probleme dentare, migrene, etc.).
Luna in Taur sau in casa a II-a
Aceasta pozitie confera o mare receptivitate in zona gatului. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale la acest nivel (pe fondul unor emotii relativ stabile, dar si a temerilor de a pierde persoana iubita si diverse valori materiale), care pot genera diverse afectiuni (ale glandei tiroide, ale laringelui, faringelui, limbii, maxilarului inferior, etc.).
Luna in Gemeni sau in casa a III-a
Aceasta pozitie confera o mare receptivitate a mainilor, umerilor si a organelor respiraratorii. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale in aceste zone (pe fondul unor emotii instabile, uneori aparent controlate, legate de relatii, comunicare, informatii), care pot genera diverse afectiuni (ale plamanilor, creierului - conex cu Mercur, bratelor, umerilor, etc.).
Luna in Rac sau in casa a IV-a
Aceasta pozitie confera o mare receptivitate in zona toracelui (pieptului, sanilor) si a abdomenului superior. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale la nivelul stomacului, sanilor, toracelui anterior (pe fondul unor emotii profunde, legate de trecut, pline de nostalgie si romantism), care pot genera diverse afectiuni (ulcer gastric, gastrita, herpes zoster, chisturi sau tumori ale sanilor, etc.).
Luna in Leu sau in casa a V-a
Aceasta pozitie confera o mare receptivitate la nivelul inimii si a spatelui (toracele posterior). Nativul acumuleaza tensiuni emotionale in aceste organe/zone corporale (pe fondul unor emotii intense, dinamice, incarcate de pasiune), care pot genera diverse afectiuni (cardiace, de cele mai variate tipuri, dar mai ales insuficienta cardiaca, dar si boli ale coloanei vertebrale in portiunea ei toracica sau dorsala).
Luna in Fecioara sau in casa a VI-a
Genereaza o mare receptivitate in zona abdomenului. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale in aceasta regiune corporala (pe fondul unor emotii relativ controlate mental, legate de nevoia de perfectiune, puritate si realizare profesionala), care pot induce afectiuni locale (boli intestinale variate: colite, tulburari de tranzit intestinal, tumori, etc.).
Luna in Balanta sau in casa a VII-a
Genereaza o mare receptivitate a regiunii lombare. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale in aceasta zona, dar si la nivelul rinichilor si vezicii urinare (pe fondul unor emotii fluctuante, legate de relatii sociale si de cuplu, de nevoia de echilibru), care pot induce afectiuni locale (boli ale coloanei lombare, rinichilor, vezicii urinare, etc.).
Luna in Scorpion sau in casa a VIII-a
Genereaza o mare receptivitate in zona perineala, genitala. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale la acest nivel (pe fondul unor emotii profunde, uneori distructive, marcate de pasionalitate, dorinte intense, erotism puternic), care pot induce afectiuni locale (boli ale rectului, ale anusului, ale organelor sexuale interne si externe).
Luna in Sagetator sau in casa a IX-a
Genereaza o mare receptivitate in zona feselor, soldurilor, coapselor. Nativul acumuleaza tensiuni emotionale in muschii coapselor, in ficat si vezica biliara, in articulatia soldului, in sange (pe fondul unor emotii dinamice, intense, marcate de impulsivitate, optimism, expansivitate), care pot produce afectiuni locale (boli hepatobiliare, afectari ale soldurilor, perturbarea circulatiei sanguine soldata cu hipertensiune arteriala, etc.).
Luna in Capricorn sau in casa a X-a
Genereaza o mare receptivitate a pielii, in general, si a genunchilor, in special. Aici acumuleaza nativul tensiuni emotionale, dar si in oase (pe fondul unor emotii reprimate, marcate de setea de putere, ambitii materiale, pragmatism intens), care pot induce afectiuni locale (boli ale pielii, oaselor, genunchilor).
Luna in Varsator sau in casa a XI-a
Genereaza o mare receptivitate in zona gambelor. Aici acumuleaza nativul tensiuni emotionale (pe fondul unor emotii impregnate de altruism, sete de relatii si de cunoastere), care pot induce unele afectiuni (boli la nivelul gambelor, la nivelul sistemului nervos).
Luna in Pesti sau in casa a XII-a
Genereaza o mare receptivitate la nivelul picioarelor (talpilor). Aici nativul acumuleaza multe tensiun emotionale (pe fondul unor emotii confuze, amplificate uneori de consumul de substante toxice, sau sub influenta unor trairi spirituale, mistice, uneori cu totul speciale), care pot induce unele afectiuni (localizate fie la nivelul picioarelor, fie in sistemul limfatic).
Dintre aspectele interplanetare posibile ale Lunii, cele mai relevante pentru subiectul in discutie sunt conjunctiile; acestea au un efect particular de a "colora" foarte specific emotiile nativului, poate chiar mai mult decat zodia in care Luna este plasata (si vom avea in vedere faptul ca si receptiile mutuale ale Lunii functioneaza ca si conjunctii).
Conjunctia Soare-Luna - da emotiilor un mare dinamism, o mare forta, o doza de pasiune si creativitate considerabila, toate reflectandu-se si in corpul nativului (in functie de pozitie), in starea sa de sanatate. Anumite impregnari emotionale, cu consecinte somatice, pot apare la nivelul inimii si ochilor (tulburari de vedere, fiind vorba de luminarii, posibila afectare cardiaca).
Conjunctia Mercur-Luna - da emotiilor o tenta mentala, relationala, informationala, comunicationala, permitnd nativului un mai bun control al mintii asupra starilor psihice, toate acestea reflectandu-se si in starea fizica. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul plamanilor, bratelor, creierului.
Conjunctia Venus-Luna - da emotiilor o tenta afectiva, calda, artistica, estetica, relationala, nativul fiind receptiv si la chestiunile material-financiare, toate acestea reflectndu-se si in starea fizica. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul gatului, rinichilor, vezicii urinare, organelor sexuale feminine.
Conjunctia Marte-Luna - da emotiilor o tenta de curaj, vointa, dinamism, agresivitate, violenta, tendinte distructive, care se pot reflecta intr-un mod mai curand negativ in starea fizica a nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul muschilor, organelor sexuale masculine, dar si stomacului (arsuri gastrice, digestie dificila, ulcer gastric, etc.).
Conjunctia Jupiter-Luna - da emotiilor o tenta expansiva, optimista, benefica, generoasa, o deschidere catre metafizica, religie, spiritualitate, care se reflecta si in corpul nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul ficatului, coapselor, soldurilor.
Conjunctia Saturn-Luna - genereaza o reprimare emotionala si o sete de reusita in cariera, de afirmare, care se vor reflecta in mod negativ in structura fizica a nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul oaselor si pielii, dar si stomacului (digestie lenta, dificila).
Conjunctia Uranus-Luna - da emotiilor o tenta nonconformista, instabilitate, nevoie de prieteni, relatii, cunoastere, toate reflectandu-se corespunzator in corpul nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul sistemului nervos.
Conjunctia Neptun-Luna - da emotiilor o tenta de blandete, compasiune, misticism, mister, confuzie, o sete de ceva nedefinit, care se reflecta in corpul nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul sistemului limfatic (boli cronice ale stomacului sunt, de asemenea, posibile).
Conjunctia Pluton-Luna - da emotiilor o tenta intensa de erotism, mister, un interes desosebit pentru ocultism, o sete de transformare sau de distrugere, toate reflectandu-se in starea fizica a nativului. Anumite impregnari emotionale, cu efecte somatice, pot apare la nivelul organelor sexuale, gonadelor (dar pot apare si boli grave ale stomacului, care se trateaza chirurgical).
Cuvinte cheie: Luna, emoţii, stress, aspecte, case, sănătate, reacţii fizice, tumori

Comentarii