Sunt o nuca ...
Sunt o nucă de dimensiunea unui ou. Știi cum e cu nucile verzi. Coaja verde îți murdărește mâinile la început. Le rupi din copac, apoi dai cu ele de pământ. Să sară coaja. Se sparg greu. Nu vrei să rămâi cu urme. Le zdrobești, nu le ridici. Le apeși sub talpă ca să ajungi la miez. Miezul e crud și-ți place pielița amară care încearcă să te schimonosească. Să te oprească. Sunt o nucă de dimensiunea unui melc. Știi cum e cu nucile uscate. Se înnegrește un colț. Nu le mănânci la timp. Și sună a gol. Dacă nu le rupi o parte din creier, se va extinde paralizia printre canale. Da, știu. Nici eu nu înțeleg de ce unii lobi nu iartă. Se sparg mai ușor, dar nu le găsești acasă. Le ții în pod. Eu nu fac diferența dintre a crăpa și a sparge o nucă. Știu, melcii nu cresc în copaci, nici ouăle. La picioarele tale e un sac de nuci. Separi miezul de coajă cu zilele. Te dor degetele. Ești un spărgător de nuci. Mă întreb de ce în balet spărgătorul e un soldat și tu ești numai ...