Azi spun... Multumesc

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că văd lumea cu toate splendorile, culorile și podoabele naturii sale. Văzând înțeleg, mă bucur și mă înalţ mereu. Văd lumina din înalt ce se revarsă peste toți, și buni, și răi. Văd oameni frumoși, arte deosebite, gesturi și taine care mă curățesc și cu ochi bun pictez în suflet tablouri diverse pe care le păstrez bine ascunse în muzeul inimii pe care-l vizitez cu drag atunci când depăn amintiri.
  Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că aud cântecul vieții, cu râs și plâns, cu vuiete și strigăte, cu laude și cântări tămăduitoare. Aud vocea naturii cu vânt și susur de ape, aud glasurile oamenilor, aud pe mama și pe tata. Aud cuvântul Tău bogat în sensuri, dătător de energie și nu mă mai satur de el.
Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că miros parfumul lumii. Din flori, din struguri copți, din lemne arse, din iarbă proaspăt cosită, din tei și liliac de primăvară. Miros parfum sfânt de tămâie, de icoană și de ceară caldă. Miros liniștea mării sărate care se agață disperată de țărmuri.
Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că simt brațe de copil în jurul gâtului, simt ploaia rece ce-mi cade pe creștet și fir de iarbă în talpa piciorului, simt lacrimi fierbinți grăbite pe obraz, fiori reci pe șira spinării. Le simt pe toate în jur vibrând, căpătând sens și noi înțelesuri care mă șlefuiesc.
Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că merg, iar pașii mă poartă spre locuri noi, pe drumuri și cărări necunoscute. Pășesc cu încredere sau uneori cu teamă, descoperind, explorând. Îți mulțumesc pentru genunchii cu care mă plec în fața măreției Tale și pentru că mă însoțești atunci când nu știu drumul și pentru că mă porți pe brațe atunci când picioarele mele sunt obosite sau prea îndărătnice.