Oare ceilalti stiu mai bine decat tine?!?!

 
 Ma intreb când vor înţelege unii oameni că ceea ce spun despre alţii îi descrie mai degrabă pe ei înşişi, decât pe ceilalţi? Atunci când arunci cu vorbe urâte la adresa altora nu faci decât să arăţi lumii întregi câte frustrări ai adunat în interior şi cât de nemulţumit eşti de tine însuţi. Cred cu tărie că oamenii răi sunt, de fapt, cei care suferă cel mai mult, în timp ce  aceia care găsesc plăcere în a-i discuta pe alţii sunt doar nesiguri pe ei, iar viaţa personală nu le oferă destulă satisfacţie. 
    Nu mă refer la bârfa nevinovată de genul “Ai citit cu cine s-a sărutat vedeta X?” sau “Ai văzut ce rochie şi-a luat vecina de la doi?”. Nu. Mă refer la cuvintele care fac rău, la “detaliile” pe care unii simt nevoia să le adauge unor poveşti doar pentru a le face mai interesante. Mă refer la oamenii care împroşcă cu noroi în alţii fără să aibă vreun fundament, la cei care găsesc plăcere în a-i face pe ceilalţi să se simtă prost, la cei care împrăştie răutate şi venin peste tot în jurul lor. 
     Mă întreb, oare, dacă ar lua drept obiect de studiu propria persoană, ar mai fi la fel de duri? Sau poate că sunt deja conştienţi de ceea ce reprezintă şi cât valorează, aşa că vor să-i facă şi pe alţii să se simtă la fel de mizerabil ca şi ei. Dacă şi-ar canaliza toată această energie spre a-şi îmbunătăţi sinele, atunci ar vedea că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi împăcat cu tine însuţi…şi ne-ar scuti şi pe noi, restul, de o bătaie de cap în plus.

      Nu mai ţin minte exact unde am citit asta, dar mi-a plăcut ideea că trebuie să vorbeşti “numai dacă ceea ce ai de spus e mai frumos decât tăcerea”. Crezul meu in viaţă este că dacă nu poţi spune o vorbă bună, mai bine taci; să deschizi  gura şi să îţi dai cu părerea e foarte uşor…asta poate să facă oricine.

      Unii mai puţin evoluaţi înjura, în timp ce mulţi alţii vorbesc doar pentru că vor să se audă şi nu pentru că ar avea ceva de spus. Toţi judeca. De ce ai critica felul în care îşi trăieşte cineva viaţa? Dacă un om e fericit aşa cum este acum, înseamnă că principiile după care se ghidează sunt în concordanţă cu felul său de a fi. Cine eşti tu să-i spui că nu e bine ca el şi că e bine ca tine? 

     Cât de mult am putea evolua, dacă ne-am lua privirea de la alţii şi ne-am preocupa de noi înşine, dacă am lăsa deoparte toate răutăţile şi interesul faţă de viaţa altora şi le-am înlocui cu eforturile de a ne transforma în oameni mai buni. Dacă ne-am da seama că vorbele nu au valoare atunci când nu sunt susţinute de fapte…şi că primul pas în a schimba lumea în care te afli se afla în a da tu un exemplu şi a te schimba pe tine însuţi.

              Cu toate acestea, mulţi aleg calea mai usoara; prefera să critice, vorbesc mult şi prost, sunt la curent cu toate noutăţile şi au un punct de vedere cu privire la orice subiect. Aceşti oameni sunt peste tot în jurul nostru, la şcoală, la muncă, pe stradă, în cercul de prieteni, sunt sigură că şi tu, cititorule, cunoşti cel puţin o astfel de persoană. Poate ţi s-a întâmplat să auzi lucruri pe care nici tu nu le ştiai despre tine (!), să afli că o anumită cunoştinţă te discuta în termeni mai mult sau mai puţin binevoitori, însă atunci când ai dat nas în nas cu ea ţi-a zâmbit de parcă aţi fi cei mai buni prieteni din lume.

           Ei sunt cei care îţi pun eticheta pe frunte din prima: dacă eşti frumoasă, atunci sigur eşti proastă şi nu te înteresează decât bărbaţii cu bani (iar de aici vor izvorî o mulţime de poveşti despre unde, cu cine şi ce ai făcut), dacă eşti discret şi nu-ţi place să fii în centrul atenţiei, atunci clar eşti arogant şi cu nasul pe sus, iar dacă arăţi bine şi ai o carieră de succes, înseamnă că ai avut pe cineva în spate care să te susţină, ca şi cum performanţa pe scara profesională e direct proporţională cu lungimea părului/dimensiunea bustului sau se asortează cu a ochilor culoare.

            După un timp, însă, începi să devii imun şi îi laşi pe ei să se scalde în continuare în noroi, iar tu îţi vezi de ale tale. Oamenii mici nu îi pot înţelege pe cei mari, iar ca să fii “mare” cu adevărat va trebui să te obişnuieşti cu ideea că ceilalţi vor râde de tine, te vor comenta, te vor ataca fără motiv, iar vorbele lor vor şterge pe jos cu tine. 
           Minţile închise râd în fata lucrurilor pe care nu le înţeleg, trec prin lumea asta fara să  se lege de nimic şi nici nu vor lăsa ceva în urmă. 

           Tu le-ai afectat viaţa fără ca măcar să vrei asta…nu-i lăsa şi pe ei să ţi-o afecteze pe a ta.