Postări

Se afișează postări cu eticheta alegere

Imi plac oamenii care stiu sa taca

Imagine
Am constatat că, pe măsură ce trece timpul, devin din ce în ce mai selectivă , nu mai pot accepta în jurul meu profitorii, disimulanţii, bârfitorii şi, mai ales, oamenii care vorbesc mult, fără să transmită nimic. Nu-i mai accept pe cei care îşi aduc aminte de mine doar atunci când au nevoie de ceva, pe cei care una-mi spun şi alta fac, pe cei care răspândesc zvonuri, conştienţi fiind că provoacă încurcături sau suferinţă. În schimb, îmi plac din ce în ce mai mult oamenii lângă care sufletul meu se simte în siguranţă, oamenii care nu fac risipă de cuvinte. Îmi place să stau lângă oamenii care tac. Îmi place să le respect tăcerea, solitudinea. Unii mă privesc pentru o clipă, îmi zâmbesc discret, iar apoi îşi continuă firul gândurilor, alţii ascund drame în spatele acestor tăceri, camuflează mii de lacrimi. Poate că sunt tăceri prin care oamenii respectivi încearcă să tragă cortina peste spectacolul trist al vieții lor. Ce drept am eu să pătrund în sanctuarul intim...