Actul perlocutionar
ACTUL PERLOCUȚIONAR Îndeplinind un act ilocuționar, locutorul urmărește să producă un anumit efect asupra alocutorului (sau interlocutorului) său, determinîndu-l pe acesta să recunoască intenția sa de a produce acest efect. Așadar, prin cuvînt, alocutorul poate fi convins, lămurit, înspăimîntat, neliniștit, înflăcărat, supărat, alinat, înduioșat etc. Aceste efecte sînt determinate de ceea ce Austin a numit ACTE PERLOCUȚIONARE, „acte pe care le îndeplinim prin faptul de a spune ceva”. De exemplu, îndeplinim actul ilocuționar de a pune o întrebare pentru a întrerupe sau pentru a-l încurca pe cel care vorbește. Dominique Maingueneau evidențiază faptul că „domeniul perlocuționarului iese din cadrul specific limbajului”. Daniel Vanderveken subliniază, la rîndul său, că actele perlocuționare nu au pertinență semantică, neconstituind unități de semnificație în cadrul limbii. Dacă locutorul spune într-un anumit context de enunțare: „Culoarea aceasta a fost la modă anul trecut” el poate – ...