Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

O lectie despre reincarnare

Imagine
"– Eu nu cred în reîncarnare, ce argumente pot fi aduse în sprijinul acestei teorii? – A te îndoi de reîncarnare este a te îndoi de însăşi actul creaţiei. Cum crezi că Dumnezeu în marea lui înţelepciune ar putea da unui copil la naştere sănătate, înţelegere, capacitate intelectuală, o familie iubitoare cu posibilităţi materiale şi altuia deficienţe, necazuri, părinţi denaturaţi. - Aici intervin faptele părinţilor. Dacă aceştia au păcate, atunci copilul are probleme, se naşte cu anumite boii sau handicapuri şi părinţii suferă, spun eu, aducându-mi aminte vag, de ceea ce afirmă biserica. – Bine dar atunci unde este dreptatea? Ce vină are sufletul care s-a întrupat? Dacă sufletele sunt egale în faţa lui Dumnezeu, dacă sunt fără de păcat, atunci ar trebui să aibă din start aceleaşi coordonate de viaţă. Ce vină are entitatea care se avântă întrun trai plin de privaţiuni, care se naşte din start cu o tară socială. Dacă pleci de la ideea că nu există reîncarnare şi că vin suflete noi, at

Mammatus Clouds / Norii Mammatus

Imagine
Formatiunile respective se numesc Mammatus si se formeaza cand norii sunt saturati cu picaturi de ploaie si/sau cristale de gheata Mammatus , also known as mammatocumulus, meaning "Mammary cloud" or "Breast cloud" [1] [2] is a meteorological term applied to a cellular pattern of pouches hanging underneath the base of a cloud . The name "mammatus" is derived from the Latin mamma (udder or breast), due to the clouds' characteristic shape, as some believe there is a resemblance between the shape of these clouds and the breast of a woman. Desi absolut superbi, este foarte adevarat ca aparitia lor este de rau augur; norii mammatus prevestesc de cele mai multe ori aparitia unei furtuni sau fenomene meteorologice extreme. Sunt compusi in principal din particule de gheata, se extind pe sute de kilometri in orice directie, iar formatiuni individuale pot ramane vizibile static timp de 10-15 minute. Mammatus may appear as smooth, ragged or lumpy lobe

Lightnings / Fulgere

Imagine

20 Amazing natural scenes

Imagine
Today I will offer you some amazing natural scenes. All you have to do is to be very attentive and guess these formes. Let's say that this is an observation exercise.