Care sunt meritele noastre?

 

Câți oameni am putut rănit și pe câți i-am dezamăgit? Câți dintre ei au să ne ierte?

E firesc să greșim, nu e firesc să rănim pe alții prin greșelile noastre. Uneori însă nu merităm nici măcar posibilitatea de a ne justifica nemaivorbind de a fi iertați deoarece când greșești conștient nu mai ai acel avantaj și nici dreptul să spui că este doar o greșeală.
Câți prieteni am avut și câți dintre ei ne mai sunt acum alături? Câți oameni am pierdut din cauza orgoliului sau a nepăsării noastre de moment influențată de unele ispite sau de rutina zilnică? Care sunt șansele ca să mai avem vreodată acei oameni aproape și să simțim că avem un sprijin, un umăr care ne poate susține?

Care sunt meritele noastre defapt? Merităm noi a doua șansă într-o relație? Merităm iertare în urma unei greșeli? Merităm să mai fim numiți prieteni după trădare? Cine poate spune că da, el regretă și cine pur și simplu o să evite oricare ocazie de a spune un sincer ”scuză-mă”?

Facem atâtea greșeli, călcăm în picioare atâtea suflete, trădăm atâția oameni care pur și simplu ar merita susținerea noastră, îmbrățișarea noastră caldă și o vorbă bună!

Iar când afară miroase a primavara, când aerul inspirat nu mai este acel plin de gerul de afară, când primavara se simte nu doar în parcurile trezite de copacii care inverzesc ci și în sufletele oamenilor , când privim zambetele si ochii care ne cauta privirea in camera, atunci ne dăm seama cât de scumpi au fost unii oameni pentru noi și cât de simplu și prostește am putut să îi pierdem , cât de greu, aproape imposibil ar fi să primim iertare dar cât de plăcut ar fi să-i știm zâmbind datorită nouă.