Cum iți organizezi timpul?
Ani la rândul am avut prostul obicei de a amâna totul până în ultima secundă şi „de a îngrăşa porcul în ajun”.
Chiar mă mândream că sunt dovada vie a faptului că aceste proverbe nu
au o bază reală. Prezentările pregătite în câteva minute, proiectele
predate la limită, îmbrăcatul şi mâncatul pe fugă, raliurile nebune din
punctul A în punctul B, mi-au supus organismul unui stres enorm care în
timp s-a resimţit la nivel fizic şi psihic. Când am realizat că sunt
mereu fără timp şi obosită am decis că este cazul să fac ordine în
haosul ce mă înconjura.
Organizarea timpului porneşte de la premiza că evenimentele neprevăzute sunt o constantă a vieţii. Tehnicile de ”time management”
nu fac minuni din prima zi iar transformarea ta într-o persoană
organizată nu se poate realiza peste noapte. Ideal este să începi cu
lucruri mărunte cum ar fi călcatul hainelor seara, trezitul la primul
semnal al alarmei sau verificarea corespondenţei electronice la
începutul programului de muncă.
De asemenea, este foarte important să îţi
dai seama cum anume pierzi timpul. Reţelele de socializare on line
reprezintă o problemă pentru mulţi angajaţi. Acestea ar trebui accesate
doar înainte de cină, nu în timpul zilei şi cu siguranţă nu la birou.
Mulţi dintre noi pierd minute preţioase prin staţii de autobuze sau
tramvaie. În loc să te enervezi, mai bine foloseşte timpul citind o
carte sau ascultând muzică. În felul acesta te vei putea deconecta şi
vei ajunge la locul de muncă sau acasă mai relaxat. Cafeaua de dimineaţă
luată în compania colegilor nu trebuie să dureze mai mult de zece
minute. Dacă depășești această limită de timp, e clar că ai o problemă
de ”time management”.
A spune nu e important dar trebuie
să ai grijă când, cum şi cui spui acest nu. Analizează situaţia şi nu
te grăbi să dai un răspuns imediat. Când spui nu şefului este bine să eviţi formulări de genul: ”Vreau să petrec mai mult timp cu familia mea”.
Încearcă mai bine să îi explici cât de importante sunt proiectele la
care lucrezi şi cum finalizarea lor ar fi afectată de o nouă sarcină. De
asemenea, oricât de mult ţi-ai iubi copiii, ora zece seara nu este
momentul potrivit pentru a le face clătite sau orice alt desert.
Timp de mulți ani am pus semnul egal
între cuvântul listă și persoană obsedată de control. Prima mea agendă
mi-a deschis ochii, ajutându-mă să înțeleg că acțiunile haotice și fără
nici o logică îmi epuizau energia și timpul. Te sfătuiesc așadar, să îți
stabileşti un plan de atac în fiecare zi. Patru sau maxim cinci sarcini
sunt suficiente pentru o zi. Începe cu cea mai importantă şi nu uita să
le bifezi pe măsură ce le duci la îndeplinire. Fiecare bifă îţi va crea
un sentiment de împlinire şi mulţumire. Dacă nu reuşeşti să faci tot
ceea ce ţi-a propus, nu fă din acest lucru o tragedie. Doar ştii celebra
replică: ”Şi mâine e o zi”.
Nu uita că amânarea nu te scapă de
probleme. Alocă câte o oră pe zi sarcinilor ce îţi provoacă disconfort
şi astfel îţi vei uşura considerabil munca. Weekend-ul înseamnă timp
liber nu curățenie şi gătit la nesfârşit. Chiar dacă e greu, încearcă să
rezolvi o parte din treburile gospodăreşti în timpul săptămânii,
implicând şi copiii mai ales dacă aceştia sunt adolescenţi.
Un ultim sfat: timpul pe care îl
câştigi aplicând tehnicile de ”time-management” nu îl umple cu şi mai
multă muncă. Relaxează-te alături de prieteni sau familie. A fi o
persoană de succes e minunat dar muncim ca să trăim şi nu invers.
Comentarii