Cateva concluzii in urma cercetarii pentru Master

Nu suntem încurajaţi să acceptăm asta pentru că statul are nevoie de o viziune comună unificatoare care să susţină mobilizarea eficientă în împrejurări cheie şi comportamentul conformist în raport cu instituţiile puterii. Tensiunile nu rezultă din dorinţa oamenilor de a sta protestând pe străzi sau de a urî pe alţii manipulaţi de televiziuni, ci din diferenţele de viziune ale elitelor politice, la rândul lor susţinute de opţiuni de politică externă diferite, cu toată instrumentaţia de propagandă aferentă pusă la dispoziţiei.

Pornesc de la presupoziţia că elitele statului şi cele politice, de orice fel ar fi ele, doresc o ţară cât mai bogată din care să poată extrage resurse cât mai multe. Felul în care procedează, sărăcind ţara şi oamenii, ar denota că nu ştiu să acţioneze altfel. Presupun că dacă ar şti cum să acţioneze altfel, mai favorabil contribuabililor fără lezarea propriilor lor interese personale, ar face-o.

În acest text sugerez un mod de a construi o viziune comună unificatoare fără un singur centru de autoritate asupra cunoaşterii şi valorilor. Acesta ar fi un model în care disputele asociate diferenţelor nu pot escalada către un prag autodistructiv, permiţând o producţie economică şi culturală mai mare.

Să vedem împreună un model al reprezentărilor asupra lumii şi să evaluăm fezabilitatea asumării unui obiectiv de educaţie şi cercetare prin prisma unui astfel de model.

1 Un model al reprezentărilor asupra lumii cu trei centre de autoritate

O primă observaţie ar fi că filosofia si teologia academică nu sunt în mod propriu alocabile ştiintelor umaniste. Prima e un server al tuturor stiintelor de la fizică la filologie si al cunoasterii comune cu software construit de om. A doua e un server complementar primului cu software complet diferit.

Schema de mai jos reprezintă un model al relaţiei dintre cercetarea ştiinţifică, filosofică şi teologică şi raportul lor cu cunoaşterea comună.

Comentarii pornind de la schemă:

·         Cercetarea ştiinţifică descrie fapte prin observaţii la scările spaţio-temporale micro, mezo şi macro, cunoaşterea comună e centrată pe scara mezo, specifică organismului uman. Cercetarea filosofică şi teologică încearcă să rezolve probleme transversale (eng. cross-cutting) pe corpurile de cunoaştere comună şi ştiinţifică.

·         Zona cu culoare verde este a problemelor de scară mică, asociate unor probleme relevante într-o anumită perioadă istorică (ex. problema speciei biologice, problema interpretării mecanicii cuantice, interpretarea teologică a teoriei evoluţiei, interpretarea rezultatelor fiziciii contemporane, teorii ontice regionale ale diferitelor domenii ştiinţifice, implicaţii etice ale rezultatelor diferitelor domenii ştiinţifice). Problemele de scară mică tind să fie considerate probleme filosofice sau teologice, nu probleme ale filosofiei sau teologiei în sens propriu. Problemele de scară mică sunt cele cu relevanţă practică uşor perceptibilă, cu impact pe termen scurt în societate.

·         Zona cu culoare neagră din cunoaşterea filosofică şi teologică şi nivelurile apropiate ei constituie cercetarea fundamentale filosofică şi teologică. Este zona problemelor de scară mare abordate pe perioade lungi în istoria filosofiei şi teologiei. Miza practică pe termen scurt a acestor zone este întreţinerea practicilor acceptabile, a standardelor de rigoare, a metodologiilor verificate fără care în zona verde nu se poate face nimic riguros.

·         Zona cu culoare roşie este zona probabil cea mai puţin dezvoltată, mediatoare între rezultatele cercetării fundamentale şi rezultatele cercetării filosofice şi teologice cu relevanţă practică imediată.

·         Stilurile metodelor filosofice şi teologice pot fi mai riguroase, apropiate de stilul cunoaşterii comune (idealul filosofiei care răspunde problemelor existenţiale ale omului formulate în cunoaşterea comună(, sau mai riguroase, teoretice, apropiate de stilul ştiinţei (idealul filosofiei ca ştiinţă).

1.1 Filosofia şi teologia cresc eficiența si eficacitatea producerii şi aplicării cunoaşterii ştiinţifice

Cercetarea in filosofie şi teologie la interfața cu disciplinele stiintifice si relația dintre cele două “servere » au o miză practică mare prin efectele asupra producției de cunoastere stiintifică si asupra felului cum e aplicată. Ar trebui finanțată la nivelul celei din domeniile stiintifice.

Câteva căi prin care filosofia creste eficiența si eficacitatea stiintei:

1.      Reduce competiția distructivă între abordări, scoli in cadrul disciplinelor prin lămurirea complementaritatii presupozitiilor si metodelor. Cu o cultură filosofică minimală nu s-ar fi ajuns la marginalizarea taxonomiei si sistematicii si la dominația reductionismului chimic si fizic in biologie.

2.      Catalizeaza cercetările interdisciplinare prin reducerea costurilor de comunicare, de întelegere a limbajelor tehnice specifice, a diferențelor principiale de abordare si conceptualizare a realității. Fără analiza fundamentelor disciplinelor dialogul intre oamenii de stiintă din diferite domenii cu potential de competiție pe resurse e mai mult unul al surzilor. Cazul stiintelor mediului e tipic, cu dificultatile mari de a face ceva împreună pentru a rezolva probleme complexe.

3.      Permite conturarea unor idei teoretice noi in cercetări transdisciplinare, idei cu rol de punte coerentizatoare, care nu există in nici o disciplină anume. Nu poți veni cu asa ceva fără o imagine asupra structurilor teoretice disciplinare, a stadiului de maturitate teoretică, asupra a ce se poate preta pentru a depăsi ce există pentru rezolvarea unor probleme complexe formulate in limbaj comun in societate.

Pe scurt, filosofia scade costurile cercetării la scara programelor si a comunității academice si ridică gradul de complexitate al problemelor abordabile la un moment dat.

Filosofia are un rol autocatalitic şi în cunoaşterea comună. Gândirea critică pe care o susţine ajută la reciclarea ideilor, descompune proiectele asumate eşuate practic permiţând formularea unora noi, dezavantajează încremenirea în proiect. Rolul ei este aici asemenea descompunătorilor dintr-un ecosistem, fără de care nici un rest de materie organică moartă nu ar mai ajunge să furnizeze nutrienţii necesare pentru creşterea plantelor din următoarele generaţii.

Teologia stabilizează comportamentul moral al celor care îşi asumă existenţial adevărul ei, reduce competiţia distructivă în toate domeniile vieţii, inclusiv în ştiinţă şi filosofie, prin contextualizarea mizelor din domeniile respective ca părţi dntr-un proiect de scară existenţială globală care nu trebuie subminat şi îndeamnă la discernământ în aplicarea rezultatelor din ştiinţă şi filosofie. O schiţă analitică a contribuţiilor acestui domeniu al cunoaşterii depăşeşte zona mea de competenţă.

Zona asumărilor fundamentale este în această abordare zona privată şi grupală social, iar statul este cel care asigură cadrul formal instituţional pentru funcţionarea vieţii private şi grupale, asemenea unui cofraj de ouă în care aşezi ouăle. Cofrajul e decisiv pentru transportul ouălelor în timp. Nu mai spargi ouăle ca să încerci să creezi unul singur mai mare, statul. Fiecare îşi vede de viaţa lui. Va apăra statul pentru că strămoşii lui l-au construit, pentru că el îl construieşte, pentru că îi e de folos, pentru că le va fi de folos copiilor lui, nu pentru că şi-l apropriază personal proiectând identitatea personală într-o identitate publică impusă tuturor con-cetăţenilor.

Ceea ce interesează în gândirea educaţiei şi cercetării publice este caracterul acceptabil social al tuturor acestor tipuri de reprezentări. Conţinutul lor poate fi sau nu cunoscut în mod riguros în etapa de asumare a unui astfel de obiectiv. Cunoaşterea la standarde ştiinţifice a acestor relaţii în cultura naţională este un obiectiv strategic de cercetare naţională.

Stabilirea ca acceptabile social a tuturor perspectivelor reduce tensiunile publice dintre adepţii  perspectivelor diferite. De exemplu, grupurile care nu au nimic de a face cu asumarea cunoaşterii teologică şi o interpretează din perspectivă ştiinţifică sau filosofică nu sunt legitimaţi să escaladeze dispute cu grupuri care interpretează teologic cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică, asumând-o autentic doar pe prima.

2 Fezabilitatea asumării obiectivului în context geopolitic

Miza statală a modului de proiectare a educaţiei şi cercetării este tipul de ieologie care fundamentează unitatea modului de gândire al naţiunii.

Pentru o democraţie liberală sistemul cu verificări şi contraponderi între corpurile de cunoaştere ştinţifică, filosofică şi teologică propus mai sus sunt de părere că este cel mai potrivit pentru stabilitatea pe termen lung. Valoarile majore pe care la proiectează în spaţiul public şi în mentalitatea oamenilor sunt pluralismul, gândirea critică, toleranţa, unitatea în diversitate.

Pot fi numite unele patologii structurale ale modului de structurare a educţaiei şi cercetării în ştiinţă, filosofie şi teologie din perspectiva funcţionării optime a unei democraţii liberale:

·         eliminarea polului teologic. Facilitează apariţia fundamentalismelor filosofico-ştiinţifice de tipul socialismului ştiinţific.

·         eliminarea polului filosofic. Facilitează apariţia fundamentalismelor teocentrice cu subordonarea cunoaşteri ştiinţifice celei religioase.

·         eliminarea polurilor filosofic şi teologic. Facilitează scientisme relativiste care pentru a susţine valorile morale asumate social virează în autoritarisme ale corectitudinii politice.

·         discreditarea autorităţii ştiinţei. Duce la stagnare în dezvoltarea tehnologică economică, la subdezvoltare şi reducerea competitivităţii în context global, la subminarea securităţii naţionale prin reducerea puterii statului.

Riscul asumării naţionale a unui model cu contraponderi între filosofie, ştiinţă şi teologie este folosirea unuia sau altuia din corpurile de cunoaştere respective ca vectori de influenţă pentru state cu ideologii disfuncţionale din perspectiva democraţiei liberale: a celui ştiinţific pentru propagandă ateistă, a celui religios pentru propagandă autoritaristă.

Fezabilitatea asumării unei educaţii şi cercetări publice policentrice depinde de percepţia elitei politice şi statale asupra rolului României, dacă rolul ei este exclusiv de celulă epitelială la periferia civilizaţiei europene cu potenţial de a deveni un solz mort al unui organism viu, sau dacă este un avantaj ca România să aibă o producţie culturală şi economică rezultată din creativitatea cetăţenilor ei, cu costul unei anume instabilităţi intrinseci guvernabile.

Din ceea ce putem vedea în spaţiul public situaţia pare să fie mai aproape de model ul solz. Alegerea neasteptată a actualului Presedinte a dus la amânarea testului deliberat de stres la scară națională până la succesul partidelor care sunt acum la putere. In curând coșmarul României se va termina, după câte se pare cu un rezultat destul de bun pentru rolul dat țării in flancul estic. Chiar si dintre noi, cetățenii simpli, unii putem fi mulțumiți că am performat in acest context agresiv si aparent haotic fără să ne adaptăm discreditant condițiilor de mediu temporare, sau fără să ne ascundem escapist in lumi mici, decuplate de realitatea socială. Poate că există potenţialul să ne dorim mai mult pentru ţară. Poate că nu există.

Încheiere

Implementarea obiectivului de a avea o educaţie şi cercetare policentrice cu structură de felul celei schiţate presupune voinţă politică, formularea unei variante mai potrivite prin procese de consultare publică, schimbarea strategiilor din domeniu.

Soluţii operaţionale până când aşa ceva s-ar întâmpla pot fi includerea unor pachete de lucru filosofice dedicate unor aspecte ale fundamentelor teoretice şi metodologice ale ştiinţelor în proiecte ştiinţifice unde acestea se potrivesc şi luarea în considere explicită a componentei culturale religioase în termeni teologici acolo unde capitalul cultural are o relevanţă directă asupra cercetării.

În condiţiile în care stabilitatea ţări pare să primeze asupra productivităţii ei o soluţie strategică poate fi influenţarea mediului extern nefavorabil din est care duce la această prioritizare. Canalul de comunicare poate fi tocmai viaţa şi instituţiile ortodoxe asemănătoare. Un model de succes economic şi cultural al unei democraţii liberale cu un centru de autoritate cognitivă teologică predominant ortodoxă alături de alte centre de autoritate poate ajuta la transferul valorilor democraţiei liberale către Rusia pe căi informale.

Poate că şi simpla discutare a unor astfel de perspective în spaţiul civic poate ajuta la construirea de punţi peste faliile sociale de diferite feluri.