Managementul Timpului
Managementul timpului se bazeaza pe trei piloni:
Planificarea, organizarea si controlul timpului.
Pe scurt, ai nevoie de o imagine de ansamblu a felului in care iti organizezi timpul.
Timpul este inamicul nr. 1
Multe
persoane se plang de timpul lor, nerealizand ca este vorba, cel mai
adesea, de o utilizare necorespunzatoare. Timpul este intotdeauna neutru
dar gestionarea lui poate fi eficace sau dezastruoasa; el devine dusman
doar pentru cei care nu stiu sa-l utilizeze in mod corespunzator.
1. Stabileste bine obiectivele.
Inainte de a incepe o activitate sau un proiect, trebuie sa te gandesti
in primul rand unde vrei sa ajungi. Un obiectiv trebuie sa fie clar
definit si posibil de atins.
Foarte important: scrie pe hartie obiectivele tale pe termen scurt, mediu si lung, iti va fi mai usor sa le indeplinesti.
2. Fa-ti curaj sa incepi. Mare parte din esecurile din cariera si viata se datoreaza abandonului si lipsei de organizare.
3. Organizeaza zilnic lista cu ce trebuie sa faci. Astfel vei fi mult mai organizat, iar timpul disponibil va putea fi utilizat eficient.
4. Prioritizeaza task-urile.
Prioritizarea task-urilor nu dureaza mai mult de 10 minute, si poate fi
facuta cu o seara inainte, sau dimineata la cafea, la birou, sau chiar
in metrou. Nu uita: Planifica prioritizarea, nu prioritiza ce ai
planificat.
5. Ocupa-te de lucrurile importante cand esti cel mai eficient.
Este bine stiut faptul ca lucram cel mai eficient cand suntem odihniti,
de aceea recomand ca cele mai importante sarcini pe care le ai de
facut, sa le faci dimineata, in prima jumatate a zilei.
6. Concentreaza-te la ce faci.
Odata ce ai inceput sa lucrezi la un task, concentreaza-te asupra lui.
Inlatura totul ce te poate distrage: telefon mobil, televizor,
messenger, pagina de youtube etc. Daca te apuci sa faci un task,
termina-l.
7. Deleaga sarcinile. Gandeste-te ca timpul pe care il consumi pentru a indeplini o sarcina costa.
8. Nu uita sa faci pauze cand ai nevoie.
Chiar daca e un sfat usor de urmat, acesta este unul cu o importanta
deosebita. Daca crezi ca ai nevoie de o pauza, ia-o. Nu uita ca esti in
primul rand om. Nu trebuie insa exagerat cu pauzele.
In acelasi timp, nu irosi pauzele. Discuta-ti ideile intr-un cadru mai putin formal.
9. Foloseste instrumente de Time Management. Foloseste o agenda in care sa notezi ce faci in fiecare jumatate de ora.
10. Evalueaza timpul. Studiaza timpul in care ai facut anumite activitati si incearca sa vezi daca acestea nu puteau fi facute mai rapid.
11. Stabileste din timp durata task-urilor. Pentru o buna planificare a timpului, trebuie sa stii cat trebuie sa aloci pentru fiecare sarcina.
12. Nu pierde timpul asteptand.
Nu fa aceasta greseala. Fie ca esti in statia de metrou, astepti la
coada la medic sau pur si simplu astepti pe cineva la o intalnire nu
pierde timpul! Citeste o carte, un raport, planifica ce vei spune la
urmatoarea sedinta, schiteaza niste idei.
13. Fii organizat.
Organizarea activitatii va reduce mult din timpul pierdut 'in zadar'.
Organizeaza-ti documentele la birou in dosare. Organizeaza-ti fisierele
de pe calculator, in functie de proiectele la care lucrezi.
Organizeaza-ti mail-urile in diverse dosare folosind filtrele. Nu lasa
nici un mail 'neprocesat'. Daca esti rugat in mail sa faci o sarcina,
pune-o imediat in 'ToDo List'.
14. Invata sa spui 'NU'. NU accepta sa faci sarcinile care nu le poti face, sau care pur si simplu nu trebuie sa le faci tu.
15. Dormi bine, mananca sanatos si fa Sport.
Nu uita ca in spatele unei activitati esti tu - un OM. Esti pus in
situatia de a consuma 50% din timpul tau, pentru a te alimenta. Dormi
bine, ca sa poti avea mintea odihnita si gata de o noua zi -
(productiva) de munca. Mananca sanatos, ca sa se simta bine organismul
tau. Fa sport, ca sa poti sa consumi energia negativa acumulata de
corpul tau.
Comentarii