Omleta absolută și Biserica Marelui Stat
Cum am schimbat Tămâia pe Birocrație
Trăim într-o lume fascinantă în care mulți au impresia că fanatic e doar nenea ăla cu barbă lungă și haine ciudate care răcnește incantații la colț de stradă. Ei bine, fals! Fanatismul e mult mai versatil de atât. A evoluat, s-a tuns pierdut, și-a pus ochelari cu ramă fină și s-a angajat la stat. Există un fanatism ateu, evoluționist și statal de o calitate atât de pură, încât până și inchizitorii din Evul Mediu ar lua notițe cu pixul în mână.
Dacă ne uităm puțin în istoricul de navigare al omenirii, naziștii și comuniștii au reușit performanța ca în doar câteva decenii să depășească la număr de victime toate războaiele religioase din istorie. Dar hey, aveau o scuză filozofică imbatabilă, preluată direct de la bolșevici: „Pentru a face omletă, trebuie să spargi niște ouă!”. Doar că prin 1927, scriitorul Panait Istrati, la ieșirea din Raiul Sovietic, le-a bătut ușor pe umăr și le-a zis: „Domnilor, am văzut ouăle sparte, dar omleta unde e? Că eu văd doar tigaia goală și mult mizerie.”
Reteta nordică: Omleta cu gust de detergent socialist
Ei bine, omleta nu s-a anulat, doar s-a mutat mai la nord! În fiordurile norvegiene și suedeze, bucătarii socialiști — cu creierele spălate atent la program scurt, cu detergent ateo-evoluționist — au pus de-o nouă rețetă. Proiectul lor? O societate integrată, multilateral-dezvoltată, aflată pe ultima treaptă de evoluție, unde Statul e tăticul, mămica și bucătarul șef.
Regula e simplă: Statul îți spune ce ai voie să gândești. Dacă nu-ți place meniul lor mental, nicio problemă! Are statul mijloace teflonate prin care să te bage cu forța în omleta lui unică și obligatorie.
Bucătarii de serviciu ai acestei omletării sociale sunt psihologii freudieni. Niște politruci moderni care, la fel ca frații lor marxiști sau verii lor naziști, aplică teorii pe oameni vii, având o singură mare virtute: lipsa totală a factorului divin.
Instinct matern implantat de Dumnezeu? Aoleu, ce primitivism! Pentru acești experți nu există așa ceva. Există doar „atașament” — o chestie mecanică ce poate fi montată și demontată ca o mobilă de la IKEA, folosind rețeta testată istoric de unchiul Stalin și dr. Mengele pe mii de familii considerate „inferioare” conform standardelor inventate chiar de ei la o cafea.
Cioroii negri și sperietura dacică
Când psihologii de la instituții de tip Barnevernet sparg ouă pentru omleta progresistă, efectele secundare sunt pură poezie neagră: familii distruse, părinți urlând de durere, bunici dărâmați și o întreagă societate care trăiește cu morcovul. Este exact frica pe care o trăiau bunicii noștri în comunism când auzeau noaptea dubița neagră — faimoasa „ciornâi voron” (cioara neagră) a sovieticilor. Doar că acum dubița vine cu pliante despre drepturile copilului și zâmbet de corporatist.
Cum orice sistem închis a luat-o pe arătură, salvarea trebuie să vină din afară. A fost nevoie ca o societate săturată până peste cap de dictatură, care încă simte mirosul de praf de pușcă și mașini negre, să se prindă ce se întâmplă și să ridice vocea.
Iar acum vine faza cea mai tare: cineva s-a apucat să facă un film despre asta. Întrebarea mea de un milion de puncte este: cum e, frate, să toarni un film anti-stat chiar în statul pe care îl enervezi de moarte cu filmul tău? Să faci mișto de bucătar chiar în bucătăria lui e curaj curat!
Burca de pe inimă vs. libertatea de a pleca
Să fim cinstiți: fanatismul religios există și e nasol. Sunt ăia care vor să te bage cu forța în tiparul lor. Dar fanatismul ateu și birocratic creat sub ochii noștri nu e cu nimic mai breaz decât talibanii. Singura diferență tehnică e la îmbrăcăminte: talibanii le pun femeilor burca pe ochi, iar birocrații noștri ne pun burca direct pe inimă, în timp ce ne explică ce moderni suntem.
Dacă ne uităm puțin în Biblie — sursa pe care bucătarii socialiști o evită ca dracul tămâia — Dumnezeu nu a forțat pe NICIODATĂ nimeni. Da, Are porunca să iubești, dar dacă vrei să o iei pe arătură, nu te trăsnește cu laserul din cer și nici nu-ți trimite comisarii să te reintegreze cu forța.
- Iuda s-a carat când a vrut el.
- Samson și Esau s-au însurat cu cine le-a tunat lor prin cap.
- Solomon a trăit în excese de făcea de râs orice club de fițe de azi.
- Când mulți ucenici au strâns jucăriile și au plecat, Isus nu a trimis poliția secretă după ei. S-a întors spre cei rămași și i-a întrebat lejer: „Voi nu vreți să vă duceți?”
Apostolul Pavel, când vedea oameni care o luau razna, nu scotea cătușele și nici nu le lua copiii, ci plângea. Se ruga, suferea, încerca să convingă cu lacrimi, nu cu mandat de executare.
S-a văzut vreodată vreun psiholog de la Barnevernet plângând de mila unei mame? A încercat vreunul să convingă pe cineva cu lacrimi și compasiune? Să fim serioși. Fanatismul ăsta nou, la fel ca cel marxist și nazist de dinaintea lui, nu recrutează apostoli. Are angajați doar călăi cu normă întreagă și tabel Excel.
Comentarii