Cum ajung oamenii să își justifice alegerile greșite

 

Gândirea infracțională comună 

De cele mai multe ori, atunci când auzim cuvântul infractor, ne gândim la cineva complet diferit de noi. Totuși, cercetările din psihologie arată că anumite tipare de gândire care apar la persoanele care încalcă legea există, într-o măsură mai mică, și în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți. Diferența nu este întotdeauna una de natură, ci de intensitate și de consecințe.

Gândirea infracțională începe cu justificările

Oamenii nu ajung să ia decizii greșite doar din impuls. În spatele acțiunilor există adesea o serie de convingeri și justificări care le fac să pară acceptabile în ochii celui care le comite.

Aceste tipare de gândire sunt, de regulă, simpliste și unilaterale. Persoana vede doar perspectiva care îi convine și ignoră informațiile care i-ar putea schimba punctul de vedere.

Mentalitatea de victimă

Unul dintre cele mai întâlnite tipare este tendința de a se considera permanent victimă.

O persoană care gândește astfel:

• evită să își asume responsabilitatea pentru propriile alegeri;

• pune eșecurile exclusiv pe seama altora sau a circumstanțelor;

• consideră că lumea îi datorează ceva;

• își minimizează propriul rol în problemele pe care le are.

În această logică, furtul, manipularea sau exploatarea altora pot ajunge să fie percepute ca fiind justificate, deoarece persoana crede că doar „își recuperează” ceea ce i se cuvine.

Lipsa responsabilității

Un alt element important este refuzul de a accepta consecințele propriilor acțiuni.

Persoanele care manifestă acest tip de gândire trăiesc mai ales în prezent, fără să analizeze efectele deciziilor lor asupra viitorului. Ele caută satisfacția imediată și ignoră costurile pe termen lung.

Responsabilitatea este transferată către familie, societate, situația economică sau alte persoane.

Sentimentul de îndreptățire

Se evidențiază și un alt mecanism psihologic: sentimentul exagerat că ți se cuvine mai mult decât celorlalți.

Acesta poate apărea din două direcții aparent opuse.

1. Complexul de inferioritate

Persoana se simte dezavantajată și consideră că viața a fost nedreaptă cu ea. Din acest motiv, ajunge să creadă că are dreptul să încalce regulile pentru a compensa ceea ce i-a lipsit.

2. Complexul de superioritate

În acest caz, omul se consideră mai valoros decât ceilalți și crede că merită cele mai bune oportunități, cele mai bune locuri de muncă sau cele mai multe avantaje. Dacă alții îi stau în cale, îi poate trata ca fiind mai puțin importanți și poate considera justificată încălcarea drepturilor lor.

Problema nu este dorința de a avea succes, ci momentul în care succesul este urmărit prin discriminare, exploatare sau încălcarea drepturilor celorlalți.

Aceste tipare nu apar doar la infractori

Aceste forme de gândire nu sunt specifice exclusiv infractorilor. Ele pot fi întâlnite și la persoane educate, psihologi, consilieri scolari, invatatori, directori de companii, oameni de succes sau persoane fără antecedente penale.

Cu alte cuvinte, tendința de a simplifica realitatea, de a evita responsabilitatea sau de a ne considera permanent victime este o slăbiciune umană, nu o caracteristică exclusivă a celor care încalcă legea.

Cum poate fi evitată această capcană

Combaterea acestor tipare începe prin dezvoltarea unei gândiri mature:

• asumarea responsabilității pentru propriile decizii;

• analizarea consecințelor înainte de a acționa;

• acceptarea faptului că și noi putem greși;

• privirea unei situații din mai multe perspective;

• respectarea drepturilor celorlalți, chiar și atunci când ne urmărim propriile interese.

Gândirea infracțională nu reprezintă doar modul în care gândesc persoanele condamnate pentru diverse infracțiuni. Ea descrie o serie de mecanisme psihologice pe care le putem întâlni, în forme mai subtile, în viața de zi cu zi. Atunci când oamenii evită responsabilitatea, se consideră permanent victime sau cred că li se cuvine mai mult decât celorlalți, riscul de a lua decizii nedrepte crește. De aceea, dezvoltarea gândirii critice, a responsabilității personale și a empatiei reprezintă unele dintre cele mai eficiente metode de prevenire a comportamentelor distructive, atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jur.