Studiu concis despre meridianele corpului
Cele 12 meridiane principale ce traversează corpul eteric sunt fiecare asociate unui organ și deci în consecință poartă denumirea acestuia, bineînțeles că fiecare meridian ocupându-se cu transportul acestei hrane (ki-ul, qi-ul, forța vitală) de-a lungul acestuia, într-o direcție sau alta, de la și spre organul respectiv. În fapt sunt perechi de câte 2 filamente energetice (unul la suprafața pielii sau a tendoanelor și mușchilor și unul în profunzime, ce trece prin organ paralel cu cel de la suprafață) care traversează corpul eteric. Conform cu direcția curgerii energiei de-a lungul acestor meridiane, ele au fost catalogate ca fiind meridiane Yin și meridiane Yang, evident pentru că e vorba e China, fiind asociate și unui element primordial (apa, metal, pământ, lemn, foc). Se pot identifica astfel 6 meridiane Yin (Plămâni, Inimă, Pericard, Splină, Rinichi și Ficat – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor) și 6 meridiane Yang (Intestin gros, Intestin subțire, Triplu încălzitor, Stomac, Vezica urinară și Vezica biliară – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor). Meridiane Yin au un sens de curgere de jos în sus și sunt asociate primelor 6 organe enumerate mai sus care transformă, stochează și distribuie ki-ul în întregul corp, iar cele Yang au un sens de curgere invers și se ocupă cu eliminarea reziduurilor și cu hrănirea corpului. Meridianele Yin, datorită naturii lor, sunt asociate energiei telurice și pornesc fie din vărfurile degetelor de la picioare sau din punctele de emergență și se termină în vârfurile degeteler mâinilor întinse în sus, pe cap sau trup. Organele și meridianele asociate energiei Yin sunt afectate mai ales în cazul afectiunilor și bolilor de lungă durată, pe când organele și meridianeleasociate energiei Yang sunt afectate mai ales în fazele incipiente sau acute ale bolilor.
Cele opt meridiane extraordinare (sau curioase, ciudate) sunt de fapt Vasul Guvernor și Vasul de Concepție plus încă 6 meridiane ciudate. Cele două curgeri principale energetice sunt întâlnite în nenumărate sisteme de credință și sisteme ezoterice (și sunt practic oglinda perfectă a principiului dualității, prin cele două canale unul ascendent, unul desccendent) și urmăresc traseul șirei spinării, energia Yin, de la Pământ ,urcă pe Vasul Guvernor până creștet, iar energia Yang, de la Soare coboară pe Vasul de Concepție până în vintre. Aceste canale “secundare” sunt responsabile cu drenajele și conexiunile între meridianele principale, cu echilibrarea oricăror pre-umpleri sau goluri în curgerile energiei, pe principii asemănătoare vaselor comunicante.
În afară de aceste canale standard se identifică până la 70.000 de astfel de canale de energie, ele practic compunând prezența corpului eteric ce reglează circulația Ki-ului și implicit a stării de sănătate dar și de vitalitate. Iar dacă luaăm în calcul faptul că atunci când ne referim la Ki, nu ne gândim la conceptulk simplu de energie, care pune în mișcare un mecanism, ci întotdeauna compunem acest concept ca fiind energie, informație și algoritm, putem înțelege rolul acestor trasee, al cunoașterii lor și al lucrului asupra lor atunci când e cazul. De asemenea, factorii care mențin și împrospătează această circulație devin de asemenea de luat în seamă în viața de zi cu zi atunci când înțelegi și interpretezi corect această parte a fiziologiei umane.
手太阴肺经 – Meridianul Plămân se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului metal, organului plămân, are un maxim de funcționare între 3 am. și 5 am., având pornirea în umăr și cu extensie pe mână în jos până în degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la faringe, laringe, gât, astm, lipsă de aer, emfizem, bronșite, dureri de cot, umăr și încheietura mâinii, difragmă contractată, diaree, constipație sau colici.
手少阴心经 – Meridianul Inimii se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului foc, organului inimă, are un maxim de funcționare între 11 am. și 1 pm., având pornirea sub braţ, se extinde pe mână prin cot, terminându-se pe degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la dureri faciale, de cap, de mâini, înţepături sau amorţeli ale mâinilor, încheuetura mâinii slăbită, sindromul tunelului carpian, durere de spate în zona paralelă pieptului, varice sau glezne umflate.
手厥阴心包经 – Meridianul Pericard (mai este denumit şi Meridianul Sexului sau Meridianul Circulaţiei)se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului foc, organului pericard, are un maxim de funcționare între 7 pm. și 9 pm., având pornirea în partea laterală a pieptului, coboară pe faţa interioară a braţului până în palmă în mijloc, terminându-se în capătul degetului mijlociu. Blocajele acestui meridian conduc la probleme hormonale, schimbări de dispozişie, depresie, probleme cu ochii, bufeuri, palme umede, ateroscleroză, infarct, tahicardie, subsuori umflat şi dureroase, tulburări de sete, foame şi somn.
足太阴脾经 – Meridianul Splină se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului pământ, organului splină, are un maxim de funcționare între 9 am. și 11 am., având pornirea în degetul mare de la picior, urcă în zig-zag pe ambele părţi ale corpului şi se termină sub braţ. Acest meridian este foarte important pentru că este conector pentru toate celelalte meridiane din corp. Blocajele acestui meridian conduc la congestii limfatice, ameţeli, apetit scăzut, distensie, dureri abdominale, probleme în zona pelviană, sau caracteristic femeieşti, dureri de genunchi şi coapse, oboseala mâinilor sau a picioarelor.
足少阴肾经 – Meridianul Rinichi se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului apă, organului rinichi, are un maxim de funcționare între 5 pm. și 7 pm., având pornirea în talpa picorului, după care înconjoară glezna şi trece apoi prin interiorul genunchiului, apoi prin zona scarală şi lombară spre vezică, apoi spre rinichi unde se conectează cu energia care circulă prin trunchi, treminându-se undeva în zona claviculei. Blocajele acestui meridian conduc la dezechilibre la nivelul fluidelor corporale, dureri de şale, şolduri, rinichi, genunchi glezne, osul sacral sau talpa piciorului, incotinenţă, hernii sau hemoroizi.
足厥阴肝经 – Meridianul Ficat se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului lemn, organului ficat, are un maxim de funcționare între 1 am. și 3 am., având pornirea în degetul mare de la picior, continuă către pelvis şi coastele inferioare şi se termină undeva în zona ficatului. Blocajele acestui meridian conduc la iritaţii oculare, noduli în gât, artrită, rgiditate articulară şi musculară, dureri de spate, coaste, probleme cu genunchii, deyechilibre ale uterului sau prostatei, psoriazis, dermatite, eczeme sau alte afecţiuni ale pielii.
手少阳三焦经 – Meridianul Triplu Încălzitor se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului foc, celor trei încălzitori: cel superior (asociat cutiei toracice şi respiraţiei), cel median (asociat zonei superioare a părţii dorsale conţinând stomacul şi sistemul digestiv superior, care conţine duodenul, părţi din sistemul limfatic, secreţii pancreatice etc. ) şi cel inferior (asociat zonei inferioare a părţii dorsale, conţinând intestinul gros şi subţire, rinichii şi vezica şi este asociat funcţiilor excretoare), are un maxim de funcționare între 9 pm. și 11 pm., având pornirea în vârful degetului inelar, traversează braţul pe partea posterioară prin cot şi umăr apoi pe trapezul superior unde se roteşte pe partea posterioară a gâtului în jurul urechii şi se opreşte la marginea exterioară a sprâncenei. Blocajele acestui meridian conduc la senzaţii de frig, infecţii ale urechii, inflamaţii ale glandelor, dureri de gât, amigdalită, ctaractă sau alte probleme la ochi, transpiraţie excesivă, mâini şi picioare reci, sindromul oboselii cronice, lipsă de energie, ciclu menstrual tulburat, păr sau piele subţiate.
手太阳小肠经 – Meridianul Intestinul Subţire se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului foc, organului instestin subţire, are un maxim de funcționare între 1 pm. și 3 pm., având pornirea în lateralul degetului mic, urmează muchia exterioară a mâinii, a antebraţului şi a cotului, apoi închietura umărului şi traversând omoplatul, traversează trapezul superior, ajunge pe obraz şi se întoarce terminându-se în faţa urechii. Blocajele acestui meridian conduc la acufene, probleme ale urechii, dureri ale articulaţiei temporomandibulare sau abdominale, diaree, boala lui Crohn, probleme de absorţie a nutrienţilor, dificultăţi digestive inclusiv cele menţionate anterior şi balonare.
手阳明大肠经 – Meridianul Intestinul Gros se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului metal, organului instestin gros, are un maxim de funcționare între 5 am. și 7 am., având pornirea în vârful degetului arătător, urcă sinuos pe antebraţ şi braţ până pe umăr şi apoi pe faţă până la rădăcina nasului. Blocajele acestui meridian conduc la dureri, zgomote, umflături intestinale, sindromul colonului iritabil, constipaţie, probleme cu dentiţia, sinusurile, nasul, gâtul, umerii sau mâini, slăbiciuni în mâini.
足少阳胆经 – Meridianul Vezica Biliară se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului lemn, organului vezica biliară, are un maxim de funcționare între 11 pm. și 1 am., având pornirea în vârful colţul ochiului, coboară în laterală spre linia părului, apoi o traversează în zig-zag, trecând peste frunte, apoi coborând peste cap pe spatele gâtului spre subsoară şi coastele inferioare frontale, apoi către pelvis şi articulaţia şoldului pe exteriorul picorului coborând spre genunchi şi gambă către talpă, terminându-se lângă unghia celui de-al patrulea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri colerice de cap, dureri musculare, ale gambei şi gleznei, la vezica biliară, pietre la vezica biliară, coaste şi torace congestionate, rigiditate la articulaţie şoldului, probleme digestive precum metabolismul slab al grăsimilor sau gaze.
足太阳膀胱经 – Meridianul Vezica Urinară se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului apă, organului vezica urinară, are un maxim de funcționare între 3 pm. și 5 pm., având pornirea în colţul ochiului, urcă apoi peste cap şi coboară până pe picioare după care urcă din nou pe spate şi coboară iar pe spate şi apoi şi pe picioare până la degetul mic de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la incotinenţă şi urinare dureroasă, infecţii la rinichi şi vezică, vezică picurătoare, dureri la coloană şi rigiditate a zonei lombare, dureri la şolduri, picior şi talpă.
足阳明胃经 – Meridianul Stomac se asociază
energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului pământ, organului
stomac, are un maxim de funcționare între 7 am. și 9 am., având pornirea
sub ochi, coboară spre colţul gurii, se curbează pe falcă, urcă pe
tâmplă spre frunte şi apoi coboară pe gât şi pe toată lungimea trupului
pănă la al doilea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc
la dureri de cap, maxilar, sinusuri, pelvis şi coapse, gât umflat şi
rigid, probleme cu genunchii şi fluierul piciorului, probleme cu
stomacul, digestive şi gastrointestinale precum gastrită, ulcer, hernie
sau dureri la înfometare.
Principiile de funcționare ale acestor meridiane întodeauna verifică reguli simple de funcționare, ca de exemplu dualitatea Yin-Yang, vizibilă în cadrul simbolului omonim (care de altfel este și atât de mult uzitat în cadrul tradiției asiatice, dar pe care până nu cu mult timp în urmă îl puteam găsi pe pereții Templului Ursitoarelor de la Șinca Veche, desenat de urmașii lui Zamolxe, enunțând un principiu de bază al lumii fizice), curgerea și asocierea cu tipul de energie sunt date de direcție, iar structura lor reflectă întotdeauna cele 5 elemente. urmărind aceste principii s-au pus bazele acelor practici medicale care au străbătut mileniile până la noi și au ajuns în forma pe care noi o cunoaștem azi, în principal datorită aplecării omului în acest răstimp, poate prea tare asupra corpului fizic și a structurii ce urmează ca nivel de vibrație.
Pornind de la aceleași principii, Tai-Chi-ul,i Qi-Gong-ul sau Yoga, urmăresc prin anumite mișcări să echilibreze curgerea energiei prin Marele Circuit descris de cele 12 meridiane principale și micul circuit descris de cele 2 Vase. De aceea efectele acestor practici asupra sănătății practicanților este atât de ușor de obținut și are afecte persistente în timp și atât de vizibile. De acea, fără doar și poate, emergența anumitor boli cronice sau maladii ale societăților occidentale nu se vor întâlni în lumea asiatică, pentru că ei au înțeles cumva importanța acestor lucruri și fără prea mare efort se ocupă de cultivarea propriilor trupuri de energie.
Comentarii