O simplă plimbare în natură, mii de beneficii



O echipa de cercetatori au testat efectul unei plimbari in natura asupra functiilor cognitive si au gasit ca aceasta imbunatateste memoria de scurta durata cu 20% (Berman, Jonides & Kaplan, 2008). Dupa un test de memorie, jumatate dintre participanti au fost pusi sa se plimbe prin natura iar jumatate prin oras.

Dupa plimbare, participantii au fost retestati si s-au obtinut aceste rezultate. Acest experiment a plecat de la rezultatele obtinute de Berto (2005) care a aratat ca simpla privire a unor peisaje din natura are efect restaurativ asupra functiilor cognitive.

1. Kaplan (1995) a incercat sa explice acest efect pe baza atentiei involuntare si a celei directionate. Astfel, atentia involuntara este necesara supravietuirii ea fiind activata de orice stimul, si deci ne avertizeaza daca se apropie vreun pericol.
In schimb, atentia directionata ne consuma mai multe resurse cognitive, ne permite sa ne dam seama daca suntem intr-adevar in pericol sau nu, dupa ce am analizat stimulul care se apropie. Astfel, el incearca sa explice de ce subiectii care s-au plimbat prin natura au performante mai bune la testul de memorie; acestia nu au avut de analizat atat de multi stimuli ca si cei care se plimbau in oras si care se confruntau cu zgomote, sirene de ambulante, masini, aglomeratie, etc.
Cei care s-au plimbat prin natura nu au fost nevoiti sa-si foloseasca atentia directionata, lasandu-si mintea sa se odihneasca in acest tablou natural. Natura ajuta la relaxarea mentala si la revenirea la functionarea cognitiva optima.

Asadar, cand faceti o pauza de la studiu, cea mai buna metoda de a va „reincarca bateriile” este de a iesi la o plimbare in aer liber, sau daca acest lucru nu este posibil, sa priviti imagini cu peisaje din natura. De asemenea, vacantele au acelasi rol, de recuperare in urma stresului, de relaxare fizica, cognitiva si afectiva.
Vacantele in aer liber sunt cu atat mai recomandate deoarece din punct de vedere psihologic, peisajele frumoase ne distrag atentia de la problemele noastre de zi cu zi, ne ajuta sa uitam mediile stresante si sa ne reconectam cu natura (Hartig, Catalano & Ong, 2007).

2. O alta posibila explicatie ar fi preferinta estetica a oamenilor pentru peisajele naturale datorita istoriei evolutioniste a speciei si datorita biofiliei (biofilia = iubirea fata de sistemele vii; nevoia de contact cu natura si tendinta de a cauta experiente in mediile naturale).
Termenul de ‘biofilie’ a fost introdus prima data de Erich Fromm pentru a descrie orientarea noastra spre tot ce este viu ( Fromm, 1964). Wilson sugereaza ca biofilia descrie „conexiunile pe care oamenii in mod subcontient le cauta cu restul vietatilor” (Wilson, 1984; Kelbert & Wilson, 1993).
Kahn (1999) spune ca biofilia este o nevoie reala iar gratificarea acestei nevoi duce la sanatatea mintala si impiedicarea manifestarii ei duce la stres, boala si dezvoltare defectuoasa. De asemenea, grija noastra pentru animalele domestice sau imblanzirea celor salbatice si pastrarea plantelor si florilor in propria locuinta se explica prin iubirea noastra pentru tot ceea ce inseamna viata.

3. O a treia explicatie pentru performanta crescuta dupa evadarea in natura, ar fi faptul ca odata ce esti in aer liber, faci miscare, alergi, practici diferite sporturi, iar exercitiul fizic imbunatateste functionarea cognitiva, prin cresterea cantitatii de oxigen in creier, implicit sporind crearea de neuroni, supravietuirea lor si rezistenta lor la deteriorare si stres.
Nivelele crescute de stre au o legatura stransa cu o varietate de dificultati emotionale si cognitive, performante scazute, probleme de sanatate si o frecventa crescuta de accidentare, in timp ce contactul cu natura ne ajuta sa restabilim echilibrul prin scaderea oboselii mentale, prin restaurarea claritatii mentale si prin dobandirea unei stari de bine psihologic.

Alte descoperiri stiintifice care sustin beneficiile naturii sunt:
  • activitatile in natura cresc increderea in sine, stima de sine autonomia si abilitatea de a lupta impotriva stresului (Kellert & Derr, 1998);
  • studentii care aveau ferestrele camerelor de camin spre natura aveau o capacitate atentionala mai buna decat cei care vedeau cladiri (Tennessen & Cimprich, 1995);
  • pacientii se recupereaza mai rapid in amplasamente naturale decat in cele artificiale (Cimprich, 1990);
  • pacientii care aveau vedere din camera spre natura au cerut mai putine analgezice pentru durere decat cei care vedeau orasul de la fereastra lor (Ulrich, 1984; Verderber & Reuman,  1987);
  • prizonierii care aveau fereastra spre padure au trecut de mai putine ori pe la infirmerie (Moore, 1981; West, 1986);
Lucruri practice pe care le puteti face acum, pe langa plimbarea propriu-zisa in natura, ar fi alegerea unui screensaver cu imagini din natura care sa apara de fiecare data cand faceti o pauza sau chiar filmulete de pe youtube cu natura si sunete din natura pentru a va reface fortele mentale dupa efortul depus in activitatea de studiu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nodul Nord si Lilith

SARMISEGETUZA SI SECRETELE EI