Iubirea pe care o constientizezi
Iubirea
este firul de aur care uneşte o inimă cu o alta, un suflet cu un alt
suflet. Deşi iubirea este unică, noi o înţelegem şi o manifestăm
diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a o simţi, de nivelul de
conştiinţă pe care îl avem. De aceea putem spune că ceea ce înţelege şi
manifestă un om ca fiind iubire, este posibil să difere foarte mult de
ceea ce crede un alt om că ar fi iubirea. Multe fiinţe umane au început
încă din cele mai vechi timpuri să caute “forma” ideală a iubirii, formă
care să fie aceeaşi în înţelegerea tuturor. S-a ajuns treptat să se
vorbească despre existenţa unei iubiri pure, obiective, care
diferă prin caracteristicile sale într-o măsură foarte mare de ceea ce
înţelegem în mod curent prin iubire. Cei înţelepţi au ajuns la concluzia
că singura modalitate de a iubi cu adevărat este să iubeşti în mod conştient.
Motivaţia
iubirii conştiente, în starea sa evoluată, este dorinţa ca fiinţa
iubită să ajungă la propriile ei perfecţiuni înnăscute, fără a ţine cont
de consecinţele posibile ale acestui lucru, pentru cel care iubeşte.
“Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez”, spune
iubitul conştient. “Voi merge în infern, dacă prin aceasta ea va putea
sa meargă în paradis.” Şi paradoxul sublim al unei asemenea iubiri este
că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.
De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni?
Primul motiv este că marea majoritate a omenilor rămân la stadiul de
copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că
perfecţiunea este rareori privită ca produsul propriu al iubirii adulte,
deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra nivelelor puerile
sau animalice. Al treilea este că de obicei omul nu ştie, nici chiar
atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului
iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu
apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri
conştiente şi al unei hotarâri ferme de a face eforturi în acest scop.
Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au aparut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, iar iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel ce doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia, şi poate într-o zi el va atinge măiestria. El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să-şi depăşească orice dorinţă personală şi orice prejudecăţi.
Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au aparut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, iar iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel ce doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia, şi poate într-o zi el va atinge măiestria. El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să-şi depăşească orice dorinţă personală şi orice prejudecăţi.
El
contemplă chipul iubit: “Ce fel de femeie este ea?” Aici este un
mister: se deschide o cale spre perfecţiune, al cărei parfum născând
este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată
pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, Creatorul ei?
Trebuie
la acest punct sa ne întrebăm: voi fi eu capabil de asta fără să mă
transform mai întâi pe mine însumi? Dacă sunt sincer trebuie să răspund
evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi
caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să
trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o
toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta. Dacă nu sunt
sigur de ceea ce ar fi mai bine pentru ea, trebuie măcar să o las liberă
să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce
este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei
fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea
însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea, încă de azi, nevoile
sale de mâine, fără a mai gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea sa
le reprezinte acele lucruri pentru mine. Dar ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta!
“Te
iubesc”, spune el. “Este ciudat, că nu mă simt mai bine din cauza
aceasta”, spune ea... Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o
forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că
sunteţi îndrăgostiţi. Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu
umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici. Iubiţi? Trebuie sa
fii demn de aşa ceva.
Fără
ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să
iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea
păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de
iubire conştientă (adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi
capabilă de a-şi servi obiectul ei), nu depinde decât de afinităţi
favorabile sau defavorabile. În astfel de cazuri, ea este la fel de
inconştientă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire
este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau
pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de o uriaşă energie
cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de
ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Este ca o dinamită
pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de
protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor?
Să
recunoaştem că fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără
cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele
"prea iubite" spunând despre "iubiţii" lor: "Mă îmbolnăveşte, mă
omoară." Iar fără putere, iubitul devine cea mai nefericită fiinţă,
deoarece nu poate să facă ceea ce doreşte şi ştie că ar trebui să facă
pentru binele ei.
Oamenii
ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii lipsită
de înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să
iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze
iubirea.
Starea
de iubire nu este totdeauna resimţită numai faţă de o fiinţă. Cineva
poate avea acest dar, de a eleva pe altcineva în planul iubirii, sau cu
alte cuvinte poate face să treaca prin altcineva (el sau ea) energia
naturală a iubirii, fără a urmări să capteze aceasta iubire în folosul
său. Se povesteşte despre un anumit lama, că oamenii care-i vorbeau
deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici
de altcineva în particular. Tot ce ei conştientizau era că, după ce
vorbeau cu el, un spirit de iubire pură îi făcea să debordeze de o
dorinţă de a servi, de a iubi, care era gata să se răspandească
pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau fără îndoială cu acest
lama.
Adevărul fundamental al acestei iubiri conştiente: ea este întotdeauna creatoare. Scopul iubirii conştiente este de a aduce renaşterea sau iubirea spirituală.
Oricine care poate să vadă dincolo de cuvinte şi forme nu poate să nu
remarce modificările şi transformările ce apar de obicei la bărbatul sau
femeia care iubeşte, indiferent de vârstă. Aceasta are loc de obicei
inconştient, dar nu este din acest motiv mai putin simbolică pentru
transformarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat sau o
femeie iubeşte conştient sau a putut recunoaşte că iubise conştient.
Tinereţea, în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate şi aceasta
este, într-adevăr, fântâna tinereţii care curge acum. Crearea unui
astfel de “copil spiritual” în fiecare din cei doi iubiţi este o funcţie
particulară a iubirii conştiente; iar aceasta nu are nimic de-a face cu
căsătoria şi copiii.
Iubirea
fără divinaţie este rudimentară. Un iubit trebuie să poata ''ghici''
sau ''divina'' dorinţele benefice ale iubitei sale cu mult timp înainte
ca ea să devină conştientă de ele. Dacă vrea să o poată iubi mai mult
decât se iubeşte ea însăşi, el trebuie să ajungă s-o cunoască mai bine
decât se cunoaşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfect
“ceea ce este”, chiar şi fără proriile ei eforturi conştiente în
această direcţie. Eforturile ei conştiente, atunci când iubirea va fi
mutuală, vor fi pentru el. Şi astfel, fiecare din ei va lucra în mod
delicios pentru perfecţiunea celuilalt.
Dar
aceasta stare superioară a iubirii conştiente nu e tangibilă decât la
nivelele spirituale ale conştiinţei; ea nu poate fi decât un fruct al
artei lucrului asupra ta însuţi. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai
cinici, deşi marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până şi
posibilitatea ei. Cu toate acestea, o astfel de iubire este posibilă, cu
condiţia ca cei doi iubiţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de
la celălalt.
Cum
sa înceapă? Îndrăgostitul, atunci când este pe punctul de a-şi întâlni
iubita, să se întrebe ce ar putea el să-i aducă, să facă sau să spună
pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început, nu va fi vorba de
ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea va şti că a
avut acea dorinţă şi va fi cu siguranţă încântată că iubitul ei a ştiut
să i-o ghicească. Mai tarziu, o altă “surpriză” va putea într-adevăr să o
surprindă şi se va minuna: “Cum ai ştiut că asta mă va face atât de
fericită, pentru că nici eu însămi nu am ştiut?”
Eforturile
constante pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor benefice minunate
ale iubitei (sau iubitului, în cazul femeii), atunci când n-au apărut
încă în conştiinţa ei (lui) vor fi metoda iubirii conştiente.
Intraţi
în această pădure fermecată, voi, care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii
cu alţii conştient, iar iubiţii conştienţi devin zei.
Comentarii