FLUTURELE- CREATIE LIRICA

Fluturele

Soarele a urcat deasupra unui deal şi-n a dimineţii lumină candidă

S-a născut un nou miracol desprins din larvă de omidă:

Un fluture firav cu trupul mic şi suave aripi colorate

În nuanţe din haina soarelui de natură artistic pictate.

Şi-ntinzând aripi de catifea, s-a înălţat uşor spre cer.

Necunoscutul părea infinit, dar vedea că nu e stingher.

Zburând din ce în ce mai tare către cer, pe soare îl întâlnea.

Cu dulce graţie de domnişoară se rotea, se învârtea.

Lumea-i mare şi nu ştie încotro el va zbura.

Un miros veni degrabă, căci spre flori se îndrepta.

Tot zburând purtat de vânt şi de-a florilor chemare

Începea prin aer dansul ca-ntr-o zi de sărbătoare.

Dar ce observă el departe? Ce îl face să tresară?

Tremura, bătându-i inima pentru întâia oară.

Nici el însuşi nu ştia de ce un miros l-a ameţit

De îl căuta acum ca pe un vis de demult.

Printre flori se învârtea, ameţind chiar foarte tare,

Însă nu dorea să plece, ceea ce-i semn de mirare.

Se pierdea de lumea noastră, dar pierdut el se lăsa.

Lui culorile-i plăceau, iar aroma-l fermeca şi o iubea.

Tot aşa şi trece după-amiaza, iară soarele apune.

Ah, poate nu pare, însă stinge-se-va o minune!

Fluturaşul nostru drag intră pe fereastră la fetiţă,

O fetiţă drăgălaşă, blonduţă şi creaţă.

Ea dormea şi icoana din perete o veghea

Fluturele mititel s-aruncă lângă candela ce ardea

S-a stins în tăcere, viaţa lui plecând o dată cu ziua ce s-a dus,

Efemeră viaţă, existând de la răsărit la apus.

Iar acum ce a mai rămas din scumpul fluturaş?

Două aripi şi un trup de aur foarte drăgălaş!

În noapte, parcă Fecioara Maria din icoană pentru el plângea,

Iar lumina aurie a candelei peste trupul aurit cădea.