Nu esti jobul tau...

 
Nu esti masina pe care o conduci. Nu esti continutul portofelului tau. Nu esti pantalonii tai kaki.
Recunosc ca n-am inteles afirmatia asta prima data cand am auzit-o, insa a reusit sa trezeasca ceva in mine. O constientizare a faptului ca modul in care traim, cum gandim si cum actionam… nu ne serveste. Nu, nu inseamna ca trebuie sa renunti la lucrurile astea, ci sa te gandesti cum ar fi daca nu te-ai mai identifica cu ele.
Sunt in luna a 2-a de cardio si meditatie zilnica. Nu recomand tuturor cardio zilnic, indicat e consult medical inainte si exercitii de maxim 3 ori pe saptamana, cu cel putin o pauza de o zi intre. Totusi, cum am reusit “performanta” asta? Detasandu-ma de ceea ce credeam ca sunt Eu. Nu gandesc in termeni de 30, 60 sau 90 de zile. In schimb, am un mindset de curiozitate: Ce efecte va avea asupra mea? Ce se va intampla diferit?
Nu se simte ca si cum ar fi devenit un obicei, ci e in continuare un efort constient. Ce s-a schimbat e viteza cu care reusesc sa ma urnesc. Am o oarecare rutina, care desi nu e automata, e mult mai ok acum, deoarece a ajuns sa-mi fie mult mai familiara.
Ce m-a determinat sa fac asta? Anumite realizari. In primul rand, meditatia te face sa constientizezi foarte multe lucruri si te ajuta sa le pui cap la cap. Una din realizari e ca “totul” este programare sociala. Pana si meditatia, chiar. Nu este ceva inventat de mine sau ceva ce am descoperit in mod natural, ci un lucru invatat din media de dezvoltare personala. Pana si “puterea prezentului” ai invatat-o de la Tolle. :) Bineinteles, sunt lucruri care te ajuta si lucruri care te trag in jos, insa nu putem neglija natura lor.
Ceea ce ma duce cu gandul la urmatoarea realizare: exfolierea straturilor de ceapa. Unii interpreteaza metafora asta ca eliminarea gandurilor negative, credintelor limitatoare si obiceiurilor proaste. E mai mult de atat. Inseamna detasarea de tot ce compune Ego-ul.

Ce inseamna ca nu esti jobul tau, nu esti aia, nu esti ailalta?

Inseamna ca avem tendinta sa ne ascundem in spatele profesiei, al stilului de viata, al obiceiurilor, sa spunem ca “asta sunt eu” cand defapt sunt doar niste tipare pe care le-am adoptat, pentru a ne simti “protejati” intr-o lume nesigura, plina de incertitudini. Rolurile cu care te identifici, pana si personalitatea ta, au o natura maleabila.
Ne facem teste de personalitate, vrem sa ne descoperim punctele forte, insa nu esti tiparul personalitatii tale, nu esti punctele tale forte.
Poate cea mai mare realizare este faptul ca tot ce zici ca esti tu sunt defapt niste pattern-uri de gandire si de comportament, pe care le-ai adoptat ca fiind ale tale. Pattern-uri care pot fi rupte, indoite, inlocuite cu altele mai bune, simplificate, imbunatatite si modificate dupa bunul plac.
As putea zice ca asta e defapt si mesajul filmului “The Matrix”, un mesaj neoriginal de altfel, deoarece vechile invataturi au incercat sa transmita asta tot timpul: tot ceea ce crezi ca esti sunt defapt pattern-uri, si meditatia e un mod de a le vedea, intelege, accepta si de a le reprograma.
Insa in vremurile moderne, am ajuns sa fugim de noi. Nu putem sta locului, trebuie sa ne ocupam tot timpul cu ceva. Ne e frica de singuratatea si de tristetea pe care am putea trai-o ca urmare a acestei practici. Nu degeaba ai ajuns sa fii un cautator disperat si etern nemultumit, in incercarea de a afla “cine sunt eu” si “care e menirea mea pe acest pamant“.
M-a amuzat o vorba, ieri: daca toata lumea ar face ce-i place, am avea mult mai putini ingineri, avocati, gunoieri si constructori. Mie-mi place sa zic ca viata era mult mai usoara in vremurile cand singura vocatie disponibila era vanarea tigrului. Osho zice ca nu exista scop predefinit, si ca viata e frumoasa tocmai datorita acestui lucru.
“Chemarea” ta trebuie sa se bazeze pe probleme reale de rezolvat si pe ce e interesant pentru tine. Sa-i ajuti pe ceilalti, sa servesti aceasta lume, sa faci ce este de facut. De ce tindem sa complicam lucrurile? Asa ajungem la ultima realizare.

Este mai important “cum faci” decat “ce faci”

Intri in depresie pentru ca nu ti-ai atins obiectivul, speri ca intr-o zi o sa ai greutatea ideala, o gramada de bani in cont si jumatatea perfecta alaturi. Iar in momentul in care le obtii, stai cu frica-n san ca le pierzi. Altul trebuie sa fie “punctul de referinta”: experientele pe care le ai, provocarile pe care ti le setezi.
Din punctul meu de vedere, asta e definitia dezvoltarii personale: sa te provoci in toate ariile vietii, impingandu-ti limitele, concentrandu-te asupra procesului, imbratisand atat succesul cat si esecul.
Iti reprogramezi pattern-ul detasandu-te de el. In momentul in care incetezi sa te mai identifici cu el, apare si o stare de calm, de usurinta, de eleganta. Nu trebuie sa-i demonstrezi nimanui nimic, nu ai nimic de castigat si nimic de pierdut. Exista doar “sa faci”.