Eu si el

 Apartamentul nostru devenise, fără să fi semnat vreodată un protocol oficial, sediul central al departamentului de „Diplomație, Negocieri și Redactat Mesaje Delicate”.

Iar Radu era Președintele Executiv.

Stăteam tolănită confortabil pe canapea, înfășurată într-un capot din mătase roz-pudră, cu o cană de ceai aromat între palme și ochelarii de citit proptiți ștrengărește pe vârfu-nasului. Din difuzoare curgea un jazz suav, iar eu mă bucuram de fiecare secundă din noul meu rol: cel de doamnă protejată, elegantă și absolut lipsită de stresul de a mai formula răspunsuri passive-aggressive în viața asta.

— Radu, dragule? am tors eu ușor, privind spre biroul unde el își bea cafeaua, arătând ca un strateg militar gata de luptă.

— Spune, prințesă. Ce s-a mai întâmplat? a întrebat el, rotindu-se pe scaun cu un aer grav, de parcă urma să rezolve o criză internațională.

— Mi-a scris din nou doamna Rodica de la asociația de proprietari. Zice că ghiveciul meu cu mușcate de pe balcon „obstrucționează armonia vizuală a fațadei” și că dacă nu-l mut până diseară, o să trimită o sesizare scrisă. Cum îi răspundem fără să declanșăm Al Doilea Război Mondial pe scară?

Radu s-a ridicat din fotoliu, și-a potrivit imaginar o cravată și a început să se plimbe prin cameră, dictând cu mâinile la spate:

— Subiect: Re: Armonia fațadei / O colaborare fructuoasă. Bun. Scrie așa: „Stimată doamnă Rodica, Vă mulțumim din suflet pentru vigilența și dedicarea cu care vegheați la estetica spațiului nostru comun...”

M-am abținut cu greu să nu izbucnesc în râs în timp ce tastam leneș, cu o singură mână, savurând faptul că nu mai trebuia să-mi consum eu neuronii.

— ...Așa, continue, Radu! Ce zicem de mușcată?

— „Mușcata în cauză,” a continuat el cu o voce de bariton solemn, „este în prezent într-un proces de aclimatizare. Totuși, apreciind profund simțul dumneavoastră artistic, propun să identificăm împreună un unghi care să optimizeze atât starea de bine a plantei, cât și privirea de ansamblu a vecinilor. Cu deosebit respect...”

— Doamne, Radu, ești un geniu! am chirăit eu de bucurie, trimițând e-mailul cu un singur click grațios. Femeia asta o să creadă că a primit o scrisoare de la un ambasador, nu de la vecina de la 3!

Adevărul era că eu, fosta „femeie alfa” care rezolva totul cu toporul, mă îndrăgostisem iremediabil de această nouă dinamică. Era ceva incredibil de eliberator în a-l lăsa pe el să fie cavalerul cu tastatură de argint. Îmi redescoperisem o feminitate dulce și relaxată,  îmi făceam unghiile, purtam rochii diafane prin casă și îi delegateam lui Radu toate micro-bătăliile digitale ale vieții moderne.

Dar testul suprem a venit zece minute mai târziu.

Buzz. Un mesaj de la șefa mea, Corina. Textul era un clasic în stilul ei: „Auzisem că raportul pe trimestrul III trebuia să fie gata ieri. Sper că nu am înțeles eu greșit.”

Am oftat dramatic, punând mâna la frunte ca o divă de la Hollywood într-un film alb-negru.

— Cavalerul meu... avem un Cod Roșu. Corina a atacat la baie de mulțime.

Radu s-a apropiat direct, s-a aplecat peste spătarul canapelei și a privit ecranul telefonului meu ca un maestru de șah care vede o mișcare greșită a adversarului.

— Așadar, folosește atacul pasiv-agresiv cu „sper că nu am înțeles eu greșit”. O tactică veche. Dă-mi mie telefonul.

— Nu, nu, zi-mi tu ce să scriu, îmi place cum sună când dictezi! am spus eu, aranjându-mi o șuviță de păr după ureche și privind spre el cu o admirație 100% autentică.

— Bine. Respiră adânc. Nu-i răspundem cu scuze, pentru că scuzele arată slăbiciune. Îi răspundem cu autoritate politicoasă. Tastează: „Bună, Corina! Raportul este în faza finală de rafinare a datelor, tocmai pentru a ne asigura că cifrele reflectă succesul echipei noastre. Îl vei avea pe birou astăzi la ora 16:00, exact la timp pentru a fi analizat în tihnă. O zi productivă!”

Am privit ecranul, apoi l-am privit pe Radu.

— Ești absolut incredibil, știai? I-ai livrat un refuz elegant de a fi certată, învăluit într-o promisiune de profesionalism.

— Asta face un consilier bun, a spus el umflându-și ușor pieptul, extrem de mândru de efectul pe care îl avea asupra mea.

Am apăsat Send, am lăsat telefonul deoparte și m-am lăsat pe spate în brațele lui, bucurându-mă de liniște. El m-a strâns în brațe, mulțumit că își îndeplinise misiunea de protector digital.

— Auzi, Radu? am șoptit eu cu un zâmbet ștrengăresc.

— Da, iubito?

— Mai am un singur mesaj de scris... Dar pe ăsta îl știu singură.

— Oho, ia zi, te descurci fără biroul de consultanță?

M-am întors spre el, i-am pus mâinile în jurul gâtului și i-am șoptit la ureche:

— Da. Sună așa: „Mulțumesc că ești cel mai tare bărbat din lume. Ce vrei să-ți gătesc bun diseară?”

Radu a râs, m-a sărutat pe frunte și s-a lăsat mai bine pe canapea:

— Hmmm... la mesajul ăsta, consilierul tău votează în unanimitate pentru lasagna!