Dragostea de natura
Ce este dragostea de natură ? Nu ştim prea clar. Natura tace. Inimile
noastre bat. Inimile noastre bat pentru ea.
Natura ne oferă resurse, dar mai presus de ele ne oferă bucurie celor care
o iubim. Bucuria vine din dragostea noastră pentru ea. Un peisaj minunat, o
mare la răsărit, o floare în grădină, fiecare ne vorbeşte, ne spune ceva
inexprimabil în cuvinte.
Zilele trecută a fost ora Pământului şi mulţi oameni au stins luminile în
semn de respect pentru natură. Am fost printre aceşti oameni şi am văzut
bucuria lor, grija lor. Acolo era
chiar vorba de dragoste, Acolo era şi multă bucurie.
Bucuria este una singură, formele ei numai sunt mai multe. Trebuie să fie o
legătură între dragostea de natură şi dragostea de oameni. Care să fie
oare această legătură ?
Să privim puţin la oamenii îndrăgostiţi.
Dragostea fiecăruia nu ingradeste libertatea celuilalt, se bucură si de
apropiere si de distanță, are încredere desăvârșita, încurajează fapta bună si
iartă greșeala, îmbrățișează fără să tulbure, iar dacă asta nu se poate atunci
se abtine.
Dragostea umple de recunoștință
si are aripi de bucurie, tace mult si vorbeste doar cât e nevoie, unul zâmbește
in gând si celălalt zâmbește la fel fără să stie unul de altul altfel decât
prin dragoste.
În amândoi se revarsă acelasi har în acelaşi timp şi devin una. Dragostea
dintre oameni pereche este prin harul lui Dumnezeu, rânduită să fie.
La ora Pământului
îndrăgostiţii de natură i-au scris acesteia o scrisoare :
“Draga mea Natură,
[…] Mi-am construit viaţa în jurul tău şi nici măcar o clipă nu am stat să
mă gândesc dacă ţie îţi este bine. Când tu m-ai hrănit, eu am înfulecat. Când
tu mi-ai potolit setea, eu te-am secat. Tu mi-ai oferit libertatea, iar eu
te-am îngrădit. Pentru asta, îmi pare rău. [...]
Mi-a plăcut să cred că sunt conectat la totul în jurul meu, fără să îmi dau
seama că am ratat cea mai importantă conexiune: cu tine. [...]
Vreau să cunosc mai multe despre tine, vreau să petrecem mai mult timp
împreună, vreau să ne bucurăm unul de celălalt cât mai mult. […] Vreau să fim
conectaţi.”
”
Omul”
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința
care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne.
[...]
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în
căutarea mea. [...] S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se
înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. [...]
[...] Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru
Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă
învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.
un
om”
Iată cum seamănă în felul cum îşi aşează gândurile oamenii care iubesc.
Ce este dragostea de natură ? Începem să înţelegem. Dragostea de natură
pare să fie un dar de la Dumnezeu, pe care o vreme nu ştim de unde îl avem.
Când aflăm natura ne devine carte. Putem citi în ea grija Lui pentru noi şi
bucuria cea mare.
Natura e bucurie, omul e bucurie, lumea e bucurie.
Comentarii