Când psihologul uită de etică: despre abuzul de influență în mediul școlar

Psihologul școlar ocupă o poziție de încredere aparte. El are acces la emoțiile, vulnerabilitățile și dificultățile copiilor, fiind adesea perceput ca un adult neutru, capabil să ajute atât elevii, cât și profesorii și părinții. Tocmai din acest motiv, standardele etice care guvernează profesia sunt extrem de ridicate.

Dar ce se întâmplă atunci când un psiholog își folosește influența pentru a servi interese personale, conflicte interne ale școlii sau propriile convingeri, în loc să urmărească binele copilului?

Rolul real al psihologului școlar

Misiunea unui psiholog nu este să construiască tabere și nici să aleagă favoriți. Rolul său este să faciliteze comunicarea, să reducă tensiunile și să contribuie la găsirea unor soluții care să protejeze dezvoltarea copilului.

Din punct de vedere profesional, psihologul trebuie să:

• rămână cât mai imparțial;

• asculte toate părțile implicate;

• evite manipularea emoțională;

• respecte demnitatea fiecărei persoane;

• protejeze interesul superior al copilului.

Atunci când aceste principii sunt abandonate, funcția de sprijin se poate transforma într-un instrument de influență.

Cum poate apărea abuzul de influență

Un psiholog lipsit de profesionalism poate începe să interpreteze selectiv informațiile primite. În loc să înțeleagă situația în ansamblu, el poate căuta doar elementele care îi confirmă propriile concluzii.

În cazurile problematice pot apărea comportamente precum:

• sugerarea unor răspunsuri copiilor;

• interpretarea forțată a declarațiilor acestora;

• ignorarea informațiilor care contrazic o anumită ipoteză;

• amplificarea conflictelor în loc de mediere;

• prezentarea unor opinii personale drept concluzii profesionale.

Copiii sunt influențabili și acordă credibilitate adulților aflați în poziții de autoritate. Din acest motiv, orice încercare de a modela artificial percepțiile unui copil reprezintă o problemă gravă.

Ce spune etica profesională

Codurile deontologice din psihologie se bazează pe câteva principii fundamentale:

• respect pentru persoană;

• responsabilitate profesională;

• integritate;

• competență;

• evitarea producerii de prejudicii.

Un psiholog care manipulează, deformează realitatea sau urmărește obiective ascunse intră în conflict direct cu aceste principii.

Competența profesională nu înseamnă doar cunoștințe teoretice. Ea presupune autocontrol, capacitatea de a recunoaște propriile prejudecăți și disponibilitatea de a rămâne obiectiv chiar și atunci când situația este tensionată.

Riscul psihologului aflat la început de carieră

Faptul că cineva lucrează pentru prima dată într-o școală nu reprezintă în sine o problemă. Mulți profesioniști aflați la început sunt dedicați și competenți.

Problema apare atunci când lipsa de experiență se combină cu nevoia de control, dorința de validare sau convingerea că scopul justifică orice metodă.

În astfel de situații, psihologul poate începe să creadă că știe mai bine decât toți ceilalți ce este adevărat și ce este fals. În loc să investigheze faptele, el începe să construiască narațiuni. În loc să faciliteze dialogul, ajunge să îl controleze.

Impactul asupra copiilor

Copiii care sunt expuși unor intervenții manipulative pot deveni confuzi în privința propriilor emoții și experiențe.

Ei pot începe să:

• se îndoiască de propriile percepții;

• spună ceea ce cred că adultul dorește să audă;

• își piardă încrederea în adulții importanți din viața lor;

• dezvolte anxietate și nesiguranță;

• învețe că adevărul este mai puțin important decât aprobarea autorității.

Pe termen lung, aceste experiențe pot afecta modul în care persoana se raportează la încredere, autoritate și relațiile interumane.

Când psihologul încetează să fie un sprijin

O diplomă și un titlu profesional nu garantează automat comportamentul etic. Un psiholog își păstrează credibilitatea doar atât timp cât respectă principiile profesiei.

În momentul în care influența este folosită pentru manipulare, când concluziile sunt stabilite înainte de analiză sau când interesul copilului este înlocuit de alte obiective, rolul de ajutor începe să se degradeze.

Adevăratul profesionist nu caută să controleze oamenii. El caută să îi înțeleagă. Nu urmărește să câștige conflicte, ci să reducă suferința. Nu impune adevăruri, ci ajută la descoperirea lor.

În mediul școlar, această diferență poate avea consecințe profunde asupra dezvoltării copiilor și asupra încrederii pe care comunitatea o acordă profesiei de psiholog.