Un porumbel ... o lectie

Aveam să o învăţ într-o dimineaţă în timp ce mergeam la cursuri. Mă trezisem târziu, deci eram grăbita, la semafor era roşu, mă întrebam dacă voi reuşi să îmi cumpăr bilet, era frig, şi nu vroiam să întârzii mult. La semaforul pe lângă care trec mereu când plec de acasă, se adună tot timpul porumbei. Nu este un loc liniştit, dar este o covrigărie pe colţ.

Am trecut de multe ori pe acolo. În acea dimineaţă, am văzut un porumbel chinuindu-se să ciugulească dintr-un covrig. Nu reuşea! Dar chiar şi aşa, la prima vedere, am fost invidios pe el că îşi lua micul dejun, iar eu nu reuşisem! Dintr-un magazin a ieşit un domn, a luat covrigul şi l-a fărâmiţat, astfel că acel porumbel şi prietenii lui care veniseră odată cu acest gest, s-au aşezat la masă! Mi-am adus aminte de o spusă de-a lui Hristos care ne trimitea să ne uităm la păsările cerului care nici nu seamănă, nici nu seceră dar sunt hrănite, iar covrigul care îţi cade din mână nu este un motiv de a înjura, ci este hrana pentru aceste vietăţi.

Acest tablou a ţinut locul cafelei pe care nu reuşisem să o beau în acea dimineaţă! M-a trezit! De fapt, a ţinut loc de mai mult. În acea dimineaţă, m-am trezit dintr-un somn mai lung decât cel de o noapte. Am învăţat că fericirea este atât de aproape de noi! Unii o caută în biblioteci întregi de cărţi, alţii gonind cu maşinile furate din străinătate, alţii o caută în evadarea ruşinoasă din social, unii îşi clădesc fericirea pe necazul altora, iar unii sunt complet nefericiţi, necrezând în ea. Cei mai mulţi sfârşesc prin căutări eşuate şi prin afirmaţii că ea nu există.

Ştiţi de ce nu o găsim? Pentru că o căutăm în egoism, o căutăm departe, şi credem că ea înseamnă o noapte de amor, o maşină cumpărată din robia pentru italieni, spanioli şi celelalte popoare, credem că ea înseamnă o doză în venă, credem că înseamnă a fi oameni importanţi, publici, iar pentru asta, de cele mai multe ori, ne compromitem. Această senzaţie nu ţine mult. Maxim până la câţiva ani înaintea morţii, dacă nu vine fără preaviz!

Iar sentimentul lipsei fericirii face multe victime. Lev Tolstoi spunea că cele mai multe sinucideri se explică prin faptul că omul îşi pierde conştiinţa legăturii spirituale cu lumea, cu Dumnezeu (eu adaug şi pierderea legăturii cu sinele). În aceste condiţii unii nu mai pot trăi şi se sinucid, iar tabloul lumii contemporane favorizează aceste pierderi.

Fericirea nu este fericire dacă se rezumă la un drum cu maşina la viteză maximă, de multe ori, ultimul. Fericirea, ca să fie fericire, trebuie să poarte amprenta veşniciei în ea. Orice ar fi, oricând şi oriunde, să fii fericit! Ucenicii lui Iisus Hristos s-au întors într-o zi la El, fericiţi pentru o reuşită a lor. El le-a spus să nu se bucure pentru asta, ci pentru că numele lor sunt scrise în Cer.

Fericirea are caracterul permanenţei! Ea este în flori şi dincolo de ele, în zborul porumbeilor şi dincolo de el, în iubirea care se dăruieşte pentru totdeauna, nu până la primul divorţ, în interesul empatic pentru semenul nostru, în zâmbetul dăruit. În copacul din faţa blocului meu, pe o ramură, în fiecare noapte, dorm doi porumbei. Mă uit la ei şi sunt fericit! Homosexualii ar fi în stare să îi întrebe dacă nu cumva sunt de acelaşi sex, pentru ca să îşi argumenteze fericirea lor prin argumente şi din regnul animal, şi vor muri nefericiţi!

În zgomotul intersecţiilor din ziua de azi, este puţin probabil să te aştepţi să înveţi o lecţie ca aceasta. La intersecţiile noastre, şi trebuie să specific, cele din România, dacă nu ai plecat în secunda când culoarea s-a făcut verde, ai şansa să afli, încă o dată, că te tragi din animale: haide, băi, boule! Chiar şi Darwin ar fi invidios pe cunoştinţele românilor în domeniul evoluţionismului! Am vrea ca semafoarele noastre să aibă numai verde! Ne grăbim! Dar unde?

Uneori mai este nevoie şi de roşu: o boală, pierderea unei persoane dragi, un accident, un eşec, să ne oprim în loc, să ne recalculăm distanţa faţă de lucrurile esenţiale! După ce s-a făcut verde am plecat! Trebuia să ajung la cursuri, să învăţ cum se spune la „porumbel” în limba olandeză!