Comunicarea, bat-o vina!

 

Într-o discuţie spinoasă între interlocutori – care pot fi parteneri de viaţă sau de afaceri, părinţi şi copii, şef şi angajaţi sau conducător auto şi poliţist – anumite greşeli la care nu ne gândim ne pot împiedica să obţinem ceea ce ne dorim.
Înţelegerea intereselor, personalităţii, intenţiilor şi stării de spirit a interlocutorului sunt esenţiale pentru a putea conduce cu succes actul de comunicare. Nu mai puţin important este modul în care reuşeşti să îţi păstrezi controlul asupra reacţiilor, verbale şi nonverbale, precum și asupra propriilor emoţii. Pentru aceasta este necesar să îți cunoști bine punctele nevralgice şi să fii cu adevărat propriul tău stăpân. Iată care sunt cele mai frecvente 10 greşeli în comunicarea directă:


 1. Atitudinea agresivă
Când o conversaţie dificilă se transformă într-o confruntare violentă, înseamnă că ne-am lăsat stăpâniţi de un instinct primar – agresiunea. Comunicarea, fie că se petrece acasă sau la serviciu, nu mai are sorţi de izbândă şi se va încheia ca orice război, cu un învins şi un învingător. Sau cu o remiză sângeroasă, din care vom avea cu toţii de pierdut câte un teritoriu important – mai ales dacă cearta are loc la birou. Adevăratul inamic nu este interlocutorul nostru, ci mentalitatea agresivă. Demersul de a înfuria interlocutorul, de a-l descumpăni sau de a-l încurca poate fi benefic sau chiar salutar în unele situaţii, în timp ce în alte situaţii acelaşi demers poate fi cu totul contraproductiv. De aceea, trebuie să învăţăm să ne stăpânim agresivitatea în conversaţii, pentru a putea păstra controlul asupra comunicării. Acest lucru poate fi îndeplinit dacă ne stabilim anumite limite. În afaceri, o limită clară o poate reprezenta momentul în care conversaţia capătă o turnură personală. O altă tehnică, cea a negării, presupune să laşi impresia că pierzi disputa, pentru ca de fapt să o câştigi. Lasă interlocutorul să creadă că e mai deştept ca tine, mai ales atunci când devine agresiv, dar manevrează rezultatele în favoarea ta.

 2. Lucrurile nu sunt întotdeauna mai simple decât par
Din dorinţa de a ne salva de explicaţii nesfârşite pe marginea unor subiecte neclare sau spinoase, avem tendinţa de a le prezenta ca fiind mai facile decât par. Sau uşor de rezolvat, atât de uşor că nici nu merită să insistăm asupra lor.
Această greşeală duce ulterior la încurcături serioase, atunci când problemele se dovedesc a fi mai grave decât le-am prezentat, motiv pentru care nici nu a fost gândită vreo strategie pentru a le preveni sau rezolva.
Soluţia e să ne gândim că, dacă problema respectivă nu ar fi complicată, nu am simţi că ne este atât de greu să vorbim despre ea. Intuiţia ne salvează de capcana superficialităţii. Lipsa de aprofundare şi înţelegere a problemei poate conduce la o poziţionare greşită a interlocutorului nostru faţă de ea, iar vina ne va aparţine.

 3. Lipsa de respect
 Pentru a evita greşeala de mai sus, ar trebui să arătăm mai multă atenţie şi consideraţie faţă de problemele discutate, fie că este vorba de reproşuri pe care ni le aducem unii altora în familie, fie de o negociere sau de o dispută profesională. Pentru a nu cădea în capcana agresivităţii, trebuie să ne respectăm interlocutorul, dar şi pe noi înşine. Dacă pe măsură ce vorbeşti eşti sigur că nu îţi va fi ruşine mai târziu cu răspunsurile tale, nu ai cum să pierzi controlul.
 
 4. Între explozia verbală şi tăcere
Teamă, furie, jenă, atitudine defensivă – sunt atâtea sentimente pe care le simţim într-o conversaţie furtunoasă. Unii reacţionează violent, alţii, dimpotrivă, speră să calmeze lucrurile, alegând să tacă. Putem chiar să pendulăm între aceste atitudini, în funcţie de interlocutor – cu şeful nu te cerţi, nu?
Cel mai bine este să te situezi pe o poziţie de mijloc: enunţă clar ceea ce doreşti. Emoţiile negative nu se vor evapora, dar cu puţină practică vei învăţa să te disociezi de ele şi să te concentrezi pe rezultatele pe care le aştepţi după conversaţie.

 5. Dejucarea complotului
Într-o discuţie aprinsă, se pun la bătaie o mulţime de tactici mârşave: minciuni, ameninţări, disperare evidentă, lacrimi, sarcasm, ţipete, tăceri, acuzaţii, mimici ofensate. Dacă noi încercăm să evităm mentalitatea agresivă, nu înseamnă că interlocutorii noştri o fac. Totuşi, şi noi avem la îndemână o seamă de răspunsuri, care variază de la fermitate la persuasiune. Autoarea americană Holly Weeks spune că putem să „dejucăm complotul: de pildă, dacă interlocutorul refuză să mai vorbească, îi spunem: «Nu ştiu cum să interpretez tăcerea ta».

6. Călcâiul lui Achile 
Toţi avem un punct slab – sau mai multe. Atunci când interlocutorul ni le cunoaşte sau le află devine foarte greu să ne controlăm agresivitatea.
Poate că punctul tău slab este legat de locul de muncă – simţi că nu ţi se acordă respectul cuvenit. Poate este personal, legat de complexe fizice sau de starea materială. Încearcă să îţi depistezi şi să îţi faci o listă cu posibilele vulnerabilităţi, pentru că îţi păstrezi mai uşor controlul dacă cineva îţi întinde o capcană la care te aştepţi.

7. Repetiţii în oglindă 
De multe ori, când ne pregătim pentru o conversaţie dificilă (de pildă, negocierea pentru mărirea salariului), o repetăm instinctiv în gând înainte. Dar o discuţie între doi oameni nu este o piesă cu actori şi public. Nu poţi să ştii dinainte cum va reacţiona interlocutorul la argumentele tale, iar un scenariu prestabilit te poate împiedica să asculţi cu atenţie şi să dai cele mai bune răspunsuri.”
Ceea ce poţi face este să te pregăteşti pentru confruntare răspunzând în avans la următoarele întrebări: 1. Care este problema? 2. Cum ar putea defini problema interlocutorul meu? 3. Ce rezultate mi-aş dori să aibă această discuţie? 4. Ce relaţie mi-aş dori să am cu interlocutorul meu?
Generalul Dwight Eisenhower spunea: „În luptă, am observat că planurile nu înseamnă nimic, dar planificarea e totul.”
 
8. Interpretăm greşit intenţiile celuilalt
Optimiştii îşi spun că orice dispută este o neînţelegere între doi oameni bine intenţionaţi; pesimiştii, dimpotrivă, vor simţi că diferenţele de opinie nu pot proveni decât din reavoinţă. În febra unei discuţii răstite, uităm că nu avem acces decât la propriile intenţii şi că nu citim minţi. Este util să ne amintim în aceste clipe că nici adversarul nu poate şi, pentru a dezamorsa conflictul, putem spune: „Realizez că nu mi-e clar cum vezi tu problema”. Astfel, admițând ce nu ştim, vom repune conversaţia pe un făgaş normal.
Mulţi dintre noi ascultăm cu jumătate de ureche ce spune interlocutorul, aşteptându-ne nerăbdători rândul pentru a enunţa argumentele proprii. Să asculţi nu este uşor, dar ne poate scuti de atât de multe neînţelegeri. De asemenea, limbajul corpului, tonul vocii, mimica ne dau informaţii preţioase despre intenţiile celuilalt.

9. Pierdem din vedere scopul
Cheia unei conversaţii spinoase este să nu uiţi niciodată care îţi este ţelul. Pentru asta, atunci când te angajezi într-o discuţie importantă este bine să ai clar în minte: ce rezultat îţi doreşti să obţii, iar obiectivul tău să fie realist; ce fel de relaţie îţi doreşti cu interlocutorul tău; care sunt obstacolele pe care le-ai putea întâmpina. Astfel, vei putea depăşi emoţiile sau evita.

10. Pe picior greşit
Chiar dacă ne pregătim pentru confruntări, când suntem luaţi pe neaşteptate, avem tendinţa să uităm cât de ineficientă este agresivitatea şi să ne luăm la harţă cu cel care ne-a provocat. Dacă suntem prinşi într-o conversaţie spinoasă pe care nu am iniţiat-o, e de ajuns să ne amintim trei principii esenţiale ale comunicării verbale eficiente:
1. fii clar;
 2. păstrează un ton neutru;
 3. temperează-ţi cuvintele.
 Când starea de conflict dispare, conversaţia se îndreaptă liniştită spre rezultatele dorite, iar reputaţia noastră rămâne neştirbită.
Conversaţia nu înseamnă debitarea unor idei prestabilite, ci o operaţiune complexă, în care pândim reacţiile celuilalt şi în care ne manevrăm mica ambarcaţiune a intenţiilor către un mal ferm, printre insule plutitoare şi rechini înfometaţi. În final, însă, pe mal ne aşteaptă premiul: schimbarea modului în care interlocutorul se poziţionează faţă de problema