Teoria interacționistă
Interacț. → sociologie; pornește de la concepția că realit. din jur nu ne aparțin în totalitate, că individul este într-o împărtășire. În viața socială comportamentul este afectat de prezența celorlalți. Celălalt / ceilalți reprez. auditoriu a cărui simplă prezență ne modifică comportam. (fizic, lingv.). Împreună cu ceilalți construim realitatea cotidiană. Interacț. devine o activt., o act. reciprocă bazată pe un pr. de poziționare. Ac. poziționare în rol de loc/interloc. implică activit. verbale/comportamentale. Poz. = modalitate de lexicalizare, interpretare și eval. a celuilalt; ⇒ adaptarea unor strategii la nivel local și global. O abordare nouă are la bază o infl. reciprocă. Actul interacțiunii = față a situației, nu R pură. I – presup. un teren comun în interacț., față-în-față/conversație telefonică (mediată de telefon); teren comun de cunoștințe (“background knowledge”) * dorința de a împărtăși inform. celuilalt * prezența unui echilibru în relaț. anumitor necesități individuale...