Puterea fără responsabilitate: când psihologul școlar devine parte a problemei

În orice școală, psihologul ar trebui să reprezinte un spațiu de siguranță. El este persoana la care copiii, părinții și profesorii ar trebui să poată apela atunci când apar conflicte, dificultăți emoționale sau probleme de comunicare. Tocmai de aceea, influența pe care o deține este una considerabilă.

Dar influența nu este întotdeauna folosită în mod responsabil.

Atunci când un psiholog începe să își folosească poziția pentru a modela percepții, pentru a crea alianțe sau pentru a susține anumite interese din interiorul școlii, rolul său se schimbă radical. Din mediator devine actor al conflictului. Din sprijin devine factor de presiune.

Autoritatea psihologică și efectul asupra copiilor

Copiii sunt învățați să aibă încredere în psiholog. Ei presupun că acesta îi înțelege, îi ascultă și îi protejează. Din acest motiv, cuvintele unui psiholog au o greutate mult mai mare decât cele ale unui adult obișnuit.

Dacă un psiholog transmite mesaje tendențioase, interpretează selectiv situațiile sau îi conduce pe copii spre anumite concluzii, efectele pot fi profunde.

Copilul nu dispune întotdeauna de instrumentele cognitive necesare pentru a observa manipularea. El poate confunda influența cu adevărul și autoritatea cu dreptatea.

Astfel, ceea ce ar trebui să fie o relație de sprijin poate deveni o relație de dependență psihologică.

Cea mai periculoasă formă de manipulare

Manipularea evidentă este adesea ușor de observat. Mai greu de identificat este manipularea subtilă.

Aceasta apare atunci când psihologul:

• pune întrebări care sugerează răspunsul dorit;

• validează doar anumite emoții sau perspective;

• ignoră informațiile care contrazic propriile concluzii;

• creează impresia că deține adevărul absolut;

• influențează indirect opiniile copiilor despre alte persoane.

În astfel de situații, copilul poate ajunge să creadă că anumite idei îi aparțin, când în realitate acestea au fost construite prin sugestie și influență repetată.

De ce este grav din punct de vedere etic

Etica profesională în psihologie nu există doar pentru a proteja profesia. Ea există pentru a proteja oamenii.

Psihologul lucrează cu emoții, vulnerabilități și relații de încredere. Din acest motiv, orice folosire abuzivă a influenței sale produce consecințe mai serioase decât în multe alte profesii.

Un profesionist autentic își pune permanent întrebări despre propriile prejudecăți și limite.

Un profesionist neetic își folosește pregătirea pentru a-i convinge pe ceilalți că nu poate greși.

Aceasta este una dintre cele mai importante diferențe.

Când interesul copilului devine secundar

În unele situații, psihologul poate ajunge să urmărească alte obiective decât binele copilului.

Poate dori să protejeze imaginea unei instituții.

Poate încerca să demonstreze o anumită teorie.

Poate căuta validare profesională sau influență în cadrul organizației.

Problema apare atunci când aceste obiective încep să fie mai importante decât nevoile reale ale elevului.

În acel moment, copilul riscă să fie tratat nu ca o persoană, ci ca un instrument într-un conflict care îl depășește.

Urmele lăsate în dezvoltarea copilului

Copiii învață din comportamentul adulților semnificativi.

Dacă întâlnesc un psiholog care folosește influența pentru a controla, ei pot învăța că puterea este mai importantă decât adevărul.

Dacă întâlnesc un psiholog care manipulează informația, ei pot învăța că aparențele sunt mai importante decât sinceritatea.

Dacă întâlnesc un psiholog care favorizează anumite persoane și ignoră altele, ei pot ajunge să creadă că dreptatea depinde de statut și influență.

Aceste lecții tacite pot modela modul în care viitorii adulți își construiesc relațiile, își exprimă opiniile și își înțeleg propria valoare.

Adevărata măsură a unui psiholog

Valoarea unui psiholog nu este dată de diploma de pe perete, de funcția ocupată sau de numărul de rapoarte redactate.

Ea se vede în capacitatea de a rămâne echilibrat atunci când presiunile cresc.

Se vede în disponibilitatea de a asculta toate părțile.

Se vede în refuzul de a manipula chiar și atunci când manipularea ar fi cea mai ușoară cale.

Pentru că rolul psihologului nu este să controleze mințile oamenilor, ci să îi ajute să gândească mai clar. Nu este să creeze dependență, ci autonomie. Nu este să impună adevăruri, ci să faciliteze înțelegerea lor.

Atunci când aceste principii sunt abandonate, profesia își pierde sensul, iar cei care plătesc prețul sunt, de cele mai multe ori, copiii.