Alegeri, decizii, confuzii....

 

Într-o lume plină de alegeri și decizii, oamenii se încurcă adesea în propriile capcane intelectuale, transformându-și greșelile în epopei de autojustificare. Este ca și cum Spinoza ar fi spus: „Căile noastre de gândire sunt pavate cu bune intenții, dar adesea ne conduc direct în capcanele propriilor noastre iluzii.”

Imaginează-l pe Freud ridicându-și ochii de sub sprâncenele frunții sale adâncite și observând: „Ego-ul nostru, această prețioasă structură de autoapărare, este expert în arta autoînșelării.” Așa se întâmplă când Jonh Stuart Mill pune o întrebare retorică: „Cum de oamenii înțelepți ajung să facă alegeri atât de neînțelepte?”

În fiecare zi, în fiecare colț al lumii, oamenii se încurcă în mrejele propriilor lor raționamente. Ei citesc cărți de psihologie populară, trag concluzii fără să le înțeleagă și sfârșesc prin a spune, în gluma lor amară: „Când am crezut că am luat o decizie bună, de fapt am dat un pas greșit într-o cădere liberă.”

Și nu este greșit să citezi un mare gânditor al timpurilor moderne, cum ar fi Shakespeare, care ar fi spus: „Să te înșeli este uman, dar să o faci cu toată splendoarea este cu adevărat poetic.” Acesta este scenariul atunci când oamenii, în încercarea lor de a lua decizii „inteligente”, cad pradă propriei lor mitologii personale.

Și nu uitați cuvintele înțelepte ale lui Albert Einstein, care ar fi remarcabil spus: „Două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană, și nu sunt sigur despre univers.” Acesta este momentul când oamenii se gândesc serios: „Cât de adânc trebuie să coborâm în propriul nostru labirint de autoînșelare înainte să ne dăm seama că am pierdut harta?”

Deci, haideți să ridicăm un pahar pentru oamenii care navighează prin viață cu inteligență... sau cel puțin cu un simț al umorului bine dezvoltat. Căci, într-adevăr, cum ar spune Sigmund Freud într-o noapte agitată de visuri, „Uneori, un trabuc nu este doar un trabuc, ci o tentativă disperată de a fuma îndepărtând umbrele propriilor iluzii.”