Bătrânul și Râul de Piatră
În valea adâncă a râului Olt, acolo unde munții par să se aplece ca să asculte murmurul apelor, trăia un olar bătrân pe nume tatăl Efrem. Mâinile lui, crăpate și pline de pământ uscat, modelaseră de-a lungul vieții mii de amfore și străchini. Lângă el, pe prispă, stătea adesea băiatul lui cel mai mic, Radu, un copil cu ochi mari și mintea plină de întrebări care treceau dincolo de marginile satului. Într-o amiază de vară, în timp ce roata olarului se învârtea într-un dans ritmic, Radu luă în mână un bulgăre de lut moale, rece. — Tată, întrebă el, privind cum lutul își schimba forma sub degetele bătrânului, de unde vine pământul ăsta pe care îl frămânți în fiecare zi? De ce ascultă atât de cuminte de mâinile tale? Efrem opri roata cu piciorul. Își șterse fruntea cu dosul palmei, lăsând o dâră cenușie, și zâmbi cu blândețe. — Lutul ăsta, Radu, nu e doar pământ. El este o carte de istorie care nu folosește cuvinte. Vezi tu, muntele de acolo, din depărtare, nu a fost mereu așa măreț....